Adrian Bogoi, 53 de ani, fostul turn de control al echipei FC Argeș, originar din Târgoviște, a fost component al echipei din Trivale timp de 5 sezoane, între 1998 și 2003, perioadă în care a strâns 101 meciuri și 1 gol. Foștii săi colegi îl descriu pe Adrian Bogoi ca pe un tip calm, respectuos și perseverent. „A fost colegul meu de cameră mult timp, un om de excepție, un fotbalist foarte bun, care-și dădea viața pe teren. Am doar cuvinte de laudă la adresa lui. Jos pălăria!”, ne-a spus Nicolae Diță, fostul căpitan al lui FC Argeș.
Adrian, cum și când ai ajuns la Pitești?
– Se întâmpla în anul 1998, după meciul disputat de Chindia cu FC Argeș, când am jucat foarte bine și am dat gol. Am fost desemnat jucătorul meciului, i-am învins pe alb-violeți, iar a doua zi, cei de la Chindia m-au sunat și mi-au spus că voi semna cu FC Argeș. Normal că m-am bucurat. Era un club de tradiție, avea stabilitate financiară și oameni foarte capabili la conducere, printre care se număra domnul Constantin Stroe. În aceeași perioadă am primit și o ofertă de la Oțelul Galați, dar am optat să vin la FC Argeș. Făceam naveta Pitești – Târgoviște, m-am simțit impecabil, a fost a doua mea casă Piteștiul.
Au trecut 28 de ani de atunci. Spune-mi, te rog, ce-ai simțit când ai intrat prima dată în vestiarul lui FC Argeș?
– Mă cunoșteam cu toți jucătorii, îmi fuseseră adversari, exista respect între noi. Am avut conflicte cu Jean Barbu, la început, din cauza personalității puternice pe care o aveam amândoi. La Târgoviște fusesem un fel de Jean Barbu, aveam gura mare, eram lider în vestiar. La Pitești am fost constrâns să mă supun, dar nu a durat mult, deoarece m-am împrietenit cu Jean… Sică Bârdeș, fostul nostru coleg, mi-a zis odată: „Adi, stai cuminte. Dacă ar fi să aleagă, Jean ar rămâne, iar pe tine te vor da afară sigur!”. Așa că am stat liniștit, în banca mea, și m-am supus. Nu a durat mult și am devenit foarte buni prieteni, Jean Barbu este un băiat extraordinar. Acesta a fost începutul și cinci ani de zile am dus-o foarte bine acolo.
Care a fost cea mai frumoasă amintire trăită în tricoul echipei FC Argeș?
– Când am învins-o pe Steaua, cu 4-0, cu Jenei pe banca tehnică a militarilor și în teren cu Miodrag Belodedici… Cu o săptămână înainte, Steaua o învinsese pe Aston Villa, cu 2-0, iar noi i-am dat 4 goluri frumoase. O altă amintire de referință este succesul împotriva lui Dinamo, a fost meciul în care m-am remarcat foarte mult. Înainte de joc, Jean Barbu m-a sfătuit să mă odihnesc bine, pentru că urma să-l am adversar direct pe Adrian Mihalcea, unul dintre cei mai buni jucători dinamoviști. „Adi, mergi și dormi, ai nevoie de forțe proaspete, o să te alerge rău de tot Mihalcea, ascultă-mă pe mine!”…. I-am zis lui Jean că Mihalcea nu va conta și chiar așa a fost. Am învins, Jean a marcat și de atunci am fost cei mai buni prieteni. Nu mai erau în vestiar stăpâni și șmecheri, toți eram uniți și acest aspect a fost principalul atu în obținerea rezultatelor. Plecaseră mulți dintre jucătorii cu personalitate, care aveau greutate în vestiar, la figurat vorbind. Mă refer la Vasile Popa, Emil Săndoi… Au rămas copiii, de exemplu, Mutu, Neaga, Coman, Dică, Chița, Marius Radu etc. Toți au crescut și s-au dezvoltat frumos sub aripa noastră protectoare… Cheia succeselor a fost apărarea. Chiar dacă rezultatele nu erau senzaționale, țineam de rezultat. Eu am încercat tot timpul să fiu serios, să mă integrez în echipă. Nu am avut impresar niciodată. Am fost pe cont propriu.
