Gazetarul de la „Timpul” înţelege că liberalii vor face concesii evreilor întrucât nu sunt români, şi, deci, nu le pasă: „Citiţi numele comitetului electoral; mulţimea de nume fanariote şi bulgăreşti vă va încredinţa ce naţional e partidul roşu” (sublinierea aparţine poetului). Insistând în Parlament pe tema art. 7, Brătianu nu reuşeşte decât să lanseze întrebări lăsate fară răspuns, pentru că el însuşi nu era de acord, dar trebuia să se supună cerinţelor puterilor europene! Eminescu, necunoscând toate dedesubturile politicii externe, îl sancţionează tot pe Brătianu: „Cu asemenea vorbe nu se pot împăca decât copiii şi cititorii «Românului».

Gazetarul de la „Timpul”, punând deasupra naţia română, nu-l iartă nici pe liderul conservator P.P. Carp! Considerându-se lezat, Carp solicită un drept la replică, publicat de Eminescu, dar cu comentarii usturătoare, semn că atunci când era vorba de problemele fundamentale ale ţării nu-şi cruţa nici protectorii. Inclusiv Maiorescu e atacat indirect, acesta notând, în „Însemnări zilnice”, la 24 mai 1879: „Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea şi după asta (eu) totuşi aceeaşi simpatie pentru el, poate mai puternică“. Maiorescu se făcea vinovat, în ochii poetului, de faptul că era avocatul lui Warszawsky, un evreu rus responsabil cu aprovizionarea armatei ţariste! De altfel, Maiorescu va fi criticat şi mai târziu, când junimiştii au intrat în Parlament pe listele guvernamentale, făcând un fel de „opoziţie miluită“.

Eminescu, în chestiunea art. 7, invocă în sprijinul său faptul că a avut dreptate, din păcate, când avertiza că vom pierde Basarabia: „Păhar mai amar decât acesta nici Mântuitorul pe Muntele Măslinilor n-a avut să-l beie”. Teribilă comparaţie, ce denotă până unde mergea dragostea de ţară a poetului. Se bucură, în schimb, când Alecsandri, ales senator, rosteşte, la 10 octombrie 1879, un discurs împotriva revizuirii art. 7, publicându-i, în „Timpul“, cu elogii, întregul discurs.
De ce se opunea Eminescu acordării de drepturi civile şi politice evreilor? Pentru că aceştia se ocupau cu „specula fără frâu”. Se plânge chiar că e atacat, din cauza poziţiei sale intransigente, de presa izraelită.
La 5 iulie 1879, Eminescu asistă la şedinţa Adunării Deputaţilor, dedicată tot modificării art. 7 din Constituţie. A fost circ. C.A. Rosetti îşi dă demisia ca preşedinte al Camerei. E întâi aprobată, apoi respinsă, din nou aprobată. În aceste condiţii, îşi anunţă demisia şi I.C. Brătianu. Şedinţa se suspendă, pentru consultări. C.A. Rosetti, la revenirea în sală, e reales preşedinte, iar Brătianu pleacă la Cotroceni, solicitând schimbarea guvernului. Şi uite aşa, cu câţiva miniştri schimbaţi, lucrurile reintră în cursul lor „firesc”. Peste câteva zile, Eminescu pune punctul pe i: „Camera nu se mai împarte în opoziţie şi guvernamentali, ci în Moldova şi Ţara Românească. Cum că Moldova e în pericol, iar nu Muscelul, în care sunt numai doi evrei, e evident pentru oricine. Moldova, care are deplina conştiinţă a pericolului imediat, este aceea care nu-l crede pe d. Brătianu şi Moldova cată să aibă pasul întâi în cestiune. E o dovadă de înalt patriotism din partea deputaţilor din Ţara Românească că măcar în această una cestiune să se lasă conduşi de opinia moldovenilor”.

Era un apel abil al gazetarului, în încercarea de a bloca votarea modificării art. 7. În schimb, teza lui Brătianu era: dacă nu se acordă drepturi tuturor evreilor, ţara e în pericol de dezmembrare! Avea şi argeşeanul nostru dreptate, ca unul iniţiat în secretele politicii europene.
La 20 iulie, Eminescu nota cu satisfacţie că Brătianu fusese huiduit în Moldova, ceea ce confirma poziţia sa de la „Timpul”: „În huiduituri şi în şuierături d. Brătianu a trebuit să-şi ia tălpăşiţa din Dorohoi, din Bacău şi din alte oraşe ale Moldovei”! Tot scriind pe această temă, sătul de planurile celor vânduţi ocultei Alianţe izraelite, Eminescu ajunge, la un moment dat, să exclame: „Ne e silă de cestiunea izraelită”…
(va urma)
Jean Dumitraşcu

Citește și Cum era văzut Ion C. Brătianu de către Eminescu (III)

Citește și Cum era văzut Ion C. Brătianu de către Eminescu (II)

Citește și Cum era văzut Ion C. Brătianu de către Eminescu (I)