Web Analytics
scris miercuri, 04.10.2023

Cum explică farmacista şefă de la Spitalul Judeţean furtul celor 25 fiole de Fentanil. Ramona Ciucă: „Dispariţia fiolelor s-a întâmplat pe drumul de la depozitul farmaceutic către noi”

Este anchetă la Spitalul Județean din Pitești, după ce chiar conducerea instituției a sesizat, în luna iunie, dispariția unei cantități însemnate de medicamente asociate drogurilor, respectiv Fentanil. Angajații au descoperit că din farmacia Spitalului Județean lipsesc cantități importante de Fentanil, un medicament cunoscut ca fiind utilizat de narcomani.

Cum explică farmacista şefă de la Spitalul Judeţean furtul celor 25 fiole de Fentanil. Ramona Ciucă: „Dispariţia fiolelor s-a întâmplat pe drumul de la depozitul farmaceutic către noi”

Cinci cutii cu medicamentul folosit la anestezie și terapie intensivă au fost desigilate, iar DIICOT a început deja audierile. Fentanilul este de 100 de ori mai puternic decât morfina și de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina. Fentanilul este cauza a zeci de mii de decese prin supradozaj în SUA, în fiecare an. Un singur gram, în formă lichidă, omoară într-o încăpere 10-15 persoane în mai puțin de 3 minute, spun polițiștii de la Crimă Organizată.

„S-a constatat că o cutie de Fentanil era mai ușoară decât ar trebui”

„Pur și simplu, s-a constatat la eliberare că o cutie de fentanil, ambalajul primar, era mai ușoară decât ar trebui. Și așa s-a descoperit că avea sigiliul rupt cu un cater și fiolele erau scoase din ambalajul primar. Este vorba de cinci cutii, a câte cinci fiole, vorbim de 25 de fiole, în total. Dar noi aveam un stoc mai mare și eu așa consider, că din depozitul farmaceutic, când au venit, la comandă, 60 de cutii, din cinci dintre ele au fost sustrase medicamentele și lăsat doar ambalajul, astfel încât noi să nu ne dăm seama, pentru că medicamentul respectiv are un regim special. Conform legislației în vigoare, este depozitat în dulapuri separate, securizate, iar accesul este permis doar farmaciștilor. Dulapurile cu aceste medicamente sunt în anumite încăperi, unde nu există o singură persoană. Nu avea cum cineva să stea să desfacă cinci cutii, să umble, să desfacă fiolele, să le lipească, să le pună la loc. Asta s-a întâmplat înainte să ajung eu la conducerea farmaciei. Totul s-a întâmplat în iunie 2023, iar eu sunt farmacist șef din iulie 2023, nu am făcut parte din acea echipă. Atunci am pus camere de luat vederi.

Citește și Unul din cei mai mari dealeri de droguri, angajat al uneia din cele mai importante rețele farmaceutice din România

Sesizarea a făcut-o fostul farmacist șef interimar, Roxana Mihalache, pe atunci ea era farmacist șef răspunzător de tot ce se întâmplă acolo. Repet, dânsa a făcut sesizarea când i s-a adus la cunoștință lipsa fiolelor. A anunțat conducerea spitalului și apoi s-a anunțat și poliția. Eu bănuiesc, dar pur și simplu e bănuiala mea, că dispariția s-a întâmplat pe drumul de la depozitul farmaceutic către noi, deoarece noi luăm toate medicamentele în urma unor comenzi aprobate de mine, de directorul financiar, directorul medical, manager. Și ne facem aceste comenzi după istoricul de consum lunar.

Apoi, depozitul care trebuie să ne asigure medicamentul în urma unor acorduri cadru, ne livrează respectivul medicament. Depozitul poate fi de aici sau poate fi din București. Acest medicament (fentanil, n.red.) este intrat, dacă nu mă înșel, de la Remedia, adică un furnizor care are o filială aici, la Pitești, dar și dânsii și-l iau de la București, iar Bucureștiul știu eu de unde îl iau? Tot traiectul medicamentului este legiferat și este supus unor reglementări. Dar noi suntem 20 persoane de specialitate care lucrăm în compartiment și nu există posibilitatea ca un singur asistent sau un singur farmacist să poată să facă ceva fără să fie observat. Deci, perchezițiile s-au desfășurat până să vin eu farmacist șef la Spitalul Județean. Repet, totul s-a întâmplat în iunie, perchezițiile atunci au fost. Acum, toată lumea întreabă despre acest incident care a avut loc în urmă cu patru luni”, ne-a declarat Ramona Ciucă (foto).

Citește și O sugestie pentru doamna Gorghiu. Înfiinţaţi şi un registru al celor care protejează traficanţii de droguri!

Citește și Traficanții de droguri, favorizați de Poliția Argeș!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită