Web Analytics
scris miercuri, 28.05.2014

Datorită promovării brandurilor locale şi tradiţionale în SUA, Marian Nicolescu va primi titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Topoloveni”

Reuniţi în şedinţă pe 28 mai, consilieri locali din Topoloveni au aprobat şi conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al oraşului Topoloveni” lui Marian Nicolescu, persoană fizică cu cetăţenie română şi americană, pentru merite deosebite în promovarea brandurilor locale şi tradiţionale în SUA. Distincţia va fi înmânată lui Marian Nicolescu pe 19 iunie de ziua oraşului de către primarul Gheorghiţă Boţârcă: „Este o persoană extraordinară, un om deosebit care a participat la mai multe întâlniri la nivel de localitate. Este fiu al Argeşului şi cetăţean de onoare al Argeşului. Pot spune că a participat la mai multe acţiuni locale decât mulţi dintre consilierii locali” a precizat edilul. Născut în Răteşti, Marian Nicolescu împreună cu soţia sa, Daniela, au reuşit să-şi creeze, cu mult efort, o carieră de succes peste ocean, în SUA. Tatăl său, Cristian Nicolescu, care a părăsit această lume nu cu mult timp în urmă, a fost unul dintre inginerii care au construit de la zero celebrul IMS, considerat “înaintaşul” maşinii de teren ARO, o marcă românească intrată în legendă. Marian Nicolescu a fost director Dacia Service Galati (aparţinând IATSA Piteşti), dar şi operator-transportator în Pennsylvania-USA, în prezent fiind patronul firmei SC CAMP 2000 RATESTI SRL. Respectând tradiţia familiei Nicolescu, şi fiul său Michael îşi face carieră în SUA. Michael a absolvit din postura de şef de promoţie liceul Pocono Mountain East High Shool. Ulterior, el a fost primul român admis la cea mai prestigioasă secţie de finanţe-bănci din lume, Wharton School of Business, din cadrul University of Pennsylvania.
Alex Vlaicu

Datorită promovării brandurilor locale şi tradiţionale în SUA, Marian Nicolescu va primi  titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Topoloveni”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...