Web Analytics

Dezbaterea privind noul PUG al Piteştiului / Irimia vrea respect pentru monumente, Badea cere respect pentru investitori

de | 24.03.2021 10:30 | Actualitate, Politica si Administratie

Luni, 22 martie, în sala Filarmonicii a avut loc dezbaterea pentru noul PUG al municipiului Pitești. Au participat urbaniștii reprezentanți ai firmei care elaborează noul PUG, alături de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești, ai Consiliului Local Pitești, ai Ordinului Arhitecților – Filiala Argeș, ai Uniunii Arhitecților din România – Filiala Argeș -Vâlcea, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri local. Invitații au remarcat însă faptul că au fost prezenți puțini reprezentanți ai societății civile. Primarul Cristian Gentea a solicitat urbaniștilor responsabili cu acest proiect să revină asupra variantei prezentate și să ia în considerare toate observațiile din timpul dezbaterii, precum și pe cele care vor fi înaintate în perioada următoare, prin e-mail. O altă întâlnire va fi organizată după un interval de aproximativ două săptămâni. Prezentăm, mai jos, două dintre punctele de vedere din cadrul dezbaterii.

Gheorghe Badea: „Nu e posibil așa ceva, să ai o audiență ca întreprinzător și să stai zile întregi pe la porțile Primăriei”

Gheorghe Badea, manager Grupul Industrial Componente: „Piteștiul este un oraș aglomerat, sufocat. În cazul în care se construiește stradă pe lângă gară, se va dezafecta foarte mult și fluidiza circuitul în Pitești. Dacă se vor face cele două poduri propuse de Primărie, în zona de nord și sud, la fel, va fi foarte important. Dacă se va face și varianta inel – Albota-Bascov – în partea de vest, atunci Piteștiul are altă fațadă. Altfel, vedem tot felul de improvizații. Ideea e foarte bună cu parcările, să nu le aglomerăm în centru și să le gândim în apropierea centrului. Oricum, una dintre aceste parcări trebuie amplasată și în centru și eu m-aș gândi sub Grădina Publică, dacă e posibil, sau sub Piața Milea, dar nu mai multe, pentru că sufocăm și aglomerăm. Ar fi multe de discutat, dar infrastructura rutieră este foarte importantă. Repet, 2 poduri, șoseaua pe lângă calea ferată, dacă e posibil, dreapta-stânga, centura Albota-Bascov și problema parcărilor. Aș profita de prezența arhitectului-șef al municipiului aici și vorbesc în numele mediului de afaceri. Piteștiul a fost viciat fără arhitect-șef, cu arhitect-șef. Acum v-am așteptat atât de mult, d-na arhitect, și vă rugăm ca și dvs. să respectați normele întocmai, așa cum e Piteștiul cu PUG-ul vechi, cu PUZ-uri și alte proceduri. Avem documentații, oamenii de afaceri se vaită într-un hal fără hal. Sunt documentații la care trebuie să dea răspuns în 30 de zile, nu într-o săptămână-două. Trec 2-3 luni, puteți să îi invitați la discuții. Nu mai vorbesc de acest zid despărțitor între administrații și întreprinzători. Nu e posibil așa ceva, să ai o audiență ca întreprinzător și să stai zile întregi pe la porțile Primăriei. Întreprinzătorul nu cere favoruri, nu cere încălcarea legilor. Haideți să ne respectăm și să ne considerăm parteneri”.

Citește și Cristian Gentea, despre viitorul mall din Tudor Vladimirescu: „Am semnat contractul de concesiune”

Citește și Pănescu şi Badea, declaraţii ironice la adresa ONG-ului care se opune mall-ului din Tudor Vladimirescu

Tiberiu Irimia: „Vreau să dăm o importanță deosebită monumentelor istorice și zonelor de protecție”

Consilierul local liberal Tiberiu Irimia: „Cred că e foarte important să gândim bine ce înseamnă un inel al orașului. Practic, infrastructura complexă, care va avea nevoie de exproprieri, de lucrări, de valoare mare, aia trebuie să o avem bătută în cuie. În rest, totul se poate discuta, dar acest drum, Centură de Vest, aceste poduri peste Argeș, trebuie să știm exact pe care le facem, unde le poziționăm și atunci putem să dăm drumul spre avizare. Până nu putem să creăm clar pe o hartă infrastructura importantă, noi nu putem să mergem mai departe cu PUG-ul. (…) Avem nevoie de măsuri clare de decongestionare a traficului rutier în oraș. Orașul este blocat. (…) Vreau să dăm o importanță deosebită monumentelor istorice și zonelor de protecție. Nu putem să ne batem joc de ele, să râdem de niște monumente pentru că ele nu au fost întreținute. Piteștiul nu mai are o cultură urbanistică prin care să se poată demonstra nivelul de civilizație a orașului. Monumentele trebuie reabilitate. Sunt adevărate monumente de artă arhitecturală, care sunt într-o paragină extraordinară. Trebuie identificați proprietarii și obligați să le reabiliteze și să le facă să arate ca niște monumente. Dacă cineva crede că un monument a fost clasat dintr-o absolută eroare, atunci trebuie să se adreseze Institutului Național de Patrimoniu, cât și Ministerului Culturii și, printr-o hotărâre dată de ministrul Culturii, acel monument poate fi declasat, dacă într-adevăr el a fost clasat dintr-o eroare materială. Nimeni nu va bloca pentru o așa-zisă cocioabă o stradă întreagă. Dacă a fost o eroare, se poate îndrepta, dacă nu, haideți să respectăm monumentele. (…)
Cred că pistele de biciclete trebuie gândite foarte bine în Pitești. Sunt absolut inexistente. Nu poți să ajungi în zonele centrale, în zonele de parcuri. Cred că pistele de biciclete trebuie să le prindem undeva, să avem o zonă specială pe unde să se poată merge cu bicicletele, dar să mergi între aceste zone, centrale și parcuri, să poți să mergi pe bicicletă, nu pe lângă ea. În Pitești, trebuie ori să te duci cu bicicleta în portbagaj până în parc, ori să mergi pe lângă bicicletă, te mai urci un kilometru, te dai jos, mai mergi pe lângă bicicletă 500 m… Asta nu e organizare de mers pe bicicletă și cred că mersul pe bicicletă, pe piste bine amenajate, ar decongestiona mult traficul auto. Per total, nu vreau să avem case între blocuri și nu vreau să avem blocuri între case. Trebuie să arate, în general, locuințele la același nivel de înălțime și cred că regula cea mai simplă și de bun-simț pentru toată lumea este să nu facem blocuri între case și să nu facem case între blocuri”.

Citește și Primarul Cristian Gentea, nemulţumit de funcţionarii din compartimentul de urbanism: „În proporţie de 90%, nu au niciun fel de legătură cu urbanismul!”

Citește și Cazul Sorin Balaş, prima mare gafă a majorităţii PNL-USR / Au pus lupul paznic la oi în Comisia de Urbanism a Piteştiului

Citește și Dr. Tiberiu Irimia, membru în Comisia de Urbanism din CL Piteşti: „Blocuri de multe etaje într-un cartier de case nu voi accepta să se mai construiască în Piteşti”

 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

3 Comentarii

  1. ” … Sunt adevărate monumente de artă arhitecturală, care sunt într-o paragină extraordinară. Trebuie identificați proprietarii și obligați să le reabiliteze și să le facă să arate ca niște monumente „. Nineaca, matale esti dus cu pluta … ori o trasasi pe „marioara” pe nas ?! H’auzi la el …”care sunt într-o paragină extraordinară” !
    Respect, domnule Badea ; dara slabe sperante sa mai vezi in viata-ti ceea ce bine-ai gandit !

  2. Centura de vest Albota Bascov nu se justifica. Badea a pus ochii poate si banii pe loturile de teren din jurul acestei centuri si vrea sa se imbogateasca si mai mult. Dupa ce a distrus Fagarasul cu microcentralele lui vrea sa distruga si padurea Trivale prin care trece aceasta inutila centura.

  3. Pitestiul este sufocat de constructii inghesuite, de 22 de ani nu avem un Plan de Urbanism General , nu ai unde cosntrui in Pitesti dca nu se aproba un PUG cu extinderea intravilanului. Trebuiesc identificate terenuiri care sa fie incuse in intravilan . Pitestiul este un oras fara viitor cu dezvoltarea haotica bazata numai PUZ date pe interes.
    Haideti sa rezolvam odata aceasat problema. Au trecut 30 de luni si nu avem PUG desi in contractul de atribuire scrie ca se executa in 30 de luni.