Web Analytics

articol scris joi, 26 mai 2022

Cronică sentimentală la cartea doctorului Viorel Pătraşcu. Vremea vine şi trece degeaba…

Stimate domnule doctor Viorel Pătrașcu, am început să recitesc ediția a IV-a revizuită a „Jurnalului de la Filipeni” despre apostolatul dv. ca medic în „epoca de aur”, crezând că lectura îmi va fi una lesnicioasă. Aproape o delectare, mă bucuram, pentru că îmi era încă proaspătă substanța cărții de la ediția princeps – un jurnal din speța literaturii subiective , o formulă atât de apreciată în deceniile ulterioare evenimentelor din Decembrie ’89 ; o narațiune despre viața și stagiul obligatoriu al unui medic într-o circumscripție rurală, „repartizat” la desprinderea sa de Alma Mater.

”Meniul zilnic? Mămăligă, păstrată caldă sub un ștergar, varză fiartă și ouă prăjite”

Lucrurile însă n-au stat tocmai așa! Și nu doar pentru că numitul de dv. „experiment Filipeni” se desfășurase acum o jumătate de secol, iar descrierile revenirilor în vizite cvasisentimentale, la treizeci și respectiv patruzeci de ani, în această comună din județul Bacău pierdută pe colinele Bârladului și perspectiva medicului matur asupra tânărului din anii de noviciat ar fi critică și mult diferită. Ci pentru că cititorul care sunt, ajuns la vârsta apropiată patriarhilor, am fost copleșit dintr-odată de emoții și de propriile-mi amintiri, reînviate de scrisul dv., despre o perioadă trăită când, la 22 de ani abia împliniți, și eu exercitam misia de medic de țară. Într-adevăr, la un interval de zece ani, dv. în octombrie 1970, eu în aceeași lună, dar în 1960 ajungeam cu bagaje sărace îngreunate de cărți, dar și cu idealuri calpe la „locul de muncă”. Și îmi dau seama recitindu-vă că lucrurile nu se schimbaseră într-un deceniu.

Parcă fusese ieri! Revedeam dispensarul circumscripției medicale B., o comună tot din județul Bacău, etichetată „grea”, cu sate împrăștiate pe dealuri, despărțite de văi și însumând aceleași inconveniente „descoperite” și de orășeanul care erați: frig – iarna, fără lemne (cocenii de porumb - baza). De cum soarele se grăbea spre asfințit - beznă (eu nu mă bucurasem de electricitate), un felinar chior pe un stâlp încovoiat de anotimpuri, precum în caricaturile lui Aurel Jiquidi, veghea intrarea „bufetului” sătesc. Gazdele ipotetice erau temătoare în a-și face cunoscută pauperitatea, refuzând primirea noului venit, însoțit la poartă de un oficial al consiliului popular. Iar noroiul… cât cuprindeau gropile și ulițele - unul dintre sate se și chema, de altfel, Glodosu! (Dar parcă și dv. aveați un cătun cu nume predestinat, Pârlita!). Iar de la „comparativă”, în disperare, v-ați achiziționat o pereche de șoșoni, mărime ca pentru Guliver, în care vă încăpea cu totul încălțămintea; îi lepădați abia pe pragul casei - lăsând clisa să se usuce și să cadă de la sine. Meniul zilnic? Mămăligă, păstrată caldă sub un ștergar, varză fiartă și ouă prăjite. Rar câte o zburătoare, din cele fugărite de vreun dihor. Iată însă că dv. ați avut șansa de a fi invitat la o cumetrie (botez). Și, ca să nu se adeverească zvonul că ați fi „sectant”, v-ați dus (altminteri evitând astfel de „socializări”): „Am văzut obiceiuri pe care nu le știam, m-am convins că toți beau de rup, iar cei care nu reușesc să se îmbete consideră că nu a fost distracție. Când s-a trecut la friptură «s-a jucat găina». Pe o tavă s-a adus o pasăre bine rumenită, au urmat sârbe îndrăcite, după care cumătrul mare a tăiat-o în bucățele, pe care, pe cât posibil, le-a împărțit tuturor.”

Citește și Dr. Viorel Pătraşcu, la lansarea cărţii sale-document: „«Experimentul Filipeni al vieţii mele» are acum valoarea platinei”

Condițiile de igienă erau precare și identice, n-aveau cum să se îmbunătățească după numai zece ani: lighean și o cană cu apă…Duș făceam la stabilimentul public din Parcul „Pușkin” al orașului - sediu de raion, în timp ce difuzoarele repetau incontinent hit-ul anului 1959: „Marina, Marina Marina,/Ti voglio al piu’ presto sposar”…În timp ce pentru dv., duminica, invitat de dascălul bisericii să beți împreună „vin de gorghine” (măceșe), în absența „scorpiei” (soția gazdei, care ținea morțiș să vă însoare!), vă cânta la radio însuși Domenico Modugno „Depărtarea…”, „turnându-vă venin în suflet”! Iar la hotelul „Central”din Bacău ori la cel al Partidului, vă îmbăiați, cam o dată pe lună, după „ședința de lucru cu medicii”, „săpunirea” ritualică la care vă supuneau superiorii și încasarea salariului. „Faptul că pot să fac o baie mi se părea o fericire” - mărturisiți. Aveați și aveam șaretă cu „vezitiu” , dar calul meu era unul „reformat”; trăsese afetul de tun, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deprinsese obiceiuri neetice: nu pleca din loc dacă nu-i ofereai „mită”: o bucățică de zahăr! Calul de la Filipeni era „suficient de costeliv” și trăgea o șaretă „cam murdară”, dar - altă viață - cu roți de cauciuc! Vizitiul i se adresa lui Puiu: „Hii, bielitule! Nu mai face schibiții, mă împuțâtule”! Țața Maria vă întreba mereu când vă cumpărați butelia de aragaz și vă îndemna să urgentați problema la Bacău, excedată probabil de focul din vatră pe care trebuia să-l întrețină pentru a vă încălzi apa sau mâncarea, până soseați de pe teren…

Citește și Cunoscutul publicist, medicul Viorel Pătraşcu îşi lansează cea de-a şaisprezecea carte

”Nașterile surveneau în miez de noapte”

Mijloacele medicale erau încă rudimentare în 1970: „stetoscop, tensiometru, fierbător pentru sterilizarea seringilor, câteva pense și apăsătoare pentru limbă” (dar ce ați fi vrut mai mult, doar nu erați într-o…clinică?!). „Evidențe”, cât de cât, aveați pentru cele opt sate ale comunei (vă precedase o doctoriță în acest post, un avantaj): 60 de gravide care nu voiau să nască la „maternă”, majoritatea fugind de această eventualitate ca „dracul de tămâie”, ci acasă; 83 de copii 0-1 an; 13 evidențe „primare” și 16 secundare… Mortalitatea infantilă era „de 10 ori mai mare decât în țările avansate”; nașterile surveneau în miez de noapte; vă luați trusa improvizată pentru eveniment și plecați la domiciliu ori asistați parturienta chiar în căruță, pe paie. Odată, baba care însoțea femeia, a primit copilul în timp ce se îndrepta către dispensar; i-a legat buricul cu un capăt de sfoară folosită la vie pentru palisare… „La ședința lunară ne-au făcut cu ou și cu oțet. Unul dintre inspectori, nervos la culme, ne-a făcut trădători”; mortalitatea infantilă ajunsese la 66 la mie. „Se considera că marea majoritate a medicilor, nefiind de fel din Moldova, nu se gândesc decât la plecare.”

În rest, birocrație cât cuprinde; vă „luptați” pentru lapte praf, lemne, medicamente – acestea cam „dispăreau” din dulapul de gratuități… și efectuați vaccinări (pentru multe boli). „Ieri am umblat toată ziua prin Fruntești, scrieți, pentru a face vaccinarea antipoliomielitică. Prin unele locuri noroiul era groaznic și m-am murdărit ca un tractorist. Dar lumea de aici nici nu-l mai observă. Când am intrat într-o curte, am dat de un praznic, la care se adunaseră destui săteni. Preotul care behăia ceva de mântuială era, ca toți cei prezenți, plin de noroi”. Aveați - în ceea ce mă privea, nu prea, era greu de ajuns pentru șefi - inspecții, de la „Sanepid”, de la Raion, de la Regiune. Pe unii dintre mai-marii de la Bacău (ale căror nume le citați) i-am apucat și eu: refuzau din principiu transferurile și, relatați, „ne amenințau de parcă eram delincvenți. Pe județ, mortalitatea infantilă nu scădea, iar 23% din nașteri aveau loc la domiciliu.”

Citește și Literatură de călătorie. Doctorul Viorel Pătraşcu ne-a adus ”Mediterana la poartă”

„Aţi avut puterea să reveniţi la Filipeni în octombrie 2009”

Ați muncit mult, în condiții aspre de mediu și viață inconfortabilă, un fel de eroism, iar filele cărții dumneavoastră depun mărturii; ați făcut mult bine celor de sănătatea cărora v-ați ocupat. Au remarcat și apreciat personalități care au scris despre „Jurnal de la Filipeni”, precum Ovidiu Drimba („Tot ce scrie și publică Viorel Pătrașcu este o literatură-document, izvorâtă și generată de suferința, sărăcia și înapoierea românilor. Din rândul cărora s-a ridicat un medic și un scriitor cu o conștiință deontologică exemplară”) sau Tudor Octavian, care face apropieri între ceea ce dv. ați publicat și „Cristos s-a oprit la Eboli”, celebra carte a lui Carlo Levi, și el medic.

Jurnalul dv. (eu n-am „ținut”) cuprinde intervalul 1 august 1970 - până marți, 13 noiembrie 1973, când v-ați transferat în județul de domiciliu. Perioada „cea mai grea din viața dv” s-a încheiat, constatând totodată că „despre viața la țară avuseserăți o imagine idilică”. Revenind la oraș, ați crescut profesional, ați intrat prin concurs în secundariat; ați devenit specialist și, prin examene, medic primar dermato-venerolog și doctor în medicină. Ecoul primei ediții a fost fulminant, au scris despre dv. și despre Jurnalul devenit carte numeroase personalități. Ați revenit, cu emoție, după treizeci de ani: „M-am întors trist și dezamăgit. Nu numai pentru ce am găsit acolo, unde am avut imaginea halucinantă a morții satului românesc. Ci mai ales pentru că… vremea vine și trece degeaba…” Și ați mai avut puterea să reveniți în octombrie 2009: „(…) Epoca de aur murise, Revoluția și postcomunismul, în loc să aducă semne bune, scufundaseră această veche comună fondată de câțiva bucovineni într-un Ev Mediu târziu.”
Material realizat de Mihai Mihailide

Citește și Doctorul Viorel Pătraşcu a lansat volumul „România ca un coşmar vesel”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎPS Calinic Argeșeanul oficiază mâine slujba de târnosire a schitului de la Chilii

Un nou lăcaș de rugăciune va fi sfințit în Câmpulung Muscel. Schitul „Nașterea Maicii Domnului, Chilii” a fost ridicat „după […] Citește!

Duminică, târg vechi de 7 decenii la Ciomăgești

O invitație pentru acest sfârșit de săptămână la Ciomăgești, comuna situată la limita cu județele Olt și Vâlcea. Aici, are […] Citește!

Tragedie la Constanța: doi copii s-au înecat în mare. Un adolescent de 15 ani a murit

Tragedie pe litoralul românesc, sâmbătă, 22 august. Doi copii, în vârstă de 10 și 15 ani, s-au înecat în apele […] Citește!

Accident violent pe Autostrada A1, în zona Ciorogârla: două persoane au fost rănite

Un accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 22 august, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Pitești – București, în […] Citește!

Traian Băsescu: Nimeni nu mai crede că Legea salarizării poate împăca și Bruxelles-ul, și bugetarii

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că noua Lege a salarizării nu are cum să satisfacă simultan cerințele Comisiei Europene privind […] Citește!

România este pe locul 6 în UE la numărul de pompieri profesioniști 

România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană după numărul de pompieri profesioniști, cu peste 20.000 de angajați în domeniu în […] Citește!

România sprijină operațiunile de stingere a incendiilor de pădure din Serbia

Elicopterul mobilizat de România pentru sprijinirea operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure din Serbia a început deplasarea către zona […] Citește!

Bărbat din Neamț, căutat în Argeș de Poliție

Un bărbat esrwde negăsit după ce a plecat voluntar de la o unitate medicală din Câmpulung, unde fusese internat în […] Citește!

Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel

Guvernul a prezentat luni proiectul noii legi a salarizării unitare, pe care ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar […] Citește!

Zelenski: Am discutat cu președintele Franței despre livrarea celor mai noi echipamente și rachete franceze și despre fondurile pentru finanțarea apărării noastre

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aunță că a  avut o discuție „foarte fructuoasă” cu președintele Franșei, Emmanuel Macron, subiectul cel mai […] Citește!

Parlamentul, convocat de urgență: legi importante și un jalon PNRR de 2,84 miliarde de euro, pe masa aleșilor

Senatul și Camera Deputaților își întrerup programul obișnuit și se reunesc în sesiune extraordinară, între 24 și 26 august. Pe […] Citește!

Vremea se dezlănțuie: ANM a emis Cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale în zona montană a Argeșului

Furtunile puternice au pus mai multe zone din țară sub Cod portocaliu, sâmbătă după-amiază. ANM a emis avertizări nowcasting pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Theodor Proca

Opinie

Bursa

SUPLIMENT BURSA / CONSTITUŢIA LIBERTĂŢII „E” 

Din ediția tipărită

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!