# Luni, 11 iulie. Recitesc ce scria, odinioară, o prietenă îndepărtată, mare iubitoare de artă. Din îndepărtata Persie, X (să-i spunem aşa…), trimitea lumii, pe blog, o meditaţie despre surîsul Giocondei! Subtilă şi erudită, X realiza că Leonardo avea o taină şi propunea descifrări – poate că Mona Lisa ascunde trăsăturile unui efeb, Salai, iubitul pictorului… poate că Leonardo cunoştea şi adera la ideile unor eretici, care îl socoteau pe Sf. Ioan “mai mare” decît pe Hristos…  Excelentă provocare, uimitoare intuiţie feminină! Dar, pentru a înţelege mai mult din celebrul zîmbet, nu sînt suficiente explicaţiile medicilor (care sugerează ipoteza că Mona Lisa era însărcinată, judecînd după starea încheieturilor…), nici cele ale sociologilor (Maica Domnului, cu zîmbetul ei modest, onorabil, fiind modelul frumosului feminin în Renaştere), nici cele ale istoricilor (Lisa del Giocondo avea toate motivele să zîmbească – făcuse o căsătorie foarte avantajoasă, Francesco fiind mult mai bogat decît ea). Îndrăznesc să cred că nici măcar cunoscuta homosexualitate a lui Leonardo nu e cheia potrivită, nici pasiunea sa pentru deghizări. Şi atunci? Atunci, să încercăm explicaţia iniţiatică. În puţine cuvinte – după aproape o mie de ani de creştinism pur şi dur, care culminează cu “Summa Theologiae”, o operă de două milioane de cuvinte, oamenii încep să redescopere plăcerea. Plăcerea contemplării naturii, plăcerea fiorilor dragostei. Surse de inspiraţie – Arabia, maurii, Bizanţul. Rezultate – trubadurii, poeţi provensali, Dante şi ordinul “Fidelilor Amorului”, magicienii Renaşterii. În 1439, misteriosul Gemistos Plethon, un iniţiat neoplatonician, aduce la curtea lui Cosimo texte hermetice şi dialogurile Maestrului. Miza e mai mare decît o spun cărţile de filosofie – dincolo de interesul pentru Antichitate, Plethon re-sădeşte sămînţa misteriilor, a întîlnirilor personale cu Divinitatea. Cum? Prin stări alterate de conştiinţă, desigur, induse de emoţiile dragostei şi ale sexualităţii. “Banchetul”? Da, dar şi bachanalele orfice, dar şi misterele de la Eleusis. Pitagora îl inspiră pe Giordano Bruno, Hermes – pe Ficino. Artiştii epocii lucrează, la propriu, sub influenţa magilor – Leonardo se iniţiază în secretele “numărului de aur” alături de Fra Luca Pacioli, cărţile lui Leon Battista Alberti îi vorbesc despre arhitectura creată în vis… Sub aceste auspicii, artistul învaţă să adore atributele feminine ale lui Dumnezeu, redescoperă ceea ce egiptenii numeau Isis iar gnosticii – Sophia. Şi le înfăţişează sub aparenţa unei modeste soţii de negustor! Walter Pater, iniţiat şi critic de artă, scria despre ea: “Este o frumuseţe făurită din interior asupra cărnii… este mai bătrînă decît stîncile printre care şade… a fost de multe ori moartă şi a învăţat secretele mormîntului şi s-a scufundat în mările adînci şi păstrează asupra ei ziua decăzută”. Isis, arcana Tarotului cu numărul doi, Natura, Papesa, soţia Unului, purtătoarea cărţii deschise şi a cele închise… Zîmbetul ei înseamnă plăcerea explorării universului interior, certitudinea naşterii şi a renaşterii, făgăduinţa înţelegerii Tainei, iubirea care mişcă Roata Lumii. X a intuit bine şi în ce priveşte gestul enigmatic al Sf. Ioan, care se regăseşte şi la “Platonul” lui Rafael – e gest de recunoaştere între adepţi şi gest de reamintire. Degetul ridicat se completează cu cel coborît, pentru că “aşa cum este sus aşa e şi jos”, “precum în Cer, aşa şi pe Pămînt”. Iniţiat a fost şi regele Francisc I, Regele Salamandră, cum îmi place mie să-l numesc, după ce i-am văzut herbul, rege în braţele căruia moare Leonardo, în capela palatului Amboise.

