Web Analytics
scris joi, 14.05.2026

DGA. Polițist de la Rutieră, reținut pentru mai multe infracțiuni

În ziua de 13 mai, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş au ridicat înscrisuri de la Poliția Orașului Vișeu de Sus și l-au adus, cu mandat, la sediul unității de parchet pe un agent de poliție rutieră din orașul menționat.

Potrivit unui comunicat al DGA Maramureș, polițistul e cercetat pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (3 acte materiale), fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului (2 acte materiale).

Din materialul probator administrat în cauză au rezultat indicii care conturează suspiciunea rezonabilă că agentul de poliție rutieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un proces-verbal în care a consemnat aspecte necorespunzătoare adevărului, în vederea obținerii unei soluții de clasare pentru persoana cercetată într-un dosar penal.

De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acesta ar fi omis să rețină permisul de conducere al unui conducător auto implicat în producerea unui accident rutier urmat de părăsirea locului faptei, deși a constatat săvârșirea acestei infracțiuni.

În cauză, procurorul a dispus reținerea agentului de poliție pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat joi, 14 mai, Judecătoriei Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă.

Citește și: Piteștean prins conducând mașina drogat, pe bulevard

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...