Web Analytics

Directorul economic Isabela Din dezvăluie cum a prins-o pe contabila Amalia Dumitraşcu

de | 23.08.2018 14:00 | Dezvăluiri

# Exclusiv. Dosarul fraudei de un milion de euro de la Spitalul Judeţean # „Amalia Dumitrașcu mi-a spus pur și simplu că a greșit când i-am spus că numărul de cont de pe o factură de 80.000 de lei nu corespunde cu cel de pe ordinul de plată. Nu se citea nimic pe fața ei”, declară Isabela Din (foto sus)

Dosarul celei mai mari fraude din istoria sistemului sanitar argeșean este de aproape un an instrumentat de procurori, ajungând recent la DNA Pitești, după ce inițial a fost la Parchetul Tribunalului Argeș. Reamintim că, timp de aproape cinci ani, Amalia Dumitrașcu a deturnat 40 de miliarde lei vechi din bugetul Spitalului Județean, iar cazul a fost descoperit după dezvăluirile din Jurnalul de Argeș. Am stat de vorbă cu Isabela Din, directorul economic al Spitalului Județean, și vă prezentăm în cele ce urmează mai multe dezvăluiri noi legate de acest dosar ce a făcut ocolul țării.

Toate ordinele de plată cu contul firmei „bidon” aveau valori sub 100.000 de lei fiecare

Directorul economic Isabela Din, cea care a descoperit frauda în aprilie 2017, spune că totul a pornit de la analiza unui cont unde erau neconformități. În scurt timp a descoperit două ordine de plată emise în primăvara lui 2017 la care datele nu concordau cu cele de pe facturi. ”Era un ordin de plată de 80.000 de lei la care contul bancar și codul fiscal difereau față de cele de pe factură, iar numele furnizorului era același”. După ce a sesizat neregula, Isabela Din a chemat-o în biroul său pe Amalia Dumitrașcu: ”Mi-a spus pur și simplu că a greșit. Nu se citea nimic pe fața ei. Amalia Dumitrașcu știa foarte bine să își ascundă emoțiile”.
În foarte scurt timp de la descoperirea neregulilor, tot Isabela Din a cerut realizarea unui audit. Iar Amalia Dumitrașcu s-a schimbat la față când Isabela Din i-a cerut să ia legătura cu firma Rivertex Project, acolo unde ajungeau de ani de zile sume mari din bugetul Spitalului Județean Argeș.
Tot Isabela Din ne-a mai precizat că, pentru a nu da de bănuit, toate ordinele de plată direcționate către firma ”bidon” aveau valori sub 100.000 lei fiecare. În 2012 au fost doar două ordine de plată întocmite de Amalia Dumitrașcu și cu sume mult mai mici. Ulterior, sumele au crescut. În plus, pentru a nu atrage atenția, Amalia Dumitrașcu întocmea doar un ordin de plată pe lună cu datele bancare ale firmei Rivertex Project, ordin de plată plasat printre alte zeci de ordine cu care se ducea la semnat. Și pentru ca ordinele de plată să nu fie verificate în detaliu și eventual confruntate cu facturile, Amalia Dumitrașcu venea cu aceste ordine la semnat în jurul orei 11.30, motivând că trebuie să ajungă repede la Trezoreria Pitești, ne-au declarat surse apropiate anchetei. Și, firesc, se pune întrebarea cum cei de la Trezoreria Pitești nu au verificat dacă numele firmei bate cu contul bancar.
Legat de ordinele de plată, după ce acestea erau întocmite de către Amalia Dumitrașcu, erau semnate ulterior de doi angajați ai Spitalului Județean Argeș. Am aflat că nu s-a luat până acum nicio măsură împotriva celor doi angajați care au semnat cele 70 de ordine de plată cu bani direcționați către firma ”bidon”.

Mai mulți angajați ai spitalului au vrut să plece după declanșarea anchetei

Surse din cadrul Spitalului Județean ne-au declarat că după declanșarea anchetei mai mulți angajați ai spitalului au vrut să plece, fiind speriați de faptul că procurorii au ridicat teancuri întregi de documente pe care se regăseau și semnăturile acestora. În cele din urmă, angajații respectivi au fost convinși să nu își dea demisia.
Ultima oară când au fost cerute documente din acest dosar cu pagubă de peste 900.000 de euro pentru Spitalul Județean a fost în noiembrie 2017. Și tot din noiembrie 2017 nu a mai fost chemat la audieri niciun angajat al Spitalului Județean. Am mai aflat că la audierile de anul trecut Amalia Dumitrașcu a spus că ea nu are nicio vină și că ceilalți angajați de la Spitalul Județean sunt vinovați.

Amalia Dumitrașcu și-a luat concediu medical timp de trei luni după descoperirea fraudelor

Mai trebuie spus că Amalia Dumitrașcu și-a luat concediu medical timp de trei luni imediat după auditul din primăvara lui 2017. Și, cum dosarul a fost deschis de procurori în septembrie 2017, la peste șase luni de la întocmirea ultimului ordin de plată fraudulos, Amalia Dumitrașcu a scăpat de cercetarea disciplinară. Și asta deoarece în Codul Muncii scrie că, dacă trec șase luni de la comiterea faptei, cercetarea disciplinară se prescrie.
Ciudat e faptul că din 2012 și până în aprilie 2017 nimeni din conducerea spitalului nu a sesizat faptul că banii Spitalului Județean erau dirijați către un alt cont, exact după aceeași rețetă folosită de Amalia Dumitrașcu și în cazul fraudării BCR Pitești. În dosarul fraudei de la BCR Pitești, dosar în care sentința s-a dat pe 30 ianuarie 2017, Amalia Dumitraşcu a scăpat de închisoare prin prescrierea pedepsei, dar trebuie să returneze băncii 16 miliarde lei vechi.

Ce spune o asistentă: „Amalia Dumitrașcu nu avea cum să acționeze singură, era imposibil”

Am stat de vorbă legat de acest caz și cu o asistentă de la Spitalul Județean Argeș. A acceptat să vorbească numai după ce i-am promis că nu îi vom publica numele și imaginea: ”Vreți să știți ceva? Amalia Dumitrașcu asta nu avea cum să acționeze singură, era imposibil. Cum naiba să delapidezi câteva zeci de miliarde de capul tău în ditamai spitalul? Mi se pare revoltător ca Amalia Dumitrașcu să fie cercetată în libertate pentru o delapidare de 40 de miliarde, în timp ce pe alții procurorii îi bagă la pârnaie pentru sume mult mai mici”.

Pe 21 septembrie se împlineşte un an de la descinderi

Pe 21 septembrie 2017, procurorii DIICOT au descins la locuința Amaliei Dumitrașcu (fostă economistă la Spitalul Județean), la sediul firmei Rivertex Project din Ștefănești, aflat la domiciliul unuia dintre administratorii firmei, Nicolae Iordache, precum și la locuința celuilalt administrator al societății, Cătălin Iordache. Economista și cei doi oameni de afaceri au fost conduși apoi la sediul DIICOT Pitești, pentru a fi audiați. Procurorii DIICOT au dispus reținerea Amaliei Dumitrașcu și a administratorilor firmei Rivertex Project, Nicolae și Cătălin Iordache, pentru 24 de ore, iar ulterior magistrații au dispus pentru cei trei măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. În prezent, cei trei sunt cercetați în libertate.
Material realizat de Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole