Web Analytics

articol scris joi, 23 iulie 2026

Cristina Butură, deputat AUR: „Când medicii şi asistentele ies în stradă, nu ei trebuie întrebaţi de ce protestează”

Deputatul AUR, Cristina Butură, a declarat că greva de avertisment de 2 ore din sănătate reprezintă semnalul cel mai puternic că personalul sanitar a ajuns la capătul răbdării. Aceasta a spus că un sistem medical nu poate funcționa prin ordonanțe și legi scrise în birouri și impuse peste noapte și a solicitat Guvernului să reia de urgență dialogul cu reprezentanții cadrelor medicale și să renunțe la practica adoptării unor decizii cu impact major fără consultare publică autentică.
„Adevărata problemă este că Guvernul a ales să ignore vocea celor care salvează vieți în fiecare zi. După ani de guvernare PSD, PNL, USR și UDMR, sistemul medical continuă să se confrunte cu lipsuri, iar tensiunile dintre autorități și personalul medical au ajuns într-un punct critic. Când medicii și asistentele ajung să iasă în stradă, nu ei trebuie întrebați de ce protestează. Cei care trebuie să dea explicații sunt cei care au condus România și au avut responsabilitatea sistemului de sănătate.

Un sistem medical nu poate funcționa prin ordonanțe și legi scrise în birouri și impuse peste noapte. Nu poți cere performanță de la oameni pe care îi tratezi cu dispreț și pe care refuzi să îi asculți. În loc să oprească exodul personalului medical și să consolideze sistemul sanitar, actuala putere politică preferă să taie, să plafoneze și să ignore avertismentele venite din partea celor care salvează vieți. Dacă nici acum nu va exista un dialog real, sindicatele au anunțat că, din 28 iulie, ar putea declanșa greva generală pe termen nelimitat. Mai este o săptămână.
O săptămână în care Guvernul poate alege responsabilitatea. Sau poate confirma, încă o dată, că preferă să ignore oamenii care țin în viață sistemul medical românesc. AUR solicită Guvernului să reia de urgență dialogul cu reprezentanții cadrelor medicale și să renunțe la practica adoptării unor decizii cu impact major fără consultare publică autentică. Sănătatea românilor nu poate deveni victima austerității și a orgoliului politic”,
a afirmat deputatul AUR, Cristina Butură.
M.S.

Citește și Cristina Butură (AUR): „Când medicii și asistentele ies în stradă, nu ei trebuie întrebați de ce protestează”

Citește și Cristina Butură, deputat AUR: „Guvernul împinge sistemul sanitar în colaps, iar cei care salvează vieți sunt lăsați fără sprijin”

Citește și Cristina Butură, deputat AUR Argeş: „Mii de români diagnosticaţi cu boli rare sunt condamnaţi să lupte nu doar cu boala, ci şi cu nepăsarea statului”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Video. Ciobanul cu piciorul sfâșiat de urs, dus cu măgărușul la ambulanță

Ciobanul din Mioarele, căruia un urs i-a sfâșiat un picior noaptea trecută în Iezerul Mic, a fost dus azi (vineri), […] Citește!

Poliția l-a găsit pe bărbatul care a mâzgălit o stâncă pe Transfăgărășan

Bărbatul care a desenat o inimă pe o stâncă de pe Transfăgărășan a fost identificat de polițiști, iar Garda de […] Citește!

A furat o tabletă din bagajul unei femei, în stația de tren. Reținut de polițiștii de la Transporturi Argeș

Reținut după ce a furat o tebletă în stația CFR Pitești. IPJ Argeș transmite că, la data de 15 iulie […] Citește!

Polițiștii locali din Pitești au dat 17 amenzi în două nopți

În nopțile de miercuri spre joi și de joi spre vineri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai […] Citește!

Pitești. Cum se folosește platforma pentru eliberarea certificatelor fiscale

Începând de vineri este funcțională o nouă versiune a Sistemului electronic de încasare a impozitelor și taxelor locale, Platformă pusă […] Citește!

Guvernul lansează programul „Diaspora investește acasă”. Românii din străinătate pot primi finanțări de până la 200.000 de euro pentru afaceri

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, joi, aprobarea programului „Diaspora investește acasă”, o schemă de sprijin destinată românilor care doresc […] Citește!

Constantin Menciu, o legendă vie în tribunele FC Argeș

Există oameni care iubesc o echipă și alţii care devin parte din istoria ei. Constantin Menciu (în fotografie, dreapta, alături […] Citește!

Dani Coman, cel mai bun preşedinte de club din SuperLiga, la aniversarea FC Argeş: „M-am reîntors cu drag la Piteşti, mi-a fost dor de voi!”

Aniversarea celor 73 de ani de existență ai FC Argeș a fost marcată de multă emoție şi momente speciale. Nu […] Citește!

DNA Piteşti a descoperit fotografii cu dezvoltatorul Briciu în telefonul ridicat de la Adela Gogoaşe, adjuncta DGASPC

Pozele erau de la o „vizionare” în teren a modelului de case construite de Sorin Briciu şi au fost realizate […] Citește!

Mihaela Ţonoiu: „Mi-au făcut şantajul în biroul adjunctului împuternicit al IPJ Argeş”

Mihaela Ţonoiu este de profesie jurist, dar este încadrată ca personal contractual, respectiv referent gradul 1A cu atribuții de secretar/dactilograf […] Citește!

Cristian Tănase, antrenor secund la FC Argeş: „Mai sunt discuţii, urmărim mulţi jucători şi sperăm că o să găsim cele mai bune soluţii pentru echipă”

Cum comentezi debutul de campionat, o înfrângere cu FCSB și două victorii la limită, scor 1-0? - Este un început […] Citește!

Prezent la aniversarea FC Argeș, primarul Cristian Gentea le-a oferit suporterilor o veste foarte bună

Aniversarea celor 73 de ani de existență ai FC Argeș a fost marcată de momente speciale, iar printre cei care […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Mesajul acesta este pentru Ion Mînzînă şi Adrian Bughiu, preşedintele şi vicepreşedintele CJ Argeş!

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete