Web Analytics

articol scris joi, 21 mai 2026

Despre revista de cultură ARGEŞ, la 60 de ani. Revista de cultură ARGEŞ a atins, cu numărul pe mai, 60 de ani de la apariţie, din iunie păşind ferm în cel de-al 61-lea an de existenţă

În epoca modernă, doar o revistă literară este cea care poate întreţine o viaţă literară vie, permiţând dialogul între scriitori, iniţiind curente noi literare, publicând creaţii originale, coagulând diverse forţe, generaţii şi ideologii literare, contribuind la lansarea şi consacrarea unor scriitori. Istoria literară română este încă datoare faţă de cele 2680 de publicaţii culturale editate în perioada 1790-2000, judecând dimpreună cu I. Hangiu, întrucât un număr infim au beneficiat, până anul acesta (2024), de monografii critice adecvate.

Şi nu vorbim de reviste efemere, de ,,foiţe’’ obscure, precum „Mioriţa” din Ploieşti, „Poem” din Turnu Măgurele ori „Speranţa” din Bucureşti, ci dintre cele mai importante. Spre exemplu, revista „Literatorul” a lui Alexandru Macedonski nu şi-a găsit istoricul literar ori bibliograful interesat. Nici „Bilete de papagal”, a lui Tudor Arghezi. Nici „Viaţa românească”. Nici „România literară”. Nici „Familia”. Nici „Secolul 20”. Nici „Argeș”, încă. Dar cine să mai petreacă, precum mărturiseşte I. Hangiu că a lucrat la dicţionarul său apărut în trei ediţii, ,,aproape cinci decenii de cercetări în biblioteci, arhive şi colecţii particulare’’? 
La 1 iunie 1966, ieşea de sub tipar „Argeş”, având şi sprijinul necesar al autorităţilor (obligatoriu), acceptându-se şi subtitlul de ,,revistă politică, socială, culturală editată de către Comitetul judeţean pentru cultură şi artă Argeş”. Din primul colectiv redacţional făceau parte: Baruţu Arghezi, Dan Biţică, ing. C. Budan, Al. Cerna-Rădulescu (secretar general de redacţie), Şerban Cioculescu, Mihail Diaconescu (redactor-şef), arh. V. Manu, Augustin Z.N. Pop, Gh. Stănculescu, Gabriel Ţepelea, ing. Nicolae Ţivilea. Adresa revistei – str. Justiţiei nr. 6.

Nimeni nu a bănuit atunci că revista „Argeş” a avut parte, de-a lungul anilor, de o zbuciumată viaţă internă, cu numeroase mişcări tectonice, cu plecări şi reveniri ale unor redactori, cu lupte subterane între scriitorii localnici şi cei veniţi din Bucureşti, cu reclamaţii la Partid şi cu multe note informative. Într-un rând s-a ajuns şi în instanţă, pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă pentru… lipsă de talent (al lui Marin Ioniță, scriitorul dându-l în judecată pe Tomozei și câștigând). Munca unui istoric literar interesat de revista „Argeş” este dificilă şi din alt punct de vedere. La revistă au lucrat ca redactori şi unii scriitori care nu au figurat niciodată în caseta redacţională! Precum Ileana Mălăncioiu, Romulus Rusan, Elisabeta Novac ş.a.
Din luna martie 1968, în redacţie mai apar: Toma Biolan, Doru Moţoc, ing. Gh. Marinescu, Ion Todor, ca şi un nou secretar de redacţie: Ion Popovici.  În vara anului 1969, Mihail Diaconescu pleacă să predea în Germania, cu o bursă, conducerea revistei fiind preluată, neoficial, de Ion Popovici. Din august, prezentarea grafică şi macheta sunt realizate de Mihai Golescu. Numărul pe luna octombrie apare fără casetă redacţională şi fără redactorul-şef Mihail Diaconescu!

Au fost discuţii aprinse în interior, fiind acuzată improvizaţia. Aşa s-a ajuns la soluţia Tomozei, solicitat de Dan Rotaru. În mod neaşteptat pentru acele vremuri, pe ultima pagină a numărului din octombrie, cu litere de-o şchioapă, se anunţa ,,seria nouă’’, cu o nouă formulă grafică (realizată de Vlad Muşatescu) şi suplimentul Biblioteca de poezie „Argeş” – Nichita Stănescu, „Cinci degete”.
Pe prima pagină a numărului pe noiembrie tronau numele noilor  colaboratori: Al. Paleologu, Constantin Noica, Leonid Dimov, Ion Negoiţescu, Ion Caraion ş.a. Conducerea e preluată de Gh. Tomozei. Din redacţie mai fac parte: Toma Biolan, Lucian Cioată, Dan Cristea, Vasile Ghiţescu, Marin Ioniţă, Cezar Ivănescu, Corneliu Marcu, Florin Mugur (redactor-şef adjunct), Ion Popovici (secretar general de redacţie, până în luna mai, când decedează), Dan Rotaru, Vlad Muşatescu.
(va urma)

Citește și A patra ediţie a FILSTREET Piteşti

Citește și Racla cu Moaștele Sfintei Maria Magdalena ajunge la Pitești, miercuri, 20 mai

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alertă în Sibiu, după ce un urs a ajuns în centrul orașului. Animalul a fost tranchilizat și va fi relocat

Dimineață agitată pentru locuitorii din Sibiu, după ce o ursoaică a fost observată pe străzile orașului și a ajuns ulterior […] Citește!

Dezastru pentru gigantul asiatic Shein înainte de listarea la bursă: pierderi de 99 de milioane de dolari

Shein se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade de la începutul expansiunii sale globale. Compania de fast-fashion a […] Citește!

Navă cu destinația România, scufundată în Marea Neagră după un atac atribuit Rusiei. 9 marinari au murit

O navă comercială încărcată cu porumb s-a scufundat în Marea Neagră, în apropierea portului ucrainean Odesa, la câteva zile după […] Citește!

Elon Musk spune că banii ar putea deveni inutili în doar 10 ani. Ce rol vor avea AI-ul și roboții

Elon Musk lansează o predicție care pare desprinsă dintr-un film SF: banii ar putea deveni aproape lipsiți de importanță în […] Citește!

Tinerii sub 35 de ani ar putea primi o facilitate uriașă la programul „Noua Casă”. Ce se pregătește în Parlament

Tinerii care vor să-și cumpere o locuință prin programul „Noua Casă” ar putea beneficia de condiții mai avantajoase. Un proiect […] Citește!

Care platforme au cele mai multe opțiuni de pariere?

Platformele cu cele mai multe opțiuni de pariere sunt cele care oferă o gamă extinsă de competiții sportive, numeroase piețe […] Citește!

Percheziții în Ilfov într-un dosar de înșelăciune prin metoda „militarul străin”. Șase persoane au fost reținute

Polițiștii și procurorii au desfășurat percheziții de amploare la șapte locuințe din județul Ilfov, într-un dosar care vizează o grupare […] Citește!

Au început înscrierile la Blue Book 2027: stagii plătite cu până la 1.572 de euro pe lună, iar în premieră pot aplica și absolvenții de școli profesionale

Comisia Europeană a deschis înscrierile pentru o nouă ediție a programului Blue Book, unul dintre cele mai competitive programe de […] Citește!

A marcat din nou la 59 de ani! Cel mai vârstnic fotbalist profesionist uimește lumea sportului

Legenda fotbalului japonez Kazuyoshi Miura demonstrează încă o dată că pasiunea și perseverența pot depăși orice barieră de vârstă. Atacantul […] Citește!

Opt cazuri de infecție cu virusul West Nile și două decese, raportate în România

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că, în perioada 3 iunie – 23 iulie 2026, au fost înregistrate […] Citește!

Atacul de la Berlin Pride: suspectul a atacat trupele speciale și a fost împușcat mortal

Bărbatul căutat după atacul comis în apropierea paradei Pride din Berlin a fost ucis de polițiști în timpul unei intervenții […] Citește!

Tânără de 20 ani, din Câmpulung, plecată de acasă. Ați văzut-o?

Polițiștii din Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, sâmbătă, 25 iulie, tânăra BĂCANU BIANCA ELENA, în vârstă […] Citește!

Omul săptămânii

Claudiu Samoilă

Opinie

Mai puţine zile de comune şi mai mult asfalt

Din ediția tipărită

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!