Dănuţ Şomcherechi e un nume destul de cunoscut iubitorilor de fotbal din Argeş. A fost unul dintre stâlpii apărării echipei în perioada 2000-2005. Adus la FC Argeş de la FC Baia Mare în anul 2000, Şomcherechi a jucat în tricoul alb-violet timp de cinci sezoane consecutiv. A evoluat în 128 de meciuri şi a marcat patru goluri pentru piteșteni.
Daniel, cum ai ajuns la FC Argeș?
– La sfârșitul anului 2000, domnul Răzvan Tunaru a venit special pentru mine la Baia Mare. Am discutat și am semnat un contract pe o perioadă de 3 ani. FC Argeș era, la vremea aceea, un club foarte bine organizat. A fost un pas uriaș în cariera mea, pentru că ajungeam la o echipă de top, la un club de tradiție. Aș fi semnat pe viață cu FC Argeș. Cariera mea s-a transformat radical atunci. Am semnat pe 10 mii de dolari pe an. Dacă jucam 75% din meciuri titular, îmi primeam toți banii, în caz contrar, încasam cu 25% mai puțin. Am acceptat fără să stau pe gânduri.
Îți amintești momentul când ai intrat în vestiarul lui FC Argeș pentru prima dată?
– Fiecare clipă petrecută acolo mi-o amintesc. Domnul Florin Halagian m-a dorit, m-a chemat în Poiana Brașov să mă vadă, dar când am ajuns la FC Argeș, dânsul plecase de puțin timp. Interimar era Mihai Zanfir, fostul mare jucător al Piteștiului. Bârdeș, Bălașa, Nicolae Diță, Dani Coman, Neaga, Codrea, Mara erau câteva nume importante din vestiarul lui FC Argeș. Piteștiul a fost a doua casă pentru mine…
Am debutat într-un joc contra Rapidului, pierdut cu 1-0, pe teren propriu. Am mers atacant la FC Argeș, dar domnul Bondrea mi-a schimbat cariera, în sensul că mi-a găsit postul potrivit. Dumnezeu să-i dea sănătate! M-a reprofilat, spunându-mi că postul meu potrivit este cel de fundaș central. FC Argeș a reprezentat apogeul carierei mele.
Ai fost coleg cu actualul președinte al lui FC Argeș…
– Dani Coman era băiatul bun la toate, un om cu totul și cu totul excepțional. Dacă aveai o problemă sau un conflict cu cineva, apelai la Coman. Era un foarte bun negociator, era foarte cunoscut, avea prieteni peste tot. Iată unde a ajuns! Mă bucur pentru reușitele lui și ale lui FC Argeș.
Primul moment important trăit la FC Argeș a fost…
– Au fost foarte multe, însă cel mai important moment l-am trăit în anul 2003, cu Ion Moldovan antrenor. Ne băteam la retrogradare și jucam cu Ceahlăul Piatra Neamț, acasă. Deși eram fundaș central, am marcat golul vctoriei, de la 40 de metri, și astfel am scăpat de retrogradare. S-a terminat 2-1 pentru FC Argeș. Îmi amintesc că era Lefter în poarta moldovenilor. După gol, am simțit că toată lumea era a mea!
„Halagian a fost inconfundabil”
O amintire cu Florin Halagian…
– Nu ai cum să-l uiți. Te băga în cantonament de miercuri, dar noi jucam duminică, de exemplu. A fost inconfundabil. Își punea secunzii, când eram în cantonament, să urmărească unde sunt lumini aprinse în cameră, dar veneau și la noi acasă pentru a verifica dacă suntem cu familiile. La masă nu aveam voie să mergem în șlapi, nu mai mâncai, iar dacă vorbeai la masă, plecai… Atmosfera era mai ceva ca la biserică, nu aveai voie să scoți un sunet, ziceai că ești la slujbă. „Aoleu, te-am auzit, mergi în camera. Nu mai mănânci!”… Îi suna pe secunzi și le spunea că ajunge repede, dar venea după trei ore. Dacă vedea lumina aprinsă în camere, urca, stingea televizorul, îl trăgea din priză și pleca… Nu comenta nimeni, nu aveam voie. În fiecare dimineață, înainte de micul dejun, urcam pe cântar. Nu ai cum să-l uiți pe Florin Halagian. Luam și în deplasare cântarul. Și cu telefoanele avea ce avea, le primeam cu porția.
Ce face în prezent Dănuț Șomcherechi?
– Nu mi-am dorit să fiu antrenor, dar tocmai asta fac acum. Lucrez cu copiii, la Baia Mare. Mi-aș fi dorit să fiu în organigrama unui club, dar nu antrenor, recunosc. După câteva luni de antrenorat, mi-am dat seama că nu știu mare lucru despre această meserie. M-am apucat de licențe, le-am obținut la București. Treptat, mi-am dat seama că este extrem de complexă această meserie, dar și foarte frumoasă. Am fost secund la Liga 2, la Recea, cel mai sus, am pregătit și echipe din Liga 3, dar, din păcate, am nimerit grupări instabile financiar.
Știu că ești bunic cu acte în regulă. Cum te simți în această postură?
– Știți ce-am făcut când a venit Denis, fiul meu, și ne-a spus, mie și soției, că vom deveni bunici? Am deschis frigiderul, mi-am luat o bere și parcă pluteam… Eram atât de emoționat încât nu știam cum să reactionez. Mira, nepoțica mea, s-a născut în Cluj, am dus-o acasă și plângeam de fericire. Am plâns minute și șir… Eu nu o strig pe nume, îi spun „minune”. Are un an și două luni, ne umple inimile de bucurie. Răsună casa de veselie atunci când este la noi. Când vine, intră soarele în casa noastră. Râde tot timpul…
Citește și Dincolo de gazon! Florin Borţa: „Aveam 5 ani şi jumătate când m-am apucat de fotbal”
0 Comentarii