Web Analytics

Deşi a promis că DAAV Argeş-Vedea nu se mută la Giurgiu, șeful Apelor Române n-a convins în conferinţa de presă ţinută la Prefectură

de | 25.07.2014 11:50 | Actualitate

Vasile Pintilie, directorul Administrației Naționale Apele Române, a susținut ieri la Pitești o conferință de presă pentru a aduce clarificări vizavi de numeroasele discuții și zvonuri din ultima vreme legate de mutarea Direcției Apelor Argeș-Vedea. La conferință, la care au fost prezenți președintele CJ Argeș, Florin Tecău, prefectul Mihai Oprescu și primarul Tudor Pendiuc, directorul Pintilie a ținut să precizeze din start: „Am venit la această întâlnire ca urmare a unui fluviu de articole de presă care a apărut în ultima perioadă, legate de Apele Române în sensul că  Administrația bazinală ABA Argeș Vedea și-ar muta sediul din Argeș într-un alt județ. Fals! Nu s-a discutat niciodată așa ceva. Toate sunt fabulații.”

Cabana Voina, mutată în gestionare la centru din cauza pierderilor de peste 600 de milioane

Directorul Pintilie a ținut să facă mai multe referiri și la mutarea cabanei Voinea din administrarea și gestionarea ABA Argeș-Vedea, în administrarea și gestionarea sediului central al Apelor Române:  „Această mutare s-a datorat unei analize economice care a evidențiat faptul că anul trecut s-au realizat cheltuieli de 800 de milioane și s-au realizat venituri de 120 de milioane. Activitatea trebuia să fie profitabilă având în vedere că nu este o cabană și un Centru de perfecționare în domeniul gospodăriilor apelor. Se dovedește că a fost o decizie corectă a consiliului de conducere prin faptul că, dacă vă dau un exemplu, săptămâna trecută am realizat venituri de 400 de milioane bani vechi la o simplă întâlnire. Acestea au fost considerentele pentru care a trebuit să trecem din administrarea ABA Argeș-Vedea.”

„Directorul Mutu poate fi oricând schimbat”

Vasile Pintilie a făcut referiri și la potențiala schimbare a actualului director de la ABA Argeș-Vedea, Ion Mutu: „domnul Mutu este numit interimar și având în vedere acest rol poate fi oricând schimbat. Deocamdată nu sunt rațiuni care să-mi permită schimbarea, dar dacă va fi cazul, îl voi schimba.”

„Am ieșit din firma Water Pin când am fost numit director”

Întrebat de Jurnalul de Argeș dacă are acțiuni la firma Water Pin, firmă ce în perioada 2010-2011 a avut un contract de consultanță cu ABA Argeș-Vedea, directorul Vasile Pintilie a declarat: „Eu am înființat această firmă, dar am ieșit din ea atunci când am fost numit director. Firma a rămas la alt administrator, cu care nu sunt nici afin, cu care mă știu la fel de bine ca și dumneavoastră (n.red. – făcând referire la ziariști)”. Greu de crezut că Vasile Pintilie a pus un administrator… anonim.
Vasile Pintilie a mai spus și că directorul tehnic Iliuța Matei nu a recunoscut că ar fi spus că se va muta Administrația la Giurgiu înaintea unei ședințe.

„Domnul Moisescu mânjește cu vorbe false și urâte imaginea instituției”

Directorul Apelor Române l-a atacat și pe Adrian Moisescu pentru recentele afirmații făcute în presă: „Domnul Moisescu mânjește cu vorbe false și urâte imaginea instituției și trebuie să își ceară scuze pentru cele afirmate.”
Una peste alta, directorul Vasile Pintilie nu a convins la Pitești, dând dovadă de aroganță în mai multe rânduri în dialogul pe care l-a avut cu presa locală.  Vasile Pintilie nu a răspuns nici de ce a impus la Argeș un om din alt județ. Vasile Pintilie, omul impus de Marian Oprişan în fruntea Administraţiei Naţionale ,,Apele Române” ne-a lăsat impresia unui lider autocrat și pus pe harță cu mass-media.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii