Web Analytics

Criminalul din Moșoaia va fi supus unui examen psihiatric

de | 14.03.2017 10:01 | Actualitate

criminalCriminalul din Moșoaia acuzat că a ucis-o pe femeia cu care avea doi copii a fost prins luni seara, după mai bine de 24 de ore de căutari.

Bărbatul a mers acasă, în localitatea Moșoaia, dupa mai bine de 30 de ore de la oribila faptă. El a fost de negăsit din momentul în care i-a luat viața femeii care i-a dăruit doi copii, acum în vârstă de opt și zece ani. Crima a comis-o chiar de față cu ei și cu mama victimei. Cei doi au trăit împreună 15 ani și s-au despărțit acum câteva luni. Potrivit rudelor femeii aceasta se săturase de scandaluri, acesta fiind motivul pentru care l-a părăsit și pentru care a fost condamnată nemilos la moarte de bărbatul de 44 de ani. Imediat după comiterea faptei criminalul a fugit şi a fost căutat febril de oamenii legii. Individul a fost găsit de polițiști și jandarmi chiar la el acasă, în timp ce încerca să se sinucidă. A fost transportat de urgență la spital și stabilizat.

Va fi supus unui examen psihiatric, iar în zilele următoare va fi audiat de anchetatori pentru omor deosebit de grav.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii