Web Analytics
scris joi, 19.03.2015

Direcţia Silvică va planta 632.000 de puieţi în cadrul activităţilor de împădurire

Joi, 19 martie a.c, Direcţia Silvică Argeş a dat startul activităţilor de împădurire, în cadrul programului „Luna plantării arborilor”, care se va desfăşura în perioada 15 martie-15 aprilie, prin organizarea unui şantier demonstrativ de împădurire. La eveniment au participat atât silvicultorii argeşeni, cât şi oficialităţile locale şi judeţene, printre care preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, viceprimarul Piteştiului, Cornel Ionică, consilierul judeţean Cornel Lazăr, precum şi deputaţii Radu Vasilică, Bogdan Niculescu-Duvăz, Cătălin Rădulescu şi senatorul PNL Ionuţ Zisu. Deschiderea oficială a „Lunii plantării arborilor” a fost marcată prin plantarea de puieţi de pin şi molid pe platoul situat deasupra Schitului din Trivale. Directorul DS Argeş, Armand Chiriloiu ne-a precizat că în cadrul activităţilor de împădurire vor fi plantaţi 632.000 de puieţi din diferite specii (stejar, brad, molid, pin). În acest an, vor fi împădurite 105 hectare aparţinând ocoalelor silvice de stat, dintre care 79 de hectare în această primăvară.
Iustina HARCO-BURCEA

Direcţia Silvică va planta 632.000 de puieţi în cadrul activităţilor de împădurire

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...