În perioada septembrie – octombrie 2014 se va desfăşura proiectul „DISCOVER EUROPEAN UNION THROUGH CIVIC PARTICIPATION”, în care sunt implicaţi cetăţeni din două oraşe Mioveni-România şi Ligourio-Grecia. Activităţile proiectului se vor derula în cele două localitaţi ţintind implicarea activă şi democratică a cetăţenilor în dezbateri pentru cunoaşterea rolului, valorilor şi instituţiilor Uniunii Europene.
Timp de patru zile (18 septembrie – 21 septembrie), oraşul Mioveni a găzduit activităţile organizate de echipa coordonatoare a proiectului. Cele două grupuri împreună cu invitaţii lor au participat la diverse acţiuni cuprinse în proiect, au dezbătut subiecte pe tema Uniunii Europene, care au avut drept scop cunoaşterea valorilor europene, conştientizarea importanţei dialogului intercultural, a voluntariatului şi a întrajutorării pe plan social şi umanitar.
Programul „EUROPA PENTRU CETĂŢENI” îşi propune implicarea societăţii civile, prin participarea democratică la promovarea cetăţeniei europene şi la descoperirea oportunităţilor oferite de Uniunea Europeană. Pentru acest proiect Primaria oraşului Mioveni a obţinut finanţarea din fonduri europene prin programul „EUROPA PENTRU CETĂŢENI”.
D.G.

Ministrul Sănătăţii: Pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer nu se va aplica taxa CASS
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi că la persoanele cu handicap şi la cele cu...
0 Comentarii