La începutul lunii august, alpinistul piteștean Teofil Vlad a fost pe vârful Elbrus din Munții Caucaz, la altitudinea de 5.642 de metri, împreună cu doi alpiniști nevăzători, sportivi ai clubului Climb Again. Expediția a fost una cu peripeții cauzate de o toxiinfecție alimentară, vremea deloc prietenoasă sau zborul spre Istanbul care a întârziat 7 ore. Însă călătoria către inima vârfului Elbrus a fost o reușită pentru ambii alpiniști nevăzători, o satisfacție pentru cei care s-au implicat în acest proiect, dar și o lecție de motivație pentru noi toți.
Protagoniștii proiectului sunt Răzvan Nedu și Alex Benchea, membri ai lotului național de paraclimbing, ambii sportivi cu deficiențe de vedere, care practică escalada. „Împreună văd sub 1% din capacitatea vizuală a unui om normal”, ne spune Teofil Vlad, ghid montan în această expediție. În echipă au mai fost Claudiu Miu, coordonatorul lotului național de paraclimbing și președinte al asociației Climb Again, Iulian Farkas, șeful compartimentului logistic al Climb Again, și Cătălin Grigoriu, fotograf pasionat, care a documentat proiectul în imagini.
Alpiniștii au plecat pe 2 august din București. A urmat perioada de aclimatizare. „Am urcat pe un vârf de 3100 m, numit Terskol, după care am continuat aclimatizarea pe traseul spre vârful Elbrus (5642 m altitudine), urcând progresiv la 3800 și 4800 de metri altitudine, înainte de a porni tura finală spre vârf, pe care am început-o de la altitudinea de 4100 de metri”, explică Teofil Vlad.
Citește și Exclusiv! Alpinistul Teo Vlad ne-a povestit despre recenta expediţie din Patagonia
O toxiinfecție alimentară a pus piedici expediției, dar nu pentru mult timp
În timpul acestei expediții, Teofil Vlad a urcat de două ori pe Elbrus, prima dată cu Alex Benchea și a doua oară cu Răzvan Nedu. „Prima dată am ajuns pe vârf pe data de 8 august, împreună cu Alex, Cătălin și ghidul rus Vyaceslav Muhranyan, cu care am colaborat pentru acest proiect. Din păcate, Iulian, Claudiu și Răzvan au făcut cale întoarsă deasupra cotei de 5100 de metri altitudine, afectați grav de o toxiinfecție alimentară. În seara respectivă am coborât la altitudinea de 3000 de metri și în următoarea dimineață, în satul Cheghet, unde eram cazați. Cum Claudiu și Răzvan dădeau semne că își revin și motivația era ridicată, am decis să mai facem o încercare, ca să ajungă și Răzvan pe vârf, ceea ce ar fi însemnat un succes complet al proiectului. Așa că, în ziua următoare, am urcat din nou la 3800 de metri în această formulă de trei, cu speranțe, dar și emoții pentru ziua următoare. Puțin după miezul nopții am constatat că la Claudiu simptomele care îl afectaseră anterior reapăruseră, așa că am luat de comun acord decizia să plecăm doar eu și Răzvan spre vârf. Datorită aclimatizării obținute prin ascensiunea anterioară și odihnei în condiții bune din Cheghet, am reușit să ajungem pe vârf și înapoi la 3800 de metri destul de repede”, ne povestește Teofil.
„În timpul celor două tentative reușite spre vârful Elbrus, condițiile meteo s-au deteriorat”
Un alt obstacol a fost și vremea neprietenoasă, însă nu unul de neînvins. „Am avut vreme bună în perioada de aclimatizare, dar când aveam nevoie mai mult, în timpul celor două tentative reușite spre vârful Elbrus, condițiile meteo s-au deteriorat, am avut parte de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și de viscol. La a doua tură, cea în care a atins Răzvan vârful, vizibilitatea a fost extrem de scăzută, determinând un ghid rus și pe clientul acestuia, singurii oameni care mai erau în fața noastră (Răzvan se mișca foarte bine, așa că am depășit multe grupuri), pe la 5400 de metri altitudine, să renunțe la atingerea vârfului. Noi am continuat și șansa ne-a surâs. Vântul puternic a spulberat norii și am avut o scurtă fereastră senină chiar în zona vârfului. Doar că același vânt făcea să resimțim frigul mult mai intens și cele câteva poze făcute pe vârf m-au făcut să am nevoie de câteva minute bune pentru a îmi dezgheța degetele de la mână. Eram entuziasmat, totuși, de reușita lui Răzvan și a lui Alex și mândru că pusesem umărul la ea”, spune alpinistul Teofil Vlad.
Echipa a trecut și prin alte încercări pe parcursul zilelor de ascensiune. „Evident, provocarea cea mai mare era însuși scopul proiectului, să reușim noi ca echipă atingerea vârfului de către Răzvan și Alex, ținând cont de problemele lor de vedere. Vremea nefavorabilă, problemele cauzate de prepararea hranei în nu cele mai igienice condiții, menținerea stării de sănătate sunt probleme uzuale în ascensiunile montane. Zborul care trebuia să ne ducă spre Istanbul a întârziat șapte ore, ceea ce ne-a întârziat sosirea acasă, afectându-ne serios, cu toții având și alte angajamente”, a mai spus Teofil Vlad. După o aventură de aproximativ două săptămâni, pe 13 august, echipa s-a întors cu bine acasă.
„Pe la 3600 de metri altitudine am întâlnit resturile unui vehicul pe șenile”
Teofil Vlad ne-a descris și peisajele întâlnite pe Elbrus. Sunt câteva detalii inedite, precum refugiile sub formă de butoaie, resturile unui vehicul pe șenile sau ghețarul afectat. „Elbrus este un vulcan cu pajiști alpine la bază, deasupra cărora se regăsesc grohotișuri de rocă vulcanică, mai sus începând ghețarul și pantele înzăpezite care conduc spre vârf. Pe Elbrus există o telegondolă, niște refugii, dintre care unele sunt sub forma unică a unor imense butoaie, altele sunt sub forma unor containere ca cele folosite pe șantiere, mai de curând apărând și refugii mai moderne, care încearcă să le imite pe cele din Alpi. Utilizarea excesivă a snowmobilului și ratracului nu este deloc prietenoasă cu mediul, totuși pot spune că există o aparență mai curată a muntelui față de vizitele anterioare. Ghețarul care se desfășoară între 3800 și 4500 de metri altitudine este vizibil afectat, scoțând la lumină tot mai multă stâncă. Pe la 3600 de metri altitudine am întâlnit resturile unui vehicul pe șenile, despre care nu am reușit să îmi dau seama dacă este unul militar sau unul utilitar, oricum mi s-a părut o componentă exotică a peisajului”, povesteşte Teofil, aflat a treia oară pe Elbrus. „Prima dată am urcat pe Elbrus în 2003, când am urcat atât pe vârful principal, cât și pe vârful estic al Elbrusului, care este cu doar 21 de metri mai mic, iar a doua oară am urcat în 2009, când am atins Elbrusul pe o rută mai dificilă, care se desfășoară pe versantul vestic al vârfului principal”.
Citește și Exclusiv. Teo Vlad, alpinistul argeşean ajuns pe Everest: „Nu m-am gândit o clipă să renunţ…”
Vârful Elbrus, o destinaţie tot mai populară
În fotografiile postate pe Facebook de alpiniști, se văd și alți turiști care urcă spre vârf. „Fiind cel mai înalt vârf din Europa, este o destinație tot mai populară în ultimii mulți ani și putem vorbi de un număr crescut al celor care vor să îl urce, la fel ca și în cazul altor vârfuri cunoscute din munți ca Alpii, Himalaya, dar și Carpații românești”, explică Teofil.
„Acest proiect este despre ei, mă bucur că au reuşit şi sunt mândru, atât din punct de vedere profesional, dar şi uman, că am putut participa la succesul lor”
Teofil Vlad ne-a povestit cu mândrie și bucurie despre colegii Alex Benchea și Răzvan Nedu, care, în ciuda dificultăților, au ajuns amândoi pe vârf. Alex Benchea are 22 de ani, este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca, i se spune “alpinistul cu ochii albi” și este primul alpinist român complet nevăzător care, în 2019, a ajuns pe Kilimanjaro. Răzvan Nedu are 24 de ani și este căpitanul lotului național de paraclimbing. Cei doi tineri alpiniști au urcat și pe Vârful Mont Blanc, în iulie 2020. Ambii sunt foarte buni cățărători și sportivi de performanță în cadrul echipei naționale de paraclimbing a României.
„Alex nu vede deloc, dar este foarte determinat și aceasta a contat enorm în succesul său. El are planuri de a atinge și alte vârfuri mari în viitor și este hotărât să se pregătească tot mai serios pentru ele. Răzvan este un sportiv înnăscut, dar și foarte disciplinat, condiția lui fizică excelentă făcând lucrurile să meargă foarte bine. Răzvan are rezultate excelente la competițiile internaționale de paraclimbing, având ca obiectiv următor Campionatele Mondiale. Acest proiect este despre ei, mă bucur că au reușit și sunt mândru, atât din punct de vedere profesional, dar și uman, că am putut participa la succesul lor”, a încheiat Teofil Vlad.
Citește și Argeșeanul Teo Vlad a dus steagul României pe vârful Pumori din Himalaya
0 Comentarii