Web Analytics
scris joi, 18.06.2026

Curtea de Apel Paris a dispus predarea lui Paul de România către autoritățile române. Decizia nu este definitivă

Paul de România urmează să fie predat autorităților române, după ce Curtea de Apel din Paris a decis joi, 18 iunie, predarea imediată în cadrul procedurilor de cooperare judiciară dintre România și Franța. Hotărârea poate fi însă contestată și nu este definitivă.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției din România, decizia reprezintă un moment important în dosar și marchează finalul unei proceduri judiciare care s-a întins pe parcursul ultimilor trei ani.

Citește și: Primarul Ciprian Ciucu, audiat la DNA într-un dosar de corupție

Instituția a transmis că soluția instanței franceze este considerată un rezultat al cooperării judiciare dintre cele două state și o confirmare a angajamentelor asumate în cadrul mecanismelor europene privind executarea hotărârilor și mandatelor judiciare.

Ministerul a precizat totodată că hotărârea nu este definitivă, iar în prezent Paul de România se află sub control judiciar. Autoritățile române au anunțat că vor continua să urmărească desfășurarea procedurilor și vor comunica eventualele evoluții ale cauzei.

Paul de România, descendent al Carol al II-lea, este condamnat în România în dosarul privind retrocedările ilegale legate de Ferma Regală Băneasa. Autoritățile susțin că, începând din 2006, acesta ar fi colaborat cu un grup pentru recuperarea unor proprietăți revendicate ca moștenitor al familiei regale. În dosar au existat condamnări multiple și un prejudiciu estimat la aproximativ 145 de milioane de euro.

Contextul este unul complex: în anii anteriori, instanțele franceze au respins de mai multe ori solicitările de extrădare formulate de România, iar actuala decizie deschide o nouă etapă procedurală.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...