Filarmonica Pitești organizează joi, 8 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar cu pagini semnate de Bruch și Mendelssohn. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, revin dirijorul german Walter HIlgers și violonista Simina Croitoru.
Născut în Germania, Walter Hilghers este absolvent al Academiei de Muzică din Aachen, la clasele de tubă, pian şi contrabas. A fost profesor de tubă şi muzică de cameră pentru suflători la universităţi de profil și are 30 de ani de activitate orchestrală. A dirijat orchestrele filarmonicilor din Zagreb, Monte Video, Berlin, Viena, Munchen, Nissa, Bucureşti, Buenos Aires, Frankfurt ș.a. A fondat Ansamblul de suflători „German Bras” și este director artistic onorific al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti.
Simina Croitoru face parte dintr-o familie de muzicieni. Încă de la vârsta de şapte ani a cucerit primele premii la concursurile internaţionale de vioară. A susţinut recitaluri la Ateneul Român, Sala Dalles, Academia de Muzică, Sala Radio şi la filarmonicile din Braşov, Oradea, Ploieşti, Cluj, Bacău, Piteşti. A concertat alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Orchestra Simfonică Sonderhausen din Germania. Şi-a perfecţionat studiile la Academia de Muzică Franz Liszt din Weimar. A mai fost prezentă la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.
M.S.
Citește și Preoţii Ion Răduţ şi Ioan Biţă, absolvenţi ai Seminarului Teologic din Curtea de Argeş
Citește și Corul de copii „Glasul Arhanghelului” din Miceşti a împlinit trei ani!
0 Comentarii