Web Analytics
scris miercuri, 28.04.2021

Copilul rănit grav săptămâna trecută în accidentul de la Slobozia, a murit. Fostul primar al comunei s-a ales cu dosar pentru ucidere din culpă

În urmă cu o săptămână, marți, în jurul orei 14:15, două autoturisme s-au ciocnit grav în localitatea Slobozia, în urma impactului unul dintre vehicule luând foc.

Copilul rănit grav săptămâna trecută în accidentul de la Slobozia, a murit. Fostul primar al comunei s-a ales cu dosar pentru ucidere din culpă

Echipajele de intervenție sosite la fața locului au găsit un băiat, în vârstă de 14 ani, în stare critică, inconștient. A fost resuscitat și preluat de un echipaj al ambulanţei pentru a fi transportat la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Aici, copilul a ajuns cu răni grave la cap, traumatism toraco-abdominal și fracturi deschise la mâini și picioare.

Văzând gravitatea cazului, medicii argeșeni au decis transferul de urgență la un spital din Capitală, acolo unde băiatul a stat în comă profundă timp de o săptămână. Miercuri, din păcate, copilul a decedat.

În acest caz, anchetatorii au pe masă lor un dosar de ucidere din culpă.

Din cercetările efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că un bărbat de 72 de ani, se pare fost primar al comunei, s-a ciocnit de un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani din comuna Ștefan cel Mare. În urma impactului, mașina s-a răsturnat și a luat foc.
Pe scaunul din dreapta a vehiculului răsturnat se afla minorul de 14 ani, din aceeași localitate cu șoferul de 18 ani.

CITESTE SI Autoturism cuprins de flăcări, la Slobozia! O persoană este inconștientă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită