Web Analytics
scris miercuri, 26.06.2013

Deputatul Radu Vasilică vrea ca DNA să verifice licitaţia pentru reabilitarea Podului Viilor

# Justiţiarul din USL face din nou valuri. Parlamentarul de pe colegiul Ștefănești continuă cu acuze grave la adresa Primăriei Pitești și a constructorului Bobi Marinescu.
Prezent la conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii trecute, deputatul de Ştefăneşti, Radu Vasilică, şi-a arătat din nou nemulţumirea vizavi de închiderea circulaţiei la Podul Viilor pe sensul către Piteşti şi a atacat foarte dur constructorul SC Star Trading și pe patronul acestei firme, Bobi Marinescu: „Din păcate, şi Primăria şi constructorul sunt la primul pod şi asta se vede. De asemenea, constructorul a fost foarte vocal în Jurnalul (n.r. Jurnal de Argeş), unde ne-a spus să lucrăm noaptea noi, parlamentarii. Păi, noi, chiar am lucrat noaptea, atunci la buget. Oricum, acest constructor care reabilitează cele două poduri a făcut până acum garduri. Eu chiar propun ca DNA să verifice toate achiziţiile publice”, a concluzionat foarte revoltat deputatul Radu Vasilică. Vă reamintim că, în ediţia din 22 mai a.c. a ziarului nostru,  constructorul Bobi Marinescu îi dăduse și el o replică destul de tăioasă deputatului Radu Vasilică: „Să lucreze deputaţii noaptea. Cum să lucrez noaptea pe un pod cu schele? În plus, asta ar implica şi costuri suplimentare”, a fost afirmaţia patronului de la Star Trading la acuzele că lucrările de reabilitare la pod se fac cu viteza melcului. Ionuţ BURCEA

Deputatul Radu Vasilică vrea  ca DNA să verifice licitaţia  pentru reabilitarea Podului Viilor

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...