COTAR cere intervenţia urgentă a Guvernului pentru protejarea asigurărilor auto ale românilor

de | 21.09.2021 12:46 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Guvernului intervenţia urgentă pentru a proteja asigurările auto ale românilor, după intrarea în faliment a celei mai mari companii de profil, City Insurance.

„Solicităm Guvernului intervenţia urgentă pentru a proteja asigurările auto ale românilor, după intrarea în faliment a celei mai mari companii de profil – City Insurance. Milioane de oameni care şi-au plătit asigurările obligatorii sunt, în prezent, afectaţi de fraudele în cascadă generate de lăcomia asiguratorilor şi indiferenţa complice a celor plătiţi să împiedice astfel de practici”, se arată într-un comunicat COTAR transmis marţi, 21 septembrie a.c.

CITEȘTE ȘI: DRPCIV: Taxa pentru numerele de înmatriculare se poate plăti online

Organizaţia solicită autorităţilor să elimine din proiectul de Ordonanţă pentru modificarea legii RCA prevederile care vor permite companiilor de asigurare să-şi însuşească pe nedrept banii asiguraţilor români. „Contăm pe buna-credinţă a premierului şi a Ministerului Finanţelor, cu care ne vom întâlni azi (marţi, n.r.), pe tema Proiectului de OUG de modificare a legii RCA, publicat pe website-ul Ministerului Finanţelor pe 22 aprilie 2021 şi faţă de care am semnalat problemele grave de neconstituţionalitate şi nelegalitate. Este incredibil cum au ajuns interesele unor asiguratori iresponsabili şi lacomi să-i forţeze pe români să scoată iar bani din buzunar când vor merge cu maşinile lovite la reparat”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

CITEȘTE ȘI: Câinii din adăpostul Mioveni au fost mutați în noile padocuri

Potrivit sursei citate, în plin scandal generat de prăbuşirea City Insurance, care deţinea jumătate din poliţele RCA din România, Executivul se pregăteşte să le ofere asigurătorilor auto o Ordonanţă de Urgenţă prin care tocmai aceştia vor ajunge să limiteze despăgubirile după accidente. Diferenţele vor fi achitate din buzunarele proprii ale oamenilor asiguraţi/păgubiţi. „Fixarea unor aşa-zise preţuri de referinţă pentru lucrările de reparaţie va oficializa şi legaliza unele practici deja apărute pe piaţa asigurărilor, din cauza cărora păgubiţii cu daune neplătite au ajuns în faţa instanţei pentru a-şi recupera de la asigurător banii de reparaţii. Dacă această ordonanţă va intra în vigoare în actuala formă, există riscul ca, în timp ce firmele de asigurare vor putea majora după bunul plac, în continuare, preţul poliţelor, asiguraţii să fie nevoiţi să-şi achite reparaţiile prin co-plată. Următoarele victime ale acestor prevederi vor fi service-urile auto corecte, care vor refuza efectuarea unor reparaţii îndoielnice, sub preţul real al pieselor şi manoperei. Parte a unei componente economice care contribuie cu procente semnificative la PIB-ul României, acestea vor ajunge să dea faliment, după ce de ani de zile au susţinut reparaţiile beneficiarilor, cu riscul de a aştepta ani de zile hotărârile instanţelor de judecată pentru a-şi recupera banii de la societăţile de asigurare”, se mai precizează în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Comisia Europeană a ajuns la final cu un proiect de reglementare pentru impunerea unui încărcător de telefon universal

Totodată, introducerea co-plăţii va constitui o povară financiară suplimentară pentru români, şi aşa afectaţi de preţurile tot mai mari ale poliţelor RCA, şi va garanta profituri tot mai mari pentru asiguratori, a căror contribuţie la bugetul naţional prin taxe şi impozite este modică, precizează sursa.

Potrivit COTAR, în România, piaţa de asigurări a scăpat total de sub control, inclusiv din cauza neîndeplinirii atribuţiilor care le revin conform legii, de către unele persoane aflate în funcţii de conducere din cadrul ASF.Mai mult, COTAR acuză şi o creştere de peste 100% a preţului RCA chiar în aceste zile, odată cu oficializarea falimentului companiei City Insurance.

 

Distribuie!

Articol scris de Antoniu Neguț

Editor și autor de content media, cu 9 ani de experiență în presa scrisă și online, autor a peste 10.000 de titluri publicate, specialist marketing, PR și social media. Absolvent licențiat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

Cum să alegeți materialele pentru mobilierul de exterior
Cum să alegeți materialele pentru mobilierul de exterior

Atunci când evaluați mobilierul de exterior, probabil că veți căuta multe dintre aceleași caracteristici pe care le apreciați la mesele, scaunele și canapelele de interior - durabilitate, confort și stil (și, bineînțeles, preț). Diferența principală, totuși, este că...

Primul festival românesc la Washington, pe malul Potomacului * România, prezentată timp de două zile în capitala americană cu spectacole de dans și concerte, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, ateliere interactive, expoziții și degustări culinare și oenologice
Primul festival românesc la Washington, pe malul Potomacului * România, prezentată timp de două zile în capitala americană cu spectacole de dans și concerte, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, ateliere interactive, expoziții și degustări culinare și oenologice

La împlinirea a 25 de ani de la lansarea, în 11 iulie 1997, a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, Ambasada României în SUA și Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Consiliul Județean Maramureș și cu sprijinul financiar al Băncii...