# Marţi, 12 iulie. Iată ce-am găsit în “Siddharta”, poema indiană a lui Hesse (deh, avantajele recitirii!): Dialog între Siddharta (un tînăr căutător al înţelepciunii) şi Buddha, Iluminatul.
Buddha – Lumea este un lanţ etern, alcătuit din cauze şi efecte, un întreg logic, nedepinzînd de hazard, nedepinzînd de zei. Viaţa e suferinţă, iar eu vă indic originea suferinţei, vă dezvălui calea de a curma suferinţa. Siddharta – Sublimule, accept că lumea este aşa cum spui, că viaţa poate fi suferinţă sau fericire. Dar nu cumva învăţătura ta creează o breşă în ţesătura lumii, sfîşiind-o? Nu cumva învăţătura ta schimbă natura realităţii? (prima obiecţie, logică, a lui Siddharta). Buddha – Aceasta nu e o teorie, ca să aibă coerenţă logică, ci o practică a mîntuirii. Ceea ce spun eu nu oferă explicaţii despre alcătuirea lumii ci salvează sufletele. Siddharta – Dar nimeni nu-şi află mîntuirea printr-o învăţătură! Buddha e Buddha pentru că şi-a urmat propriul drum – reflecţii, meditaţie, cunoaştere, iluminare. În lipsa efortului individual, iluminarea este de netransmis în cuvinte! (a doua obiecţie, metodologică, a lui Siddharta). Buddha – Orice tehnică sapienţială este mai bună decît viaţa lumească! Siddharta – Da, însă mă tem să ader la orice organizaţie născută din revelaţie, pentru că îmi voi înlocui eul propriu cu eul bisericii respective! (a treia obiecţie, organizaţională, a lui Siddharta). Răspunsul lui Buddha – Eşti înţelept, fereşte-te să fii foarte înţelept!

# Miercuri, 13 iulie. Internetul ucide cultura? Da, dacă prin cultură înţelegem acumularea de cunoştiinţe din diferite domenii, care n-au legătură cu specializarea noastră – aşa numita “cultură generală” (nu văd de ce aş memora capitala republicii Vanuatu, cînd o pot găsi uşor pe Google). Nu, dacă prin cultură înţelegem poezie, filosofie, sociologie, istorie, beletristică – adică domenii umaniste. Comparată cu o pagină din Platon, Tucidide sau Cicero (ca să rămîn la clasici), proza săracă a web-ului e lipsită de savoare şi înţelepciune. Ca să rămîi uman în Era Mulţimilor digitale, trebuie să înţelegi că nu toată informaţia are aceeaşi relevanţă. 90% din linkurile lui Google sînt gunoi. Ierarhia paginilor date de un motor de căutare se bazează pe numărul de accesări – dar notorietatea nu este un indiciu al valorii. Bloggerul Zoso (cel mai … cel din România?) scrie neglijent, ideile lui sînt simple platitudini. Cu toate acestea, este mai citit decît Nicolae Labiş. Ca să rămîi uman în Era Mulţimilor digitale, trebuie să îţi cultivi disciplina creierului, care constă din exerciţii de scepticism, raţiune, răbdare. Scepticism în preluarea ideilor altora, raţiune în folosirea argumentelor, răbdare în citit, scris, activitate intelectuală. Cu cît vom folosi mai mult Internetul, cu atît vom citi mai puţine cărţi din scoarţă în scoarţă. Cu cît vom scrie mai mult pe blog, cu atît ne vor scădea şansele de a face un doctorat. De ce? Pentru că timpul e singura resursă neregenerabilă. Mai grav – prizonieri în ciberspaţiu, am uitat să ne plimbăm prin natură… A rămîne uman în Era Mulţimilor digitale înseamnă să folosim calculatorul ca pe o unealtă, să peripatetizăm, să dormim sub cerul liber… E nevoie de întoarcerea la Clasicism.
(Cristian Cocea)