COTAR: „Suntem de acord cu demiterea conducerii Consiliului Concurenței” 

de | 17.06.2022 09:46 | Actualitate, Politica si Administratie

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) susține orice decizie de demitere a conducerii Consiliului Concurenței. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, 16 iunie, că e posibil să fie demisă conducerea Consiliului Concurenței, pentru că nu și-a făcut treaba. 

Am observat cu toții scumpiri nejustificate ale carburanților, ale facturilor la energie, ale polițelor RCA, am sesizat practicile unitare din aceste piețe, care ar fi trebuit anchetate de Consiliul Concurenței, dar instituția nu are nicio reacție. Uneori vin reacții după 5 sau chiar 15 ani. 

Citește și: COTAR cere intervenţia urgentă a Guvernului pentru protejarea asigurărilor auto ale românilor

În cazul transportului alternativ, COTAR a transmis peste 30 de comunicate de presă și adrese oficiale către instituțiile statului, în ultimii 5 ani, pentru a semnala neregulile transportului alternativ care încalcă flagrant principiile concurențiale. Consiliul Concurenței a avut nevoie de 5 ani pentru a constata că ceea ce a semnalat COTAR este real, dar mai sunt aspecte pentru care probabil va mai fi nevoie de încă 5 ani, pentru constatare. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a avut nevoie de 5 ani pentru a procesa informațiile despre anticoncurențialitatea „transportului alternativ”. Abia luna trecută, Consiliul Concurenței a recomandat interzicerea tarifului dinamic practicat de companiile de transport alternativ. În tot acest timp, toți membrii CC au încasat salariile de la statul român care a fost prejudiciat de lipsa unei decizii în legătură cu situația evidentă a acestor transportatori. 

În cazul AUDATEX, Consiliul Concurenței a avut nevoie de 15 ani, pentru a constata că un singur soft calculează prețurile în cazul reparațiilor auto, ceea ce este neconcurențial. COTAR a cerut, luna trecută, anchetă extinsă în cazul Audatex, pentru verificarea modului de stabilire a prețurilor pe baza sistemului AZT (Allianz Zentrum für Technik). Consiliul Concurenței trebuia să verifice de mulți ani dacă nu cumva asigurătorii au săvârșit un abuz de poziție dominantă în relația cu miile de service-uri auto cu care au încheiate convenții, forțându-le să accepte mecanisme stabilite altfel decât prin mecanismul pieței libere, bazate pe cerere și ofertă. Pe această piață au existat numeroase semnale că s-au calculat, prin sistemul AZT (Allianz Zentrum für Technik) prețuri de 5 ori mai mici pentru piesele auto After Market, în favoarea asigurătorilor. Am cerut și anchetă în cazul societăților de asigurări, pentru a se vedea dacă au făcut presiuni asupra deținătorilor softului Audatex, pentru a introduce prețuri cât mai joase la piese și la materiale de vopsitorie, aducând prejudicii asiguraților și păgubiților.

Citește și: Finalul anului 2022 poate aduce o nouă criză financiară în domeniul asigurărilor

În cazul scumpirilor nejustificate ale gazului, curentului electric, carburanților și chiar polițelor RCA, în bătaie de joc, Bogdan Chirițoiu și-a permis să justifice lipsa de reacție a Consiliului Concurenței prin războiul din Ucraina. Dacă un site de bancuri scria că Putin e vinovat pentru toate aceste scumpiri, probabil râdeam, dar a fost declarația oficială a șefului Consiliului Concurenței, de acum câteva zile, nefiind spusă în glumă: “Acum avem un război la graniţa noastră de est. Din nou, este un lucru pe care generaţiile noastre nu l-a mai întâlnit. La mine în familie erau poveştile bunicilor despre ce s-a întâmplat când au venit ruşii în 1944. Avem o criză serioasă din punct de vedere al securităţii naţionale şi ea are consecinţe economice. Şi ele sunt de fapt legate şi acesta ar fi unul dintre lucrurile pe care care voiam să-l spun astăzi. Vedem toţi inflaţia, suntem nemulţumiţi, vrem să existe soluţii, dar ca să votăm soluţii trebuie să înţelegem cauzele. Nu poţi să vii cu tratamente, nu poţi să rezolvi probleme dacă nu înţelegi ce cauzează acele probleme. Şi mi se pare că vorbim insuficient la noi în ţară, în restul Europei lucrurile cred că sunt mai clare, la noi în ţară nu cred că explicăm suficient de mult opiniei publice că este (…) principala cauză a creşterii de preţuri în România este războiul Rusiei în Ucraina. Şi ştiu că nu este foarte uşor de explicat. Oamenii o să spună: dar ce treabă are războiul din Ucraina cu nu ştiu ce produs, cu nu ştiu, cu preţul alimentelor sau alimente care nu vin din Ucraina? Sau: domnule, dar noi am avut inflaţie şi anul trecut când nu era niciun război în Ucraina? Inflaţia deja începe de anul trecut, cresc preţurile la energie”, a spus Bogdan Chiriţoiu, la conferinţa “Provocări concurenţiale în noul context economic”, organizată de Consiliul Concurenţei şi Pria Events, pe 14 iunie. 

Citește și Chiriţoiu nu e capabil să înțeleagă ce presupune creșterea preţurilor carburanţilor

Așadar, rușii sunt de vină și pentru incompetența și lipsa de implicare a Consiliului Concurenței. Ne-am fi așteptat să ne spună și că „De la ruși vine ploaia”, în contextul actual, când România e afectată de intemperii – ar fi fost un bun citat dintr-o piesă celebră a fostului ginere al lui Traian Băsescu, dacă ar fi trebuit să dea explicații în locul ANM. În loc să vină cu o analiză a situației scumpirilor nejustificate și cu explicații, Bogdan Chirițoiu a completat poveștile despre ruși cu așa-zise analize care arată că Putin e vinovat pentru toate scumpirile în lanț, pe care el nu le anchetează, deși asta ar fi trebuit să facă, încă de anul trecut. 

Constatăm că Bogdan Chirițoiu a-ncecput să-și bată joc, efectiv, de România, după ce i s-a asigurat postul de conducere pe viață – o altă anomalie pe care nu o putem înțelege, într-un stat democratic. O astfel de declarație denotă lipsă totală de responsabilitate și arată că instituția pe care o conduce nu își face datoria. 

Marcel Ciolacu a declarat că s-a luat în calcul demiterea conducerii Consiliului Concurenței, tocmai pentru că toată lumea a observat că instituția nu și-a făcut datoria. Salutăm această inițiativă și așteptăm oameni competenți la conducerea Consiliului Concurenței! 

Distribuie!

Articol scris de Bianca Solomon

Redactor- Jurnalul de Argeș, Pitești. Absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea din Pitești. Studentă la programul Master-Comunicare Organizațională, UPIT.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.