Web Analytics

articol scris vineri, 10 noiembrie 2023

Constantin Schumacher, antrenor principal la CS Mioveni: „Am întâlnit un grup unit, nişte jucători cu suflet care au înţeles mesajul meu”

Cum comentați ultimele trei meciuri ale CS Mioveni, înfrângerea cu Pandurii, egalul cu Chiajna și victoria cu Tunari?

- Cu Pandurii am luat un gol din fază fixă și îmi pare rău că s-a întâmplat lucrul acesta, după ce până în minutul 60 am condus jocul. Din punctul meu de vedere a fost un meci anost, nu am avut nici noi și nici ei vreo ocazie clară de gol. Un meci anost în care până la urmă o fază fixă a decis acest meci. Apoi, meciul cu Chiajna a fost unul bun, cu o echipă bună, care trage la promovare și s-a văzut acest lucru, pentru că în ultimele trei meciuri au acumulat 7 puncte. Ca să nu mai spunem că este o echipă cu jucători care au evoluat în Liga I. Meciul cu Tunari a fost la discreția noastră, jucătorii au avut o atitudine bună și îi felicit pentru acest lucru. Încercăm să mergem pe același drum, mai sunt trei meciuri de campionat din această primă parte, vedem câte puncte acumulăm, vedem unde vom fi și după aceea vom trage linie și vedem care este situația.

Cum vedeți meciul cu Chindia Târgoviște și apoi cel cu Metaloglobus?

- Da. Meciul cu Chindia este foarte greu, cu o echipă cu jucători care au jucat în Liga I, o echipă bună, un antrenor nou. Sunt destul de multe probleme și la ei legate de situația lor financiară, dar asta nu ne interesează pe noi și nu ne împiedică pe noi, după meciul bun pe care l-am jucat cu Tunari, să nu facem, la fel, un meci bun și să ne menținem în prima parte a clasamentului Ligii secunde.

„Este absolut normal ca subconștientul să lucreze, să te gândești că poți să prinzi play-off-ul”

Vă gândeați la începutul campionatului că, după 12 etape, veți fi pe loc de play-off?

- Nu cred că se gândea nimeni la acest lucru, dar am întâlnit un grup bun, un grup unit, niște jucători cu suflet care au înțeles mesajul meu și sunt bucuros că și ei au o valoare și pot face mult mai mult.

Vă gândiți acum la schimbarea obiectivului și mă refer la promovare și nu la evitarea retrogradării?

- Mai sunt trei etape acum și apoi încă patru etape din turul campionatului și după aceea se trage linie. Chiar nu știu ce pot să spun acum, pentru că trebuie să vedem ce și unde vom avea nevoie de jucători, să vedem unde suntem, care sunt condițiile pe care le putem oferi jucătorilor pe viitor și, după aceea, să ne gândim la lucrul acesta. Dar este absolut normal ca subconștientul să lucreze, să te gândești că poți să prinzi play-off-ul. Este absolut normal acest lucru. Vom vedea ce se va întâmpla după aceste etape.

Probleme de lot?

- Mai am în continuare câțiva jucători care sunt accidentați de ceva timp și sper ca la anul să reintre în programul echipei. Este vorba despre căpitanul de echipă Burnea, Șerban, Herea, Militaru, un junior de viitor…

Citește și CS Mioveni, victorie facilă cu CS Tunari. Argeșenii se mențin pe loc calificabil în play-off

Citește și Claudiu Cojocaru, preşedinte executiv la CS Mioveni: ”Toată lumea a fost entuziasmată când ne-am gândit să venim cu un mesaj de susţinere şi respect pentru omul Ion Georgescu”

„Pe lângă Cristi Ignat, unul sau doi jucători ar merita să fie convocați la loturile naționale de tineret”

Cum comentați faptul că, iată, CS Mioveni a avut în ultima perioadă și o convocare la echipa națională, mă refer la Cristi Ignat?

- Îl știam pe Cristi Ignat că este un jucător bun de liga a doua, care ne-a ajutat în momentul acesta. Sperăm ca pe lângă jucătorul Cristi Ignat să mai vină unul sau doi jucători care, din punctul meu de vedere, ar merita să fie convocați la loturile naționale de tