„Mă bucur că Piteștiul are echipă de fotbal în SuperLiga”
Lovitura de start a meciului FC Argeș – Universitatea Craiova, din cadrul etapei a șaptea din play-offul SuperLigii, a fost dată, simbolic, de către Vasile (Sică) Bârdeș, fostul fotbalist al echipei FC Argeș. Înainte de a ajunge la FC Argeș, acesta s-a remarcat la Chindia Târgoviște. A jucat în tricoul echipei FC Argeș 122 de meciuri și a marcat 25 de goluri. A bifat toate cele 6 meciuri europene ale Argeșului, în sezonul 1998 – 1999, reușind să marcheze un gol în meciul cu Dinamo Baku, de la Pitești. A lăsat o amprentă prin muncă, disciplină, determinare și eficiență în joc, iar perioada petrecută la FC Argeș a reprezentat una dintre etapele importante ale dezvoltării sale ca atacant.
Sică, ai revenit pe meleguri argeșene, iar suporterii te-au primit cu brațele deschise…
– Îți spun din toată inima că am avut foarte mari emoții, dar, în același timp, a fost o onoare să dau lovitura de începere a meciului cu Universitatea Craiova. L-am revăzut pe domnul Dănuț Coman, fostul meu coleg, de care mă leagă amintiri de neuitat petrecute în tricoul echipei FC Argeș. În ceea ce privește suporterii, am simțit că m-au primit cu căldură. Așa de inimoși erau și pe vremuri. Suporterii ne duceau spre victorie, aveam o galerie frumoasă, dar și rezultatele erau pe măsură. Și acum lucrurile stau bine la FC Argeș, joacă în play-off, ceea ce înseamnă destul de mult. Mă bucur că Piteștiul are echipă de fotbal în SuperLiga.
Îți propun să ne amintim de trecut. Cum ai ajuns în Trivale?
– Nu-mi vine să cred cât de mult timp a trecut de atunci. Promovasem cu Chindia Târgoviște pe prima scenă a fotbalului românesc, jucam bine, iar domnul Ion Moldovan, care era atunci antrenorul echipei FC Argeș, a venit și mi-a propus să vin la Pitești. Puteam să refuz? Veneam la o echipă de tradiție, cu un palmares foarte bogat, nu puteam să nu accept oferta. Am ajuns în anul 1996, era un moment foarte bun pentru echipă. Am petrecut aproape șase ani de vis acolo, cu multe rezultate bune și foarte bune. Tremurau echipele din București când jucau contra noastră, pentru că eram o trupă incomodă. M-am simțit extraordinar în Trivale, am rămas prieten cu toți, mai ales cu domnul președinte Coman. Le mulțumesc tuturor că mi-au dat șansa să fac parte din acea generație a lui FC Argeș. Am plecat în China și tot la FC Argeș m-am întors, după un an. FC Argeș era un club foarte bine organizat atunci, avea și stabilitate financiară, totul era ca la carte. Aveau grijă de noi domnii Stroe și Sicoe.
Aveam 27 de ani când am semnat cu FC Argeș și nu mai speram să ajung să mai joc în Liga 1. L-am avut antrenor, la Chindia Târgoviște, pe Nicolae Dobrin și m-a ajutat enorm. Cum să pot uita ceea ce a făcut pentru mine cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor?! M-am accidentat grav și dânsul m-a ajutat să mă opereze medicul Puiu, care era la FC Argeș. Atunci se făceau operațiile cu cuțitul, nu cu laserul. După operație, a urmat recuperarea și am revenit în circuit, deși nu mulți îmi dădeau șanse. Dar am tras tare de mine și am reușit să ajung la o echipă cu nume și renume, cu fotbaliști adevărați. M-a ajutat Dumnezeu… M-am simțit fotbalist la FC Argeș. Jucau la FC Argeș fotbaliști adevărați: Săndoi, Vasile Popa, Jean Barbu, Mogoșanu, Vali Năstase, Schumacher, Cristescu, Crivac, Negru, Gabi Dumitru, Mutu, Rică Neaga, Dani Coman. I-am avut colegi și sunt mândru că am împărțit cu ei vestiarul..
Un meci sau un gol de referință pe care nu-l poți uita…
– Când am jucat în Ghencea, am învins cu 2-1, și am marcat ambele goluri. Nu credeam că putem bate pe Steaua, dar le-am demonstrat tuturor că, atunci când muncești și ești dedicat fotbalului, ești răsplătit pentru eforturile și sacrificiile pe care le faci. Am fost omul potrivit la locul potrivit.
„Vă dați seama ce-a pățit Mutu la final!”
Un episod care-ți vine acum în minte trăit la FC Argeș…
– Celebra fază al cărei protagonist a fost Adi Mutu. Când am jucat cu Steaua, în 1998, iar nea Gicu Dobrin a vrut să-l schimbe, dar Mutu a refuzat categoric și atunci m-a scos pe pe mine. Eu am fost cel sacrificat. Vă dați seama ce-a pățit Mutu la final! Aveam 30 de ani și o personalitate puternică, el era doar un copil. L-am certat rău după joc… i-am zis câteva cuvinte grele, dar ne-am împăcat. Mi-a trecut supărarea. Am rămas prieteni peste ani, am fost la nunta lui cu Sandra, actuala soție. Nu aveam de ce să păstrăm dușmănie. Așa e în fotbal, ne mai certăm, dar în afara gazonului trebuie să rămânem prieteni, pentru că nu poți ști unde te duce viața.
Ce a însemnat pentru tine perioada petrecută la FC Argeș?
– Sincer? Un singur cuvânt definește anii petrecut la FC Argeș: senzațional, acesta este termenul potrivit. M-am simțit fotbalist cu adevărat la Pitești, acolo a înflorit cariera mea, numai împliniri am avut. Dacă vă spun că nu m-am confruntat cu nicio problemă la Pitești, mă credeți pe cuvânt? Totul a fost roz, am fost apreciat, am jucat în Cupa UEFA. Cu Celta Vigo, de exemplu, am avut o experiență unică. Deși am pierdut cu 7-0, ne-a bătut formația care era în vogă la nivel mondial, făcea furori în fotbal. Am simțit cât de ușor este fotbalul atunci când îl joci cu capul și când ai calități. Nu prea ieșiserăm noi în Europa, am văzut pentru prima dată Spania, ne-am bucurat mult. Scorul a fost drastic, dar amintirile rămân. Înainte de meciul acela, am fost în cantonament în Italia și mi-am cumpărat un ceas pe care-l țin și acum. Doar la petreceri îl port, este foarte elegant. Și tot în Italia am avut parte de o experiență neplăcută, am luat cea mai mare țeapă din viața noastră. Eu, nea Gicu Dobrin, Crivac și Cristi Bălașa ne-am cumpărat, chipurile, telefoane, iar când am desfăcut cutiile, am găsit sticle de apă înăuntru. Bișnițarii italieni veniseră să ne impresisoneze. Și au reușit, din păcate. Era antrenor domnul Marian Bondrea, pe care-l respect din toată inima. Mi-a marcat în bine cariera. Eram în China și a declarat în presă ceva care m-a impresionat. „Dacă-l găsesc pe Sică Bârdeș pe stradă, îl aduc imediat la echipă!”…
Ai lucrat și cu Florin Halagian. Cum a fost?
– Era fenomenal. Rămăsesem fără antrenor și m-am plans la domnul profesor. Iar răspunsul dânsului m-a șocat: „Sică, sapă tu, sap și eu!”. Vă dați seama ce-a vrut să spună… În altă ordine de idei, avea un suflet mare, știa perfect cum să ne motiveze. Am bătut la Astra și ne-a promis câte o sută de euro. Mereu își respecta promisiunile. A pus diplomatul pe masă, a scos banii, dar și un pistol. Înainte de meciuri, venea și mă întreba: „Sică, facem pariu că învingem? Nu îndrăzneam să spun nu. După un eșec, noi îi dădeam câte o sută de euro… Îmi amintesc că am pierdut la Ceahlăul și s-a dezlănțuit. A venit nervos și mi-a zis să strâng banii de la toți jucătorii. A mers în vestiar și doar atât a spus: „Voi aveți doar mână de popă? Vreți doar să luați bani…. Pariul e pariu!”
Cum ai ajuns căpitanul echipei FC Argeș?
– Am purtat doi ani banderola. Am ajuns în fotbal pentru că am muncit foarte mult și nu am pierdut nopțile. De mic am fost crescut de părinți cu o educație sănătoasă, bazată pe sacrificiu. Am avut o copilărie cu multe neajunsuri, dar frumoasă. Mama era casnică, doar tata muncea. Am trăit la țară. La 17 ani am început fotbalul, nu am făcut junioratul. Doar Dumnezeu mi-a scos în cale oamenii potriviți.
Mama a insistat să ajung fotbalist, însă tata nici nu a vrut să audă. Am avut lupte interne mari în familie din cauza fotbalului. Tata s-a opus cu vehemență. Sunt fotbalist datorită mamei mele. După ce-am ieșit fotbalist, mama îi reproșa mereu tatălui, mai în glumă, mai în serios. Dar toată familia s-a mândrit cu mine. Am fost un tip modest și muncitor, doar așa am reușit în viață. Ai mei nu veneau la meciuri, fratele meu, care nu mai e printre noi, venea, dar și alte rude îmi urmăreau din tribună evoluțiile.
O amintire cu Ion Moldovan, cel care te-a adus în Trivale, îmi poți relata?
– Avea Schumacher o garsonieră în Pitești și am mers cu mulți colegi să preparăm pește. Nea Ion Moldovan a aflat și a doua zi m-a luat în primire, zicându-mi: „Țărane, am auzit că aseară ai mâncat fosfor!”. A început să alerge după mine, dar nu m-a prins. Am recunoscut că băusem și un pahar de vin…
Ce face în prezent Sică Bârdeș?
– Nu am ieșit din fenomen, nici nu aveam cum. Am iubit fotbalul, i-am dat tot ceea ce am avut eu mai bun. Acum sunt antrenor secund la Flacăra Moreni, care joacă în Liga 3. Suntem în play-off… De asemenea, sunt și antrenorul grupei UNDER 19, la Chindia Târgoviște.
Citește și Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”
0 Comentarii