FC Argeș se poate lăuda cu faptul că a avut, de-a lungul anilor, generații de fotbaliști de excepție, care s-au dăruit total culorilor clubului din Trivale. Un astfel de jucător a fost Marius Radu, care a evoluat în tricoul echipei FC Argeș în perioadele 1996 – 2006 și 2007 – 2008. A fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști argeșeni. A evoluat în 153 de meciuri și a marcat două goluri în tricoul Argeșului. Este născut de „Ziua Copilului”, însă niciodată nu a făcut desene pe asfalt. Jucăria preferată a fost dintotdeauna mingea de fotbal. Marius Radu este un luptător înnăscut care s-a „călit” pentru duelurile dure din fotbal de la vârste fragede.
Cariera fundaşului de „fier” se leagă de FC Argeş, iar debutul în primul eşalon s-a petrecut sub bagheta magică a marelui Nicolae Dobrin. „Am jucat în primul eşalon 202 meciuri şi am dat 4 goluri. La FC Argeş am debutat într-un meci cu Gloria Bistriţa. Nea Gicu Dobrin m-a introdus în teren şi de atunci nu am mai ieşit din echipă”, și-a amintit Marius Radu.
În duelurile unu la unu cu adversarii, a ieşit tot timpul învingător datorită fizicului său impresionant (1.90 metri şi 86 de kilograme). Şi sacrificiul, dus de multe ori la extrem, a contat. „Nici nu mai ţin minte de câte ori am ieşit din teren cu capul spart şi cu sânge pe faţă”, spune Marius Radu, pentru care satisfacţiile trăite pe gazon au fost pe măsura sacrificiilor. Ce nu-i place? „Detest perverşii. Urăsc oamenii care mint tot timpul şi sunt nişte prefăcuţi”, subliniază fundaşul de „fier”.
„O să vă demonstrez că voi ajunge fotbalist și o să vă uitați la mine la televizor”
Marius, ai fost un fotbalist care își dădea viața pe teren. Știu că drumul tău în sportul rege nu a fost deloc ușor… Ce te-a motivat să nu renunți?
– Dragostea pentru fotbal. Am urcat treaptă cu treaptă, povestea mea în fotbal a început după ce, copil fiind, mulți îmi spuneau că nu o să ajung niciodată să am o carieră frumoasă în sportul de care m-am îndrăgostit de mic. Nu aveam decât 12 ani și participam cu colegii la competiții care aveau loc între școli, cum era pe vremuri. Sunt din Iernut, Mureș, și mi-am dorit mereu să joc fotbal. Eram mai mic de vârstă, dar, datorită fizicului masiv, jucam cu cei mai mari decât mine și ne-am calificat la un turneu pe țară și eram tare bucuros că voi merge și eu. Din păcate, am fost singurul care nu a fost inclus în lotul școlii. Meciul era la Timișoara, iar când s-a făcut careu și au fost anunțați cei care vor face deplasarea, eu nu eram pe listă. Deși jucasem toate meciurile, conducerea școlii a decis să introducă în echipă un copil al cărui tată era inginer, nu pe mine, care proveneam dintr-o familie modestă. Atât de mare a fost dezamăgirea încât le-am zis, cu lacrimi în ochi: „O să vă demonstrez că voi ajunge fotbalist și o să vă uitați la mine la televizor”. Toți au râs, nimeni nu credea!. Nu m-am dat bătut, tata știa că iubesc fotbalul și m-a dus la un meci la Târnăveni, din liga inferioară. Pe gardul stadionului era un afiș despre o selecție a copiilor născuți în 1977, ca mine. Am reținut ziua când avea loc și m-am dus singur să-mi încerc norocul, fără să știe părinții. Am plecat de acasă în șlapi. Fără teniși, pentru că nu aveam, echipamentul meu sportiv fiind unul aparte, compus din maiou și pantaloni scurți. Să nu râdeți, așa erau vremurile pentru unii… De unde să am ghete de fotbal? Selecția era la ora 17, aveam de parcurs 18 km până la Târnăveni, așa că am plecat de acasă cu o oră și ceva înainte, să fiu sigur că ajung la timp.
Cine ți-a dat bani de drum?
– Am furat de acasă, am luat două monede și am pornit la drum, aveam 13 ani. Când am ajuns acolo, toți copiii erau cu părinții, aveau echipament corespunzător, doar eu făceam notă discordantă. Dar știți că nu m-am descurajat? Eram ambițios de mic. Când m-a văzut antrenorul, care era grec, m-a întrebat ce e cu mine acolo. Poate credea că m-am rătăcit, apoi m-a întrebat dacă am ghete. Fără să stau pe gânduri, i-am spus că voi juca fără să am ceva în picioare. Știți cum s-au uitat ceilalți la mine? A început meciul și, după vreo 20 de minute, văzându-mă că dau bine cu capul și am forță, mi-a spus că mă oprește. Am fost primul copil admis la acea selecție. M-am întors la Iernut, fiind extrem de fericit. Când am ajuns și le-am povestit alor mei, nu m-au crezut, au spus că am umblat o zi întreagă de capul meu. Au înțeles că am spus adevărul doar după ce domnul profesor a venit acasă la mine și i-a asigurat că trebuie să aibă încredere în mine, deoarece voi ajunge fotbalist.
Tor răul a fost spre binele tău, înțeleg.
– Apoi a urmat greul. La 13 ani am plecat de acasă, m-am transferat la școală la Târnăveni. Întrucât eram apreciat, la 14 ani făceam antrenamente cu formația de seniori Chimica Târnăveni. Am fost promovat la prima echipă, care era în liga a treia, la 16 ani. În primul meci am înscris două goluri cu piciorul stâng, în minutele 12 și 22. Am jucat contra Minerului Uricani, dar imaginați-vă că eu nu puteam pasa cu piciorul stâng, dar de marcat am marcat… Incredibil! Nu voi uita niciodată.
Citește și Dincolo de gazon! Florin Borţa: „Aveam 5 ani şi jumătate când m-am apucat de fotbal”
Citește și Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”
„De rușine, îl mințeam pe antrenor că am un unchi și mănânc la el, dar mergeam și stăteam pe o bancă în parc”
Un moment din acea perioadă pe care ți-l aduci aminte acum…
– Făceam naveta în vacanța de vară, înainte de a începe școala și a mă muta la internat. Plecam dimineața și ajungeam seara înapoi, pentru că aveam două antrenamente. Colegii mei mergeau acasă, mâncau, se odihneau, dar eu nu aveam această posibilitate. De rușine, îl mințeam pe antrenor că am un unchi și mă duc la el să mănânc, dar mergeam și stăteam pe o bancă în parc. Nu mâncam nimic… Minciuna are picioare scurte, știți cum se zice… Într-o zi, întâmplător, m-am întâlnit cu domnul antrenor. Trecea prin parc și eu eram întins pe o băncuță. Și-a dat seama că am mințit în legătură cu unchiul, m-a luat și m-a dus la o cantină, unde puteam să mănânc, apoi să stau și în cameră, să mă odihnesc pentru antrenamentul de după-amiază. Am făcut sacrificii mari pentru a ajunge fotbalist, am pornit de jos, dar nu mi-e deloc rușine. L-am avut antrenor, la Târnăveni, pe fostul mare jucător Petre Varodi, care mi-a spus: „Țărănușule, tu vei ajunge fotbalist, pentru că ai calități; să fii serios și să nu renunți niciodată!”
„Aveam două geci pe mine”
Cum și când ai ajuns la FC Argeș?
– La un moment dat, a venit domnul Mihai Zanfir, fostul mare jucător al Argeșului, la Târnăveni, antrenor. M-a văzut jucând, m-a remarcat și m-a propus la FC Argeș. Am promovat cu Târnăveni, am fost integralist, și au început să curgă ofertele. Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și Gloria Bistrița se interesau de mine. Dar domnul Mihai Zanfir mi-a spus că o să merg la Pitești. Am venit dimineața, la ora 5 am ajuns. Argeșul jucase cu Celta Vigo, era în vogă. Pentru mine a fost ceva uluitor. Eu, un simplu băiat, am ajuns să mă schimb în același vestiar cu nume grele, precum Bogoi, Gâlmencea, Năstase, Vintilă, Bălașa etc. Îi văzusem doar la televizor… Când am intrat prima dată în vestiarul lui FC Argeș, aveam două geci pe mine, venisem cu trenul la Pitești. După ce am semnat, m-am dus și eu acasă, la Iernut. Primul jucător cu care am vorbit când am ajuns în vestiar a fost Dani Coman, actualul președinte al clubului FC Argeș. M-a întrebat de unde am aterizat și eu acolo…
O amintire legată de Dani Coman…
– Am multe amintiri, am fost și colegi de cameră, este un băiat senzațional. Vă povestesc un episod din care vă veți da seama ce suflet de aur are Coman. Veneam de la București, cu ani în urmă, fusesem cu fata la spital. Pe autostradă mi s-a stricat mașina, mi s-a rupt cureaua de distribuție, la kilometrul 50, era miezul nopții și m-am speriat, Era o zi geroasă de iarnă. L-am sunat pe Dani, a venit în șlapi și m-a tractat până acasă. Să vă faceți o idee despre omul Dani Coman…
Cel mai frumos meci jucat în tricoul lui FC Argeș a fost…
– Au fost foarte multe jocuri memorabile, mai ales victoriile pe care le-am obținut în fața echipelor din București, Steaua, Dinamo, Rapid, erau cele mai „dulci” succese, să le spun așa. Pentru mine, vă spun cu mâna pe inimă, FC Argeș a însemnat enorm, mi-a schimbat viața. Îmi aduc aminte că eram foarte tânăr, aveam doar 20 de ani, nu venisem de mult la FC Argeș. Am jucat împotriva celor de la FC Național și a venit la meci Tudorel Stoica, antrenorul de atunci al naționalei de tineret. Am jucat foarte bine, iar după trei zile, când s-a anunțat componența lotului de tineret, am fost inclus și eu. Eram la masă cu colegii și urmăream știrile sportive la televizor. Toți m-au felicitat. A fost un șoc pentru mine… Să știți că la FC Argeș nu a fost totul roz, a fost o perioadă în care nu au fost bani la club, dar noi nu țineam cont, jucam cu sufletul. Toate meciurile erau cu miză, uneori ne băteam și la retrogradare. Iar publicul a fost fantastic, ne-a susținut mereu, la bine și la greu.
Un gol drag sufletului tău care a fost?
– Când am jucat atacant, deși eu evoluam pe alt post. M-a introdus domnul profesor Florin Halagian atacant, într-un meci jucat, în deplasare, cu Foresta Fălticeni. A fost nebunie după, am marcat și la final mi-a spus că doar atacant voi evolua din acel moment…
Ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați la FC Argeș?
– Apartament, la îndemnul regretatului Halagian. Mereu ne sfătuia, era ca un tată pentru noi. Nu ne învăța să ne luăm mașini scumpe. Ne zicea: „Lăsați-o dracului de mașină, luați-vă o casă, să aveți unde să locuiți cu familiile voastre! Dacă aveți 12 lei, nu vă cumpărați mașină de 15 lei, ci de 5 lei”. Așa ne învăța mereu! Florin Halagian mă încuraja, mă pregătea psihic, m-a apreciat și a avut grijă de mine.
Ce sfat i-ai da unui puști care visează să ajungă fotbalist profesionist?
– Sunt foarte mulți tineri talentați la noi în fotbal. Când eram în activitate, erau mulți despre care auzeam că erau mai talentați decât Mutu, dar nu e suficient talentul. Contează să-ți dorești, să muncești mult și să fii serios. Muncă, muncă, muncă…
Urmărești evoluțiile echipei FC Argeș?
– Normal. I-am urmărit mereu, FC Argeș este echipa mea de suflet. S-a schimbat mult în bine jocul echipei de când a venit Dani Coman, Au un lot foarte bun, un antrenor serios și priceput. Le doresc mult succes! Știi cum e Coman? Hai să-ți spun! Dacă nu era în fotbal, ci era fermier, de exemplu, era numărul 1 în țară. Avea cea mai bună producție de porumb, avea cele mai frumoase oi, acesta este stilul lui. Este foarte inteligent…
0 Comentarii