Citește și Dincolo de gazon! Sică Bârdeş: „M-am simţit fotbalist cu adevărat la Piteşti”
„Șase luni de coșmar”
O amintire cu Florin Halagian…
– Consider că sunt cel mai în măsură să vorbesc despre inegalabilul domn profesor, întrucât m-am aflat, la un moment dat, în ambele tabere. Am fost atât copilul său de suflet, cât și persona non-grata. A vrut să mă dea afară fără niciun regret. Am trăit șase luni un coșmar, toate ședințele din vestiar le începea și le termina cu mine. Primisem un cartonaș roșu într-un meci cu Steaua și nu m-a putut ierta. De asemenea, am avut o ofertă tentantă din China, i-m cerut sfatul domnului Halagian și mi-a spus să refuz și să rămân la Pitești. Ceea ce am și făcut. Peste ani, am devenit și eu antrenor și l-am înțeles perfect pe domnul Halagian.
Ce-a însemnat pentru tine perioada petrecută la FC Argeș?
– Enorm. Aveam o echipă de elită la toate capitolele. Nici în ziua de astăzi nu există așa ceva. Conducerea era profesionistă, stăpânul era, să-i zic așa, domnul Constantin Stroe. Imaginați-vă că, la un moment dat, echipa se autofinanța. Creștea și vindea atât de mulți jucători de valoare încât trăiam din vânzarea acestora. Din punct de vedere financiar, nu au fost niciodată probleme, chiar dacă nu aveam contracte foarte mari. Compensam cu primele pe care le primeam după victorii sau egaluri. Eu câștigam 15 mii de dolari pe an. Aveam unul dintre cele mai bune contracte de la FC Argeș, la momentul acela. În ceea ce privește primele, primeam și două mii de dolari, dar când învingeam echipe de top, iar noi am fost „nașii” acestor grupări. Ne știau de frică, eram o formație de temut, ne respectau toți. De exemplu, am luat și 4 mii de dolari într-o săptămână, când le-am învins pe Steaua și pe Dinamo. Raportându-ne la imobiliare, un apartament era atunci 10 mii de dolari, acum costă de cinci ori mai mult. Toate sumele pe care le câștigam atunci le înmulțim cu cinci și vedem ce valoare aveau banii pe vremea aceea.
Primul moment important trăit la FC Argeș a fost….
– După meciul cu Celta Vigo l-am trăit. Îmi făcusem speranțe că voi juca, dar nu s-a întâmplat și nu am înțeles motivul. După jocul retur, antrenorul Silviu Dumitrescu m-a întrebat dacă sunt supărat că nu am jucat. Am răspuns afirmativ și mi-a spus că eu trebuia să joc… Nu i-am cerut explicații suplimentare. Probabil a primit anumite directive… După acel meci, au avut loc niște schimbări radicale la echipă; peste trei zile a urmat meciul cu Dinamo și am avut o prestație excelentă. Uitându-mă în urmă, parcă nu-mi mai pare rău că nu am jucat cu Celta Vigo, pentru că a fost „vijelie” în toată regula acolo. Oricum, nu voi uita niciodată perioada petrecută la FC Argeș, am avut și antrenori foarte buni.
Marian Bondrea, un tehnician care ar putea antrena și acum echipe, era o capacitate, au urmat Silviu Dumitrescu, Florin Halagian, Nicolae Dobrin, Ion Moldovan… Antrenorii erau aleși, nu oricine venea să antreneze pe FC Argeș.
Știu că ai o familie frumoasă. Spune-mi, te rog, cum ți-ai cunoscut soția?
– Pe Ervie, soția mea, am cunoscut-o la bibliotecă, în Regie, în urmă cu 30 de ani. Amândoi eram studenți. Ea era studentă la Facultatea de Geografie, apoi a terminat și ASE-ul. Eu am fost student la fiecare echipă la care am jucat. De exemplu, când activam la Rapid, am fost patru ani la Cibernetică, dar nu am terminat-o, pentru că am plecat. Am ajuns la ChindiaTârgoviște, am urmat cursurile Facultății de Metalurgie, pe care nu am terminat-o, am ajuns la FC Argeș, acolo unde am terminat IEFS-ul. La Târgu Jiu am făcut școala de antrenori… Am făcut și un masterat, mi-a plăcut să învăț. Am doi copii, Denis și Elissa, 27 de ani, respectiv 23 de ani. Denis e medic rezident în București, iar fata este studentă tot la Medicină. Sunt împlinit și mândru de familia pe care o am.
Urmărești meciurile echipei FC Argeș?
– Da, mai ales evoluțiile tinerilor. Argeșul crește jucători și îi aruncă în luptă. Felicitări! Pe vremea mea, era ordin de la domnul Stroe să joace tinerii. Cred că președintele Dani Coman știe cum gândea domnul Stroe și a pus lucrurile la punct la Pitești. Îmi place maturitatea din joc a lui Mario Tudose, de exemplu. Îmi place cum joacă Argeșul, a intrat în play-off, trebuie să-și mai completeze lotul și sunt sigur că anul viitor va avea rezultate și mai bune.
0 Comentarii