Web Analytics
scris joi, 18.12.2014

Doi poliţişti de la Ştefăneşti, câte doi ani de închisoare cu suspendare pentru că au torturat şi lipsit de libertate ilegal un bărbat

# Exclusivitate. Cel mai revoltător caz de brutalitate al Poliţiei Argeş de după Revoluţie # Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, parte responsabilă civilmente în dosar, trebuind să plătească, împreună cu cei doi vinovați, daune morale de 20.000 de lei victimei.

Doi poliţişti de la Ştefăneşti, câte doi ani  de închisoare cu suspendare pentru că au torturat şi lipsit de libertate ilegal un bărbat

Într-o perioadă în care cazurile de violență gratuită ale polițiștilor americani față de nevinovați se înmulțesc peste Ocean, doi dintre polițiștii argeșeni se pot compara cu unii dintre polițiștii din Statele Unite. Dar nu în ceea ce privește eficiența, ci la violență. Luna trecută, Curtea de Apel Pitești a dat verdictul în cel mai revoltător caz de brutalitate din istoria Poliției Argeș de după Revoluție, caz petrecut în toamna lui 2011. Instanța i-a condamnat pe agenții Constantin Gherghina și Bărăscu Dragoș la câte doi ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea este definitivă.

În cazul lui Gherghina, acesta a fost pedepsit pentru infracțiunile de lipsire de libertate și purtare abuzivă. Dragoș Bărăscu a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru lipsire de libertate, complicitate la purtare abuzivă și abuz în serviciu. Inițial, cei doi fuseseră condamnați fiecare la câtre trei ani de închisoare cu suspendare de către Tribunalul Argeș în martie a.c., dar au făcut apel, pedeapsa scăzând cu un an. În plus, cei doi trebuie să plătească victimei daune morale de 20.000 de lei. Inspectoratul Județean de Poliție este parte responsabilă civilmente în dosar. Cazul va rămâne fără îndoială o pată neagră pentru IPJ Argeș și un avertisment pentru orice polițist din județ care va dori să încerce vreodată să se creadă un mic Dumnezeu în fața unui nevinovat. După cum ne-a declarat comandantul IJP Argeş, cms-şef Ionel Ispir, „începând cu data de 26.11.2014, pentru cei doi agenţi de poliţie au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, fiind condamnaţi definitiv şi irevocabil la câte doi ani de închisoare fiecare, cu suspendarea executării, sub supraveghere”.
Victima celor doi polițiști, Constantin Văduva (28 de ani), a povestit în fața procurorilor că singura greșeală pe care a făcut-o pe 8 septembrie 2011, atunci când s-ar fi petrecut totul, a fost să se afle într-o mașină cu mai mulți amici, iar unul dintre aceștia ar fi înjurat în momentul în care a trecut pe lângă echipajul de poliție. Câteva zile mai târziu, așa cum aveau să constate și anchetatorii în urma cercetărilor, două mașini de poliție cu farurile stinse, ca să nu fie observate, l-au luat pe sus de pe stradă pe Constantin Văduva și l-au dus cu forța la secție, unde a fost bătut timp de aproape două ore cu picioarele, pumnii, palmele și bastoanele.

Constantin Văduva, descălțat și lovit peste picioarele goale cu un baston

După ce au fost înjurați de către una dintre persoanele aflate în mașina lui Constantin Văduva în seara zilei de 8 septembrie 2011, polițiștii au notat numărul de înmatriculare al mașinii și în locul unei amenzi normale și legale au ales o metodă de răzbunare șocantă, demnă mai degrabă de Evul Mediu, de polițiștii chilieni de pe vremea lui Pinochet ori de cei din Spania lui Franco.
Ce a urmat? Peste trei zile, Văduva a fost săltat de pe stradă în puterea nopţii de către poliţişti, urcat în maşină şi dus la secţia de poliţie din Ştefăneşti, unde a fost bătut până când a semnat procesul verbal şi, implicit, amenda de 300 de lei.  Episodul a avut loc în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2011, în jurul orei 3.
Constantin Văduva venea la acea oră de la Mioveni. L-a dus pe un amic de-al său acasă cu maşina, după care a luat-o pe jos spre casă, printre blocuri. Era ora 3.15 noaptea. S-a uitat în spate şi a văzut că este urmărit de o maşină de poliţie cu toate luminile stinse. A văzut apoi că erau două echipaje care l-au încercuit. „Mi-au cerut actele şi le-am spus că le am în casă. Nu le-am vorbit urât, nu am zis nimic jignitor la adresa lor. Un poliţist dintre ei a întrebat «Acesta e?», iar altul i-a răspuns: «Da, el e». M-au luat pe sus şi m-au băgat în maşină şi m-au dus la secţie”, spune Constantin Văduva.
Iar la secție a urmat infernul. Descălțat și lovit peste picioarele goale cu un baston, urcat mai apoi pe un scaun și pus să țină o coală în mâini în timp ce era lovit și amenințat că dacă va scăpa foaia va fi lovit și mai tare, prin asta a trecut Constantin Văduva în sediul Poliției Ștefănești. „M-au bătut cu hârtia peste mână să nu lase urme şi mi-au dat şi la tălpi”, declara Văduva la puțină vreme după acel episod teribil pentru el. Agenții Gherghina și Bărăscu i-au aplicat această corecție, așa cum reiese din rechizitoriul prin care oamenii legii au fost trimiși în judecată.
Motivul? „Au zis că eu i-am înjurat în urmă cu trei zile şi să recunosc. De fapt, ştiau că nu eu, ci cel cu care eram în maşină i-a înjurat, dar voiau să le declar eu, să-l torn. Mă băteau să spun cine i-a înjurat, ştiau că altcineva a fost”, spune tânărul.
Văduva a semnat până la urmă procesul verbal în care, spune el, au scris poliţiştii ce au vrut ei şi i-au dat amendă de 300 de lei: „M-au pus să semnez procesul verbal pe care l-au scris ei cu ce au vrut, că-mi recunosc fapta, că i-am înjurat”. Și aici instanța a făcut în cele din urmă dreptate: Tribunalul Argeș a decis prin hotărârea dată în 26 martie a.c. anularea procesului verbal de contravenţie seria AZ nr. 1001638 din 12.09.2011 emis de Poliţia orașului Ștefănești.
Ce a urmat după bătaia din dimineața zilei de 12 septembrie 2011 pentru Constantin Văduva? După ce a scăpat de la poliţie, nu mai putea să mai meargă bine, aşa că s-a aşezat pe o bancă la câteva sute de metri şi a sunat un prieten să vină şi să-l ia de acolo. „Eu l-am luat de pe o bancă, nu mai putea să mai meargă bine, că era lovit la tălpi”, a declarat Marian Necula, de 27 de ani, din Ştefăneşti. Acesta se pare că ar fi văzut pe geamul de la toaletă cum poliţiştii urcă pe cineva într-o maşină cu forţa, dar nu l-a recunoscut pe prietenul lui pentru că purta o glugă pe cap. „Eu i-am văzut pe geamul de la baie cum l-au luat de pe stradă, dar nu mi-am dat seama că este el. Mă trezisem să merg la baie şi am văzut, dar nu mi-am dat seama cine era cel pe care l-au luat decât când m-a sunat să-l ajut”, spunea Marian Necula la câteva zile după incident.

Un jandarm le-a spus polițiștilor: „Nu mai dați, că îl omorâți!”

Pentru ca procurorii să facă lumină în acest caz, a fost nevoie de mărturia mai multor colegi ai celor doi agenți, care au dat rând pe rând cu subsemnatul. Ba mai mult, printre martorii din dosar s-au numărat și câțiva jandarmi care au asistat la scenele de violență desprinse parcă din vremea Inchiziției ori din cea a închisorilor comuniste.
„Agentul Stelian Constantin Gherghina l-a lovit cu palmele peste față, cu pumnii în spate și cu piciorul în partea dreaptă a coastelor, după care partea vătămată a fost pusă cu genunchii pe un scaun și bătută peste tălpile picioarelor cu un baston, iar apoi obligată să țină cu palmele în sus o foaie de hârtie, în timp ce, cu același baston îi erau aplicate lovituri peste mâini. Gherghina îl amenința că îi va da și mai multe lovituri dacă îi va cădea coala de hârtie și îl întreba cine a înjurat în mașină pe 8 septembrie 2011”, se arată în rechizitoriu.
Unul dintre jandarmi le-a spus la un moment dat polițiștilor: ”Nu mai dați, că îl omorâți”. De abia atunci polițiștii s-au potolit.
La câteva ore după ce a fost bătut, Constantin Văduva a mers la spital unde i-a fost confirmată agresiunea, dar și la SML, unde și-a scos certificat medico-legal care atesta că a fost lovit cu un corp dur și are nevoie de două zile de îngrijiri medicale. Martorii audiați în acest caz, jandarmi și polițiști colegi de-ai celor doi acuzați de purtare abuzivă și lipsire de libertate în mod ilegal, și-au adus aminte cum agentul Gherghina le-a transmis prin stație că trebuie să-l oprească pe Văduva și l-au dus pe acesta la secție deși nu era în niciun caz recalcitrant.
În plus, polițistul care a fost de serviciu în seara cu pricina a spus că nu l-a trecut pe Văduva în registrul special de evenimente pentru că acesta era liniștit, iar colegii săi nu i-au cerut acest lucru. În urma audierilor, anchetatorii au constatat mai multe nereguli care i-au dus la concluzia că bărbatul spune adevărul. Polițiștii au negat totul și au explicat la audieri că l-au dus cu forța pe bărbat la secție, pentru că acesta a refuzat să se legitimeze. „Partea vătămată a fost recunoscută încă dinainte de a fi oprită, iar ceea ce a urmat a avut drept scop doar dorința învinuiților de a-i da acestuia o lecție”, se arată în același rechizitoriu.

Comisarul-şef Dănuţ Dinu a ascuns adevărul în faţa jurnaliştilor: „Tânărul nu a fost niciodată agresat şi era beat când a fost luat de echipaj”

Revoltător este și faptul că în toamna lui 2011, cei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a ascuns adevărul teribil în fața jurnaliștilor, spunând însă că nu se pune problema ca tânărul să fi fost bătut, chiar dacă el prezintă un certificat medico-legal cu îngrijiri medicale pentru două zile. „În noaptea de 8 spre 9 septembrie, tânărul, aflat într-o maşină, a deschis uşa din mers când trecea pe lângă echipajul din Ştefăneşti şi a început să strige şi să adreseze injurii poliţiştilor. Ei au luat numărul de la maşină şi când l-au găsit, l-au dus la secţie şi i-au dat amendă. A şi semnat procesul verbal şi şi-a recunoscut fapta. Nu a fost niciodată agresat şi era beat când a fost luat de echipaj. Dacă se simte nemulţumit, poate să conteste procesul verbal încheiat”, asta declara la vremea respectivă comisa­rul-şef Dănuţ Dinu, pe atunci purtător de cuvânt la IPJ Argeș. O minciună sfruntată. Iar acest caz, în care tot victima e făcută… vinovat de către polițiști, ne aduce aminte de un caz teribil petrecut în Los Angeles pe 12 (tot o zi de 12!) octombrie 1996, când un tânăr de 19 ani din Honduras, Javier Ovando, a fost împușcat și lăsat paralizat de către ofițerii LAPD Rafael Perez și Nino Durden. Cei doi polițiști au pus apoi o armă pe Ovando, care era mai mult mort decât viu, pretinzând că acesta a tras primul. Adevărul a ieșit la iveală în 1999 și a dus la cea mai mare despăgubire pentru un abuz al poliției din istoria orașului. Javier Ovando a primit daune de 15 milioane de dolari în noiembrie 2000. Constantin Văduva, tânărul lovit brutal de polițiștii din Ștefănești va primi doar 20.000 lei, adică mai puțin de 6.000 de dolari, după ce inițial ceruse câte 25.000 de lei de la fiecare dintre cei doi agresori.

Dacă incidentul ar fi fost în America, s-ar fi lăsat cu proteste de stradă

Din fericire, instanțele de judecată din județ, în speță Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești, au dat dovadă de celeritate maximă și au făcut dreptate după mai bine de trei ani de la acest caz terifiant și cu mult peste granița legii. Dacă orașul Ștefănești ar fi fost în America ar fi urmat proteste de stradă după ce s-ar fi aflat de abuzul Poliției, așa cum s-a întâmplat în orășelul Ferguson din statul Missouri după ce adolescentul de culoare Michael Brown a fost ucis de un polițist, deși era neînarmat. Însă la Ștefănești, ca și în Argeș, cei care au curajul să se pună cu Poliția când se comite un abuz violent sunt puțini. Spre lauda sa, Constantin Văduva nu s-a lăsat bătut și și-a găsit dreptatea în justiție, având toate șansele să devină un simbol al luptei împotriva nedreptăților comise de polițiști.
Material realizat de Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...