Un grav accident feroviar s-a produs miercuri, în Gara de Nord din municipiul Satu Mare, unde o femeie a fost lovită de o locomotivă. Victima a fost găsită în stare de inconștiență de echipele de intervenție și a fost transportată de urgență la spital în stare critică.

Incidentul a avut loc în jurul orei 12:15, iar la fața locului au intervenit rapid pompierii, echipajele SMURD și polițiștii. Zona a fost securizată pentru a permite desfășurarea operațiunilor de salvare și a cercetărilor.
Citește și: Medic anestezist, arestat după ce a fost prins drogat în timpul operațiilor
Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Salvatorii au acționat cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de primă intervenție și comandă. Misiunea a fost coordonată de un ofițer, împreună cu opt subofițeri.
În momentul sosirii echipajelor medicale, femeia era inconștientă și prezenta răni extrem de grave. Medicii au început imediat manevrele de stabilizare, după care victima a fost transportată la spital. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, femeia se află în comă, conform PresaSM.ro.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs accidentul. Deocamdată nu este clar dacă femeia a fost surprinsă accidental de locomotivă sau dacă există alte împrejurări care au dus la tragedie. Poliția și autoritățile feroviare continuă cercetările în acest caz.



0 Comentarii