Încheierea unui mariaj este aproape întotdeauna un eveniment cu o puternică încărcătură emoțională negativă, atât pentru membrii cuplului, cât și pentru copiii acestora. De cele mai multe ori, divorțul are loc în urma a numeroase conflicte și dificultăți de comunicare, iar efectele sale sunt complexe și de lungă durată.
Divorțul este un moment de criză în viața unui copil și afectează echilibrul emoțional al acestuia. Șansele de a se confrunta cu probleme psihologice și de a se adapta într-un mod defectuos la situații ulterioare, noi și stresante, este de două ori mai mare față de copiii ai căror părinți sunt împreună.
Modul în care copiii sunt afectați depinde de vârsta și etapa de dezvoltare în care se află. Spre exemplu, adolescenții pot avea reacții nervoase crescute, se pot izola sau apela la consumul de substanțe. Preadolescenții tind să se autoblameze, crezând că ei stau la baza despărțirii părinților. Copiii mici au dificultăți în a înțelege schimbarea, deplasarea de la o casă la alta și au credința că, dacă părinții nu se mai iubesc, se vor opri din a îi iubi și pe ei.
Citește și Stilul de ataşament sigur
Mutarea de la unul dintre părinți poate duce la tendințe de izolare și anxietate socială, mai ales că acesta se regăsește într-un mediu social și cultural nou. Adaptarea în acest sens este și mai dificilă în cazul în care, din motive financiare, părintele singur este nevoit să lucreze în plus, deoarece copilul va petrece mai puțin timp cu acesta și se va simți singur. Adaptarea copilului postdivorț este influențată în mare măsură și de modul în care părinții se comportă între ei, frecvența conflictelor sau încercarea de a întări distanța.
Membrii unei familii ar putea merge la un psihoterapeut fie pentru a-și schimba și îmbunătăți relația, fie pentru a putea solicita medierea unei separări nedureroase pentru ambii parteneri, în care să se ia în considerare trauma pe care ar putea copiii s-o trăiască.
Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.
Bogdan Stoian, psiholog clinician, şi Andreea Sandu, Clinica Senex,
www.clinicasenex.ro
0 Comentarii