Web Analytics

Din victorie în victorie! FC Argeș bate pe Dinamo și merge în sferturile Cupei României

de | 27.10.2021 04:43 | Actualitate, Dezvăluiri, Sport

FC Argeș continuă forma foarte bună și învinge din nou Dinamo, pe Ștefan cel Mare, calificându-se în sferturile de finală ale Cupei României. Alb violeții au întors scorul de la 0-1, prin reușitele lui Ișfan din minutul 78 și Cristii Dumitru. Golul victoriei a venit pe final de meci, chiar în ultimul minut, și astfel alb-violeții au evitat prelungirile. Latovlevici șarjează, șutează puternic și îl obligă pe portarul Eșanu să respingă în careu. Mingea ajunge la Cristi Dumitru care nu iartă și FC Argeș merge mai departe.                                                         La conferința de presă, antrenorul Andrei Prepeliță a explicat unde și cum au făcut elevii săi diferența: “ Avem jucători tehnici, le cer mereu să joace în spațiu, să nu joace omul. Câteodată înțeleg, câteodată nu. Astăzi, pasa și demarcarea au fost perfecte la golul lui Ifșan. 

În final i-am strigat lui Dumitrașcu să joace bara a doua pe Lato, apoi s-a văzut experiența, s-a întors, a pivotat, iar Dumitru a fost unde trebuia”.

                                                      

După victorie, primarul Cristian Gentea i-a felicitat pe alb violeti, printr-un mesaj postat pe FB: “Bravo, băieți!

Ne-am calificat în sferturile Cupei României la fotbal, după o pauză de 14 ani.

Credeți în voi, creșteți de la meci la meci și aduceți bucurie celor care iubesc FC Argeș!”                                                                  Gabriel Grigore                                                    Foto: GSP

Articol scris de Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii