Web Analytics
scris joi, 03.02.2022

Demisia şi pandemia. Ce au în comun?

Pandemia nu a schimbat doar modul în care lucrează majoritatea oamenilor, ci i-a și determinat pe mulți să-și reevalueze percepția despre locul actual de muncă și ceea ce își doresc de fapt de la cariera și viitorul lor. Drept urmare, în decursul anului 2021, peste 38 de milioane de oameni și-au părăsit locurile de muncă, de cele mai multe ori fără a avea un alt loc de muncă găsit.
“Pornești pe un drum din diferite motive care țin de un set de valori ale societății și ale familiei de origine. Vedem ca fiind acceptabile doar unele situații, pentru că privim doar din acea perspectivă care se potrivește cu setul de valori. Când un eveniment important schimbă perspectiva, se schimbă setul de valori. În plus, la vârsta de adult tânăr se face o trecere în revistă și se ajunge la întrebarea dacă are sens și dacă aduce satisfacție ceea ce ai făcut până atunci” am scris într-un alt articol (Hotnews) despre motivația demisiilor românilor pe timp de pandemie.

Demisia şi pandemia. Ce au în comun?

Renunțarea la un loc de muncă nu este un proces simplu. „Renunțarea” vine adesea cu conotații negative, atât din partea oamenilor din jurul nostru, cât și din partea noastră. Un lucru care face și mai dificil procesul este imaginea pe care o are renunțarea la un loc de muncă în societatea de astăzi. În timp ce oamenii care renunță pentru oportunități mai bune beneficiază de menținerea pe o traiectorie de carieră recunoscută, un studiu din 2018 a arătat că profesioniștii în resurse umane și publicul larg îi percep pe cei care și-au părăsit locul de muncă ca fiind mai puțin competenți.

Renunțarea la locul de muncă nu afectează doar angajatul. Anthony Klotz, psiholog organizațional și profesor la Texas A&M, spune că, psihologic vorbind, demisia de la un loc de muncă nu este mult diferită de o despărțire. Discuția pe tema renunțării este o interacțiune interpersonală legată de o decizie importantă care va afecta mai mulți indivizi”, a spus el pentru o televiziune cunoscută. „În calitate de supervizor, dacă un angajat renunță la locul de muncă pot apărea o mulțime de emoții negative.”

Citește și De ce iubim tradiţiile?

Cum putem să renunțăm la locul de muncă într-un mod profesionist?

În primul rând, este indicat să programăm o întâlnire cu managerul nostru, pentru a ne exprima gândurile. Comunicarea este foarte importantă și șeful trebuie să afle întâi de la cel care pleacă, nu de la ceilalți angajați sau din firmă. McCaskill recomandă să anunțăm cu cel puțin două săptămâni înainte de plecare. În acest mod, nu numai că ne arătăm respectul pentru angajatorul nostru, ci și grija ca acesta să-și construiască planul pentru următorii candidați. Ne oferim astfel și nouă timpul necesar în care să ne terminăm toate activitățile. Plecarea la un mod nerespectuos arată că acel angajat nu era oricum un angajat care merita păstrat și, ca atare, atunci când următorul loc de muncă se va ivi și cei de la resurse umane vor lua referințe, consecințele vor putea fi negative inclusiv pentru locuri de muncă viitoare.

În al doilea rând, atunci când suntem întrebați de ce plecăm, răspunsul ideal ar fi „pentru o oportunitate mai bună”. Dacă nu avem o altă slujbă pregătită, putem să fim sinceri, dar tot profesioniști și diplomați. De exemplu: „Acesta nu este mediul potrivit pentru mine” sună mult mai bine decât „îmi urăsc colegii de muncă”.
Nu în ultimul rând, este indicat să menținem o atitudine pozitivă și de recunoștință. Este important să ne începem demisia cu expresii de mulțumire, ne sfătuiește antrenorul de carieră Letisha Bereola. Exprimarea gratitudinii pentru oportunitățile și oamenii întâlniți la acel loc de muncă atenuează transmiterea veștii mai puțin plăcute și lasă loc relațiilor bune pe viitor. Nu se știe niciodată în ce situație o să fim nevoiți să comunicăm sau să avem nevoie de fostul angajator.

Întâlnirea cu un psiholog vă va da șansa să vă puteți simți în siguranță pentru a vorbi despre tot ceea ce vă stă pe suflet și a crea schimbarea dorită. Este un loc unde poți vorbi despre gânduri și sentimente dificile, pe care altfel te-ai putea simți speriat să le împărtășești cu oamenii din jurul tău. Este un loc unde să te simți înțeles, poate pentru prima dată.
Bogdan Stoian, psiholog clinician, şi Andreea Sandu, Clinica Senex,
www.clinicasenex.ro

Citește și Cumpărăturile. Mai facem diferenţa între nevoi şi dorinţe?

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...