Web Analytics

Cu privire la demiterea cms.-şef Nicolae Baciu, Inspectoratul de Poliţie Argeş răspunde „la mişto”

de | 16.04.2014 19:11 | Actualitate

În ediția de săptămâna trecută am publicat articolul  „Comandantul Ionel Ispir îi redă lui Nicolae Baciu accesul la informațiile secret de serviciu”, autorizație care îi fusese retrasă pe 28 ianuarie, odată cu avizul ORNISS, fapt ce i-a atras și destituirea din funcția de șef serviciu, întrucât pentru a ocupa această funcție este obligatoriu necesar un astfel de aviz de securitate. Comisarul-șef Baciu (foto), contactat telefonic de reporterul Jurnalului, ne-a declarat că și-a angajat avocat și a sesizat instanța de judecată, întrucât consideră că fosta conducere a IPJ Argeș, reprezentată de cms șef Petre Ionițescu, a săvârșit un abuz împotriva sa.

Cum s-a cerut revalidarea revalidării avizului pentru Baciu

Tot pentru a înțelege motivul demiterii sale și în speranța că nu a fost abuz, în data de 3 martie a.c. cms-șef Nicolae Baciu a trimis o petiție către IPJ Argeș: „Subsemnatul, Baciu Nicolae în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ ARGEȘ, prin prezenta, vă solicit să dispuneți verificări și să îmi răspundeți scris la următoarele solicitări:
1. Câte solicitări de revalidare a avizului privind accesul la informații clasificate au fost dispuse în anul 2013 pe numele subsemnatului?
2. Cine a solicitat aceste revalidări?
3. Care a fost temeiul de drept și de fapt al acestor solicitări?”
Revalidările la care face referire comisarul-șef Baciu în petiția sa sunt cele care se fac în momentul în care autorizația de acces la informații clasificate se apropie de scadență și este necesară prelungirea valabilității. În cazul avizului ORNISS, acesta este valabil pentru 4 ani, după care trebuie solicitată revalidarea lui, potrivit legii.

În răspunsul primit, în scris, de comisarul-șef Nicolae Baciu de la fostul comandant, cms. șef Petre Ionițescu (foto) se precizează că: „La data de 12.08.2013, în temeiul prev. de art. 167 alin. 1 și alin. 2 lit. b din H.G. nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, I.P.J. Argeș a solicitat revalidarea avizului privind accesul la informații clasificate, în ceea ce vă privește, întrucât valabilitatea autorizației de acces la astfel de informații expira în data de 19.04.2014, avizul fiind revalidat la data de 27.09.2013”. Așadar, temeiul juridic invocat era expirarea perioadei de valabilitate. Totuși, avizul lui Baciu expira abia după nouă luni (!!!) de la data solicitării de revalidare. De ce atâta zel? Oricum, la data de 27.09.2013 avizul, care este valabil 4 (patru) ani, a fost revalidat. 
În continuarea răspunsului la întrebările punctuale ale cms. șef Baciu, vin niște explicații parcă extrase din noaptea minții: „Totodată, la data de 20.11.2013, în conformitate cu dispozițiile Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, unitatea noastră a înaintat structurilor abilitate formularele anexa 15 și 16 la H.G. nr. 585/13.06.2002 completate de dvs, în vederea revalidării avizului privind accesul dvs. la informații clasificate.” Cu alte cuvinte, cerem revalidarea avizului ce abia fusese revalidat, așa cum scrie negru pe alb în răspunsul semnat de către cms-șef Petre Ionițescu. Ce motiv ar fi putut avea conducerea inspectoratului, în speță cms-șef Petre Ionițescu, cel care era împuternicitul la comanda IPJ la vremea aceea, să solicite o nouă revalidare a certificatului de securitate al lui Baciu care abia fusese revalidat? Sub acest aspect, întrebarea comisarului-șef Baciu a rămas fără răspuns.

Baciu s-a adresat instanței pentru a-i face dreptate

Răspunsul corect la întrebarea concisă a fostului șef al SAESP, Nicolae Baciu, noi credem că ar fi trebuit să fie: „pentru dvs, IPJ Argeș a cerut total aiurea de două ori revalidarea avizului ORNISS. Odată cu 9 luni înainte să expire și a doua oară cu 4 ani înainte să expire”. Și credem că ar mai fi cerut revalidarea ori de câte ori era nevoie, fără niciun motiv, până se obținea invalidarea. Iar, pentru că Nicolae Baciu ceruse lămuriri cu privire la temeiul juridic al acestor solicitări repetate de revalidare, s-a apelat din nou la Gâgă: „Referitor la acest aspect, unitatea noastră nu este în măsură să vă comunice temeiul de drept și de fapt al acestei solicitări.” – așa i s-a răspuns. La prima vedere, împuternicitul la comandă recunoaște că habar nu are de temeiul juridic al solicitării IPJ Argeș, însă, ciudat, nici nu-și ia angajamentul să pună mâna pe carte. Iar dacă vrea să spună altceva, fără a avea intenția să violăm teritoriul interzis al informațiilor clasificate, considerăm că tocmai această discreție, exagerată și greșit gestionată, oferă posibilitatea unor abuzuri. Faptul că Nicolae Baciu, destituit din funcția de șef al serviciului Arme și Explozivi, s-a adresat instanței de judecată, chemând astfel pe toți cei care au ceva să-i impute, fie penal – fie disciplinar, denotă gestul unui om care se consideră nedreptățit. Și care este gata să se apere, solicitând ca eventualii acuzatori să iasă la vedere.
Adriana Gândilă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii