La începutul acestei săptămâni, dascălii de la Căteasca au mers cu jalba în proţap la Prefectură, pe motiv că primarul Florian Năstase nu vrea să le semneze ştatele de plată, invocând pretextul unei… inventarieri. Prefectul Mihai Oprescu a dispus verificări în teritoriu, apreciind gestul edilului de la Căteasca drept unul incalificabil. „Ieri (n. red. – luni, 6 aprilie a.c. ) a intrat la mapă o petiţie potrivit căreia dl primar al localităţii Căteasca refuză să semneze ştatele de plată ale profesorilor din localitate, invocând nişte motive de inventariere. Nu cunosc foarte exact motivul pentru care nu vrea să semneze pentru că eu am doar petiţia dascălilor. Dar ca în Săptămâna Mare să nu semnezi drepturile salariale ale unor oameni care muncesc cu copiii din localitate, mi se pare incalificabil. Am dispus o verificare acolo. Singura motivaţie este că nu s-au pus de acord cu nişte procese de inventariere, dar, pe cale de consecinţă, acest lucru nu este legat de alocarea unor drepturi financiare, pentru că acestea nu privesc inventarierea. Nu au nicio legătură una cu cealaltă”, a declarat prefectul Oprescu în cadrul conferinţei de presă.
Iustina HARCO-BURCEA




0 Comentarii