Web Analytics

Cristian Gentea, președinte executiv al PSD Argeș: „Cum să ai performanțe în cercetare dacă nu investești?”

de | 30.07.2021 08:41 | Actualitate, Politica si Administratie

Primarul Cristian Gentea recționează cu privire la situația prin care trece în momentul de față, din punct de vedere al educației, cercetării și al sănătății.

Am fost neplăcut surprins să îl aud zilele trecute pe premierul liberal Florin Cîțu spunând că nu mai doreşte investiţii fără rezultate în domenii precum cercetare, educaţie sau sănătate.
Cum poți afirma că în aceste domenii „se alocă fonduri de la bugetul statului doar de dragul finanţării”? Sunt domenii esențiale în orice țară care are pretenția că este civilizată!
Cum să ai performanțe în cercetare dacă nu investești?
Și așa acest domeniu suferă de o subfinanțare cronică. Fără fonduri suficiente nu poți face performanțe deosebite în cercetare, oricât de bine pregătiți ar fi specialiștii.
Reamintesc aici dezamăgirea pe care am trăit-o nu cu mult timp în urmă cu privire la faptul că, din cauza incompetenței actualilor guvernanți, România a fost exclusă din cel mai mare program de cercetare nucleară în urma căruia ar fi urmat să fie realizat Laserul de la Măgurele.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii