De se fac cumva planuri pentru regionalizare, ele sunt deocamdată subterane. Și uite așa ne trezirăm noi, argeșenii și piteștenii, în pozițiile cele mai fantastice: ba cu Dâmbovița și Prahova, ba cu Vâlcea și Oltul, ba cu Teleormanul, cu Giurgiul și, de ce nu, până la Călărași, ce ne-ar putea fi, prin absurd, capitală.
Până atunci, fiecare oraș, fiecare județ este lăsat să-și caute argumente. Și să insiste cu ele la timpul când se va intra în concurență, bineînțeles loială(?)
Dacă vor fi întrebate, solicitate, ascultate. Dacă nu se va întâmpla să li se pună hotarele în brațe și reședințele, hotărâte dinainte și obligatorii. În caz contrar, ar fi vorba de multă tocmeală, decăzută în ciorovăială, care nu s-ar termina în timpul acestei generații.
Convocări, adunări, întruniri, oficiale, neoficiale. Pretexte, motive, argumente, proiecte. La primărie, la prefectură, în birouri, în cabinete, în autobuze, în piețe, în biserici, în restaurante. Consiliul județean, sfatul înțelepților, competenților, liderilor, politicienilor, afaceriștilor, profesioniștilor, amatorilor. Se caută sprijinitori printre guvernanți, parlamentari, demnitari, fețe bisericești.
După o lungă hibernare în iarna crizei generale, ne trezirăm deodată interesați să nu fim anexați și dominați de vecini. Că nouă ni se cuvine rolul de hegemon. Avem destule dovezi: istorice, legendare, tradiționale, economice, culturale, industriale, politice, sociale, umane.
Dar nu este suficient să venim la masa rotundă cu legenda lui Negru Vodă și ai lui voinici „cu plete lungi pe spete, cu ghioage lungi și drepte”. Cu documente că primele două reședințe ale Țării Românești au fost la Câmpulung și Curtea de Argeș. Că avem cea mai veche biserică păstrată întreagă pe temelie și Mânăstirea lui Neagoe Basarab și Meșterului Manole. Nu ne putem lăuda nici cu ia, fotele și ițarii de Muscel. Cu amintirea regiunii Argeș, care se întindea peste codri, pajiști, livezi, potgorii și câmpii de pe lanțul munților Carpați până la fluviul cel mare. Nici cu salba de hidrocentrale care au fost căpușate de băieții deștepți. N-am mai rămas nici cu întrepriderea ARO care fabrica mult căutatul autoturism de teren. Nici că ajunsesem, din punct de vedere economic, între primele patru județe din țară. Nici că avem un oraș modernizat și urbanizat la nivel foarte înalt. Socoteala se face pe ce ai și ce oferi în prezent și în viitor.
Și astfel argumentul nostru forte rămâne întreprinderea de autoturisme Dacia. Considerată cea mai reușită privatizare din țară, nu și-a închis porțile, nu a fost tăiată la fier vechi, nu și-a vândut terenul la metru pătrat. Și când nimeni în lume nu mai știa ce înseamnă cuvântul Dacia, acest nume de țară milenară a pătruns pe toate căile planetei. Așa ceva nu au nici Ploieștii, nici Brașovul, nici Târgoviștea, Slatina, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Girgiu, Slobozia sau Călărași.
Și cum nu se putea să nu fie vorba și despre șansa pe care localitățile sau județele o au prin valorea oamenilor, trebuie să recunoaștem că nu ne sunt de ajuns nici boierii Golești, nici Brătienii, nici Mihalache, nici Mareșalul Antonescu, nici Armand Călinescu. Și mai trebuie să recunoaștem că orașul Pitești și județul Argeș nu au un Dragnea în guvern care să fie și vicepreședinte de premier și să răspundă chiar de întocmirea planului de regionalizare. Dar dacă stăm și ne întrebăm cu ce realizări mai mari se prezintă Alexandria și Teleormanul față de Pitești și de Argeș în ultimii ani, vedem că și aici suntem prioritari.
Însă nu e vorba numai de oameni politici și din administrație. Îl avem aici și pe Stroe Constantin. Nici primar, nici prefect, nici președinte de consiliu județean. Un director de întreprindere și atât. Dar cine spune Stroe, spune Dacia. Cine spune Dacia la ora actuală, spune Stroe. Nu există unul fără alta.
Și ne amintim că revoluționarii din primele zile, care erau mai curați decât cei adăugați ulterior, l-au chemat de la Timișoara și i-au dat Dacia pe mână tocmai când fețe obscure se pregăteau s-o scufunde. A reușit s-o salveze, dar a venit peste ea alt val. A fost divizată ca să fie lichidată bucată cu bucată. Cu greu a reușit să treacă și peste această calamitate. S-au pus la cale din umbră proteste, ba chiar greve, care, pe dedesubt, nu aveam alt scop decât pulverizarea și desființarea cu foloase pentru unele grupuri și persoane.
A rezistat. Urma marea privatizare. Obligatorie. Roiau pretendenții. Unii favorizați chiar de guvernele succesive, ca să nu mai vorbim de personajele cu influență. A ținut piept până s-a găsit pretendentul cel mai potrivit. După cum s-a dovedit până la această dată. Și cu perspective în viitor.
Succes recunoscut. Și orice partid l-ar fi primit cu brațele deschise. Ar fi avut loc și în guvern. Și desigur, i-ar fi adus beneficii țării dacă ar fi fost lăsat să conducă un minister cum ar fi crezut el că este mai bine. Dar s-a temut că nu ar avea libertatea de acțiune. Așa că s-a abținut. Și poate că bine a făcut.
Dar îl avem aici la noi. Un simbol. Un potențial. Dă, Doamne, să avem în țara asta cât mai mulți ca el!
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii