Web Analytics

articol scris joi, 01 martie 2018

Doctoriţa Ramona Herişanu, cercetată penal în dosarul morţii suspecte a lui Alin Niţescu

10 ramona herisanu

10 ramona herisanu# Noutăţi în cazul câmpulungeanului omorât de o injecţie # Judecătoria Pitești a întors dosarul la parchet, dispunând punerea în mișcare a cercetării penale față de doctorița care i-a injectat tânărului medicamentul experimental

Au trecut patru ani și jumătate de la moartea, în condiții suspecte, a câmpulungeanului Alin Nițescu și familia acestuia încă se mai luptă în instanță pentru a face lumină în acest caz și pentru ca cei responsabili de decesul tânărului să fie demascați și pedepsiți. După ce, în lipsa unor probe importante, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a scos-o nevinovată pe doctorița care i-a injectat fiului său un medicament experimental, Viorel Nițescu, tatăl tânărului decedat, a contestat la Judecătoria Pitești rezoluția dată de procurorul de caz. În urma acestei acțiuni, cazul Nițescu s-a întors la Parchet pentru continuarea cercetărilor și pentru punerea în mișcare a urmăririi penale față de medicul psihiatru care îl trata pe Alin.

Diagnosticat cu tulburare paranoidă grefată, Alin Niţescu, în vârstă de 32 de ani, făcea lunar terapie la cabinetul psihiatrului Ramona Herişanu, aflat în incinta clinicii „Dr. Irimia” din Piteşti, cu un neuroleptic de ultimă generație – Zypadhera. Pe 1 august 2013, după ce medicul psihiatru i-a injectat doza obişnuită de medicament (până la injecția fatală, tânărul mai făcuse alte 18 injecții), lui Alin i-a crescut brusc tensiunea și i s-a făcut rău. Pentru că avea dureri atroce de cap și devenise agitat, psihiatrul i-a făcut o injecție cu Diazepam, iar tânărul a adormit. Abia când în somn pacientul său a început să vomite suc gastric, doctoriţa Herişanu s-a hotărât să sune la 112, solicitând o ambulanță pentru un pacient cu reacţie alergică, care a venit fără medic, doar cu şofer şi asistentă. La venirea ambulanței, Alin era deja în comă. Tânărul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş și internat pe secţia Anestezie Terapie Intensivă, unde a doua zi a făcut stop cardiac, iar medicii nu l-au mai putut resuscita.
După moartea fiului său, profesorul pensionar Viorel Nițescu s-a îndreptat împotriva doctoriței Ramona Herișanu, care îl trata pe Alin. În martie anul trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești stabilea că dr. Ramona Herișanu e nevinovată și dispunea clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă „întrucât fapta doctoriței nu este tipică sub aspectul laturii obiective”, după cum se arată și în ordonanţa procurorului de caz. Numai că tatăl câmpulungeanului mort în condiții suspecte, profesorul pensionar Viorel Nițescu, a contestat rezoluția dată de procurorul de caz, iar la finele anului trecut, Judecătoria Pitești a întors dosarul la Parchet pentru punerea în mișcare a cercetării penale față de doctorița Herișanu și continuarea urmăririi penale.

Plângere penală și în cazul polițistului care nu a ridicat la timp probele toxicologice din spital

Inițial, anchetatorii au concluzionat că în lipsa rezultatelor analizelor toxicologice nu se pot pronunţa cu exactitate asupra cauzelor decesului, ci numai presupun ce s-a întâmplat. Viorel Nițescu susține că tocmai din acest motiv, pentru a nu putea fi demonstrată legătura de cauzalitate dintre deces și injectarea medicamentului experimental Zypadhera, au fost distruse, contrar legii, probele care atestau prezența în sânge a substanţei toxice. De altfel, mai multe documente vorbesc de prelevarea probelor de sânge şi urină recoltate de la pacient cât timp acesta era încă în viaţă, internat la secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean Argeș, probe care au fost distruse după şapte zile, sub pretextul că nimeni nu le-a solicitat. Familia tânărului decedat a solicitat în repetate rânduri rezultatele analizelor toxicologice, însă anchetatorii nu s-au grăbit să ceară aceste rezultate. Ba mai mult, la dosar a apărut şi o adresă datată 5 august 2013, adică la două zile după efectuarea necropsiei lui Alin, pe reversul căreia dr. Constantin Păun consemna că nu s-au recoltat probe pentru analize toxicologice. Adresa cu pricina nu avea totuşi dată şi număr de înregistrare din registrul Spitalului Judeţean, ci numărul dosarului penal, 2161682/P/2013, iar de aici şi ipoteza că documentul ar fi un fals. Din acest motiv, din dosarul în care dr. Ramona Herişanu este cercetată pentru ucidere din culpă s-a disjuns un nou dosar, înaintat Poliţiei Municipiului Piteşti, în care sunt cercetaţi medicul anestezist Constantin Păun, fost şef al secţiei Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean, pentru săvârşirea intracţiunii de fals intelectual şi asistenta Panait Mariana – pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
„I-am făcut plângere penală și polițistului Iancu Andy Gabriel, care nu a ridicat la timp probele toxicologice din spital. Poliția ne spunea că nu are bani pentru analizele toxicologice, nu ne-a spus niciodată că nu s-au luat aceste probe de la Spitalul Județean. Dacă au văzut că insistăm să facem analizele cu banii noștri, ne-au dat niște analize făcute pe probele de la autopsie. Dacă asta nu e incompetență, e rea voință sau altceva, eu știu, trafic de influență sau mită de la altcineva să tărăgăneze treaba”, afirmă Viorel Nițescu.

„La autopsie au găsit afecțiuni la inimă. Dr. Herișanu nu i-a făcut niciun fel de analiză la inimă, doar fleacuri”

Legiștii care au efectuat autopsia au concluzionat că moartea lui Alin Niţescu „s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţă a unui edem pulmonar masiv apărut în evoluţia unei pneumonii acute şi miocardite acute, la un organism cu tare cardiace preexistente”. Acelaşi document, semnat de medicul legist Mihaela Popescu, de la Serviciul de Medicină Legală Argeş, mai precizează că: „administrarea medicamentului (n.red. Zypadhera) ar fi fost contraindicată dacă s-ar fi cunoscut (investigat) antecedentele preexistente cardiace (…) şi afecţiunile acute de la acea dată (miocardită acută, pneumonie – hepatizatie roşie alternând cu hepatizatie cenuşie). (…) Datele furnizate de examenul necroptic macro şi microscopic converg la existenţa unei legături directe şi condiţionate de cauzalitate între administrarea de Zypadhera şi decesul numitului Niţescu Alin George”.
10 alin nitescu„Injecția cu Zypadhera nu e autorizată pentru faze mai ușoare ale bolii sau când pacientul este agitat. În ziua respectivă, Alin a venit la doctorița Herișanu agitat. Apoi, legiștii au găsit la autopsie afecțiuni la inimă. Dr. Herișanu nu i-a făcut niciun fel de analiză la inimă, doar fleacuri, analize de urină, greutate etc. Doctorița Herișanu a indus ideea că pacientul ar fi decedat din cauza bolii lui psihice. La toate instituțiile din sfera sănătății nu au fost chemați membrii familiei, doar doctorița Herișanu a fost chemată și a prezentat documente false”, mai spune Viorel Nițescu. Acesta ne-a mai declarat că e vizat mai ales modul în care a acționat medicul Ramona Herișanu de la debutul sindromului post-injectare și până la solicitarea ambulanței, fiind vorba de un interval de circa două ore. „De la pneumonia acută Alin a făcut temperatură foarte mare. Fratele lui a rămas în Pitești în noaptea respectivă și a adus gheață de la toate restaurantele din oraș ca să îi scadă temperatura. Dacă Clinica Irimia ar fi avut secție ATI și era intubat imediat, Alin ar fi supraviețuit”, e de părere Viorel Nițescu.

Psihiatrul a dat în judecată familia fostului pacient

După decizia dată de Judecătoria Pitești, de a întoarce dosarul la Parchet pentru punerea în mișcare a urmăririi penale, doctorița Ramona Herișanu a dat în judecată familia pacientului său decedat. „După ce a apărut decizia Judecătoriei Pitești, Ramona Herișanu m-a dat în judecată. Zice că i-am știrbit onoarea, pentru că ea are pacienți și e respectată la Câmpulung. Ăsta e un fel de șantaj, ca să renunțăm la acuzațiile de ucidere din culpă”, e de părere Viorel Nițescu. Într-adevăr pe rolul Judecătoriei Câmpulung a fost înregistrat, pe 29 decembrie 2017, dosarul cu nr. 4949/205/2017 având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”, reclamanta fiind doctorița Herișanu Ionela Ramona, iar pârât – Nițescu Viorel Liviu. Am încercat să o contactăm și pe Ramona Herișanu, medicul acuzat de familia Nițescu de ucidere din culpă, însă nu ne-a răspuns nimeni la numărul de telefon fix de la cabinetul acesteia.

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete