După 23 de ani de la comiterea infracțiunilor și 12 ani de la anunțarea autorităților, fapta s-a prescris
Pe data de 17 septembrie, la Tribunalul Argeș, în Camera Preliminară, va avea loc un termen de judecată în vestitul dosar al chitanței de 80.000 de euro, când euro încă nu intrase în circulație, și în baza căreia vestita judecătoare Cornelia Inge, Dumnezeu să o ierte pentru că între timp a trecut în neființă, a dat o hotărâre judecătorească prin care a fost „șutit” un teren de 8000 mp. Inculpați în dosar sunt Crăciun Stelian (foto), Marinescu Mihai, Dumitru Constantin, iar învinuit, primarul comunei Mărăcineni, Nicolae Dascălu.
Nu nu este un dosar de destructurare a „Cartelului” de la Mărăcineni, acesta fiind absolvit orice vină, prin clasare, în luna februarie 2024, prin intervenirea termenului de prescripție. Este un proces prin care chitanța falsă folosită la infracțiune și sentința judecătorească dată de Inge vor fi desființate. Se întâmplă după 12 ani de la aducerea la cunoștința autorităților și după 23 de ani de la comiterea faptelor.
În iulie 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de Stelian Crăciun și, ulterior, în același an, punerea în mișcare a acțiunii împotriva aceluiași Stelian Crăciun pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, însă magistrații de la Judecătoria Pitești nu au fost de acord. Au urmat disjungeri, iar speța a ajuns de la Parchet la DNA și la DIICOT, iar în cursul urmăririi penale au existat și acorduri de recunoaștere a vinovăției. Totul a culminat la începutul acestui an, cu clasare…
Chitanță de mână cu suma de 80.000 de euro când moneda euro nu intrase în circulație la baza unei tranzacții dubioase, acum anulată
În 2012, judecătoarea Cornelia Inge era reclamată la CSM de către omul de afaceri Iulian Preda. Acesta reclama vânzarea ilegală a unui teren de peste 8.000 de metri pătrați de pe strada Depozitelor din Pitești, teren care aparține firmei sale și pe care ființează actuala Piață de Gros a Piteștiului. Concomitent cu reclamarea judecătoarei Inge la CSM, Preda a făcut și plângere la DIICOT împotriva unui grup infracțional condus de Stelian Crăciun, grup care i-ar fi vândut terenul de la Piața de Gros încă din 2001, în baza unei chitanțe de mână pe care suma tranzacției era trecută în euro, deși moneda unică nu fusese adoptată încă în Europa. Concret, Iulian Preda cumpărase în urmă cu mai mulți ani terenul de la un anume Dumitru Constantin, decedat ulterior. Apoi fiul defunctului s-a asociat cu Stelică Crăciun, încercând în repetate rânduri să obțină terenul, estimat la 1,6 milioane euro.
Stelian Crăciun a demarat mai multe acţiuni împotriva firmei lui Iulian Preda, pentru anularea actelor de cesiune de drepturi litigioase, sperând să pună mâna pe terenul în speţă. Iulian Preda a scris în plângerea trimisă la CSM – „În data de 24.02.2012, am aflat de la o persoană a cărei identitate nu o pot dezvălui momentan faptul că pe rolul Judecătoriei Piteşti s-a aflat un dosar cu nr. 13667/280/2011, având ca obiect restituire împrumut. În acest dosar s-a procedat ilegal la vânzarea unui teren în suprafaţă de 8.213 mp, aparţinînd SC Cris Andreea CTP SRL (…) În respectivul dosar, un domn pe nume Dascălu Nicolae Liviu (n.r. – actual primar al comunei Mărăcineni și cumnat al lui Stelian Crăciun) a chemat în judecată pe pârâta Crăciun Ioana (n.r. – mama lui Stelian Crăciun), pentru restituirea unui împrumut. Se observă că, în data de 02.08.2011, prin hotărârea nr. 7385/2011, instanța, prin preşedinte Cornelia Inge Ene, a constatat ca intervenită vânzarea – cumpărarea între reclamantul Dascălu Nicolae Liviu (n.r. – cumnatul lui Stelian Crăciun) şi Dumitru C. Constantin, a suprafeţei de 8.213 mp, teren situat în Piteşti, str. Depozitelor F.N., reconstituit în baza Legii 10/2001 autorului său, Dumitru Constantin, care este decedat“.
Iulian Preda este cel care a făcut denunţul
„Este o procedură chiar dacă s-au prescris faptele trebuie desființate actele care au stat la baza infracțiunii. Se ia act de desființarea documentelor și atât, nu se mai judecă pe fond. S-au prescris faptele și s-a clasat cauza. La baza cercetării penale au făcut un acord cu procurorul, au recunoscut, între timp s-a prescris fapta. Nu se mai poate da soluție de condamnare, de trimitere la pușcărie. Doar că procedura este ca actele care au stat la bază să se desființeze. Sentința și chitanța de mână folosită în dosar se anulează de drept, concret. A durat prea mult dosarul ăsta, când era clar ca lumina zilei. Au făcut niște suveici. Cum să faci o chitanță cu 80.000 de euro când euro nici nu exista?!”, spune acum omul de afaceri Iulian Preda (foto), referindu-se la procesul care va avea loc pe data de 17 septembrie.
0 Comentarii