Web Analytics
scris luni, 14.11.2022

COTAR cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a transmis o Scrisoare deschisă către dl. Prim-ministru Nicolae – Ionel CIUCĂ, dl. viceprim-ministru Hunor KELEMEN și dl. viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii Sorin Mihai GRINDEANU. Cerem demiterea secretarului de stat Sandor Gabor, pentru incompatibilitate și conflict de interese.

COTAR cere demiterea secretarului de stat Sandor Gabor

În ultimii doi ani, COTAR a adus la cunoștința membrilor Guvernului, direct sau prin luările publice de poziție, numeroase dovezi cu privire la activitatea domnului Gabor Sandor, în calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, din care rezultă, fără echivoc, incompatibilitatea și conflictul de interese. Acesta a avut ca unic scop dezvoltarea propriilor afaceri în domeniul transporturilor rutiere: centre de pregătire profesională a personalului de specialitate din domeniu, firmă de transport etc. A solicitat și a primit atribuții de coordonare chiar pe domeniul transporturilor rutiere, care sunt INCOMPATIBILE CU O FUNCȚIE DE DEMNITATE PUBLICĂ, fără a aduce în discuție posibile infracțiuni pentru care am sesizat autoritățile competente, transmite COTAR printr-un comunicat de presă.

Citește și:  Şi preotul Horia Dumitrescu s-a ales cu un apartament după ce a luat în grijă o bătrână

Cu toate acestea, singura măsură dispusă la nivel politic și guvernamental față de numitul Gabor Sandor a fost luată de dl. Ministru Sorin Mihai GRINDEANU, căruia îi mulțumim din nou. Acesta a decis să nu-i mai delege atribuții de coordonare a domeniului transporturilor rutiere. Dar nu este suficient.

Dl. Gabor Sandor a încercat, în 2022, din ianuarie până în prezent, să impună anumite modificări legislative favorabile propriei afaceri. Recent, acesta s-a regăsit în poziția ridicolă de a susține în Parlamentul României propriul amendament înaintat și neacceptat de dl. Sorin Mihai GRINDEANU, viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, împotriva mandatului dat de ministrul său. Dacă tot ce a făcut până la acel moment ridicol din Parlament nu ar fi fost suficient, acesta a fost momentul în care UDMR ar fi trebuit să îi retragă definitiv sprijinul politic domnului secretar de stat.În perioada 2019 – 2022, centrul de pregătire și perfecționare profesională SC IFPTR SRL, punctul de lucru din Tg. Jiu, A EFECTUAT CURSURI DE PREGĂTIRE ȘI PERFECȚIONARE PENTRU INSTRUCTORI AUTO ȘI PENTRU PROFESORI DE LEGISLAȚIE RUTIERĂ, FĂRĂ A DEȚINE AUTORIZAȚIE VALABILĂ, eliberată potrivit legislației în vigoare. Această faptă a fost constatată de ISCTR, în urma unui control la inceputul lunii noiembrie 2022, dispunându-se măsura retragerii autorizației centrului de pregătire și perfecționare în cauză, pentru că ISCTR nu poate aplica decât sancțiuni contravenționale. 

Citește și: O argeșeancă a câștigat la CEDO despăgubiri pentru că a fost respinsă la Medicină Militară pe criterii fizice

„În acest caz ne aflăm în fața unui concurs de infracțiuni, care va trebui cercetat de către procurori și judecat de către o instanță competentă. În perioada respectivă, centrul de pregătire a înscris la curs, a pregătit și a înscris la examen, 66 de persoane, care au devenit instructori auto și profesori de legislație rutieră, fără ca acel centru să aibă aceste cursuri acreditate. Pentru cine nu înțelege gravitatea situației, este ca și cum o facultate de științe economice ar da diplome de inginer mecanic sau de medic, iar absolvenții ar profesa deja. 

Cu alte cuvinte, acest centru de pregătire IFPTR Târgu Jiu, a facilitat în perioada 2019 – 2022, prin încălcarea legii, obținerea unor certificate de pregătire profesională de instructori auto și profesori de legislație, pentru 66 de persoane. SC IFPTR SRL a fost condusă până în 2021 de către domnul secretar de stat Gabor Sandor, în calitate de președinte/proprietar/fondator etc al societății/fundației, care știa cu siguranță ce se întâmplă la punctul de lucru din Tg. Jiu, pentru că acesta coordona activitatea societății pe toată țara, avea evidența fiecărui punct de lucru privind persoanele înscrise la cursuri, tipurile de cursuri și promovarea candidaților la examenele susținute.

Citește și: A murit marele actor și regizor Constantin Codrescu

Mai mult decât atât, managerul centrului de pregătire din Târgu Jiu a fost în perioada menționată nimeni altul decât dl. Bogdan Horhoianu care, după numirea domnului Gabor Sandor în funcția de secretar de stat, a devenit consilier personal la cabinetul acestuia în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, apoi s-a întors la conducerea centrului de la Târgu Jiu. 

În aceste condiții, ne întrebăm, legitim, cât de răspândită este această practică a IFPTR la nivel național, având centre de pregătire în aproape toate județele din România și cunoaștem deja răspunsul la întrebările: 

  1. De ce dl. Gabor Sandor încearcă pe toate căile posibile să schimbe legislația în domeniul pregătirii și atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere?
  2. De ce dl. Gabor Sandor a dorit cu orice preț și dorește în continuare atribuții de coordonare a domeniului transporturilor rutiere în calitate de secretar de stat?
  3. De ce dl. Gabor Sandor face presiuni uriașe ca specialiștii din domeniu, care sunt onești și profesioniști cu adevărat, care au descoperit astfel de practici ilegale și imorale și care nu pot susține astfel de demersuri de schimbare a legislației în beneficiul unor afaceri private să fie înlăturați/înlocuiți din pozițiile pe care le ocupă în prezent în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii? 

COTAR CONDAMNĂ FERM ASTFEL DE PRACTICI ILEGALE, care aduc prejudicii grave siguranței rutiere, concurenței loiale în piață, imaginii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Guvernului în ansamblu.

Cerem demiterea imediată a domnului Gabor Sandor din funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, transmiterea datelor deținute la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu privire la faptele săvârșite de către SC IFPTR TG. JIU către instituțiile competente în domeniul legislației penale; dispunerea unor controale de fond la toate punctele de lucru ale SC IFPTR SRL pentru identificarea unor eventuale cazuri similare celui constatat la TG. Jiu.”, se mai arată în comunicat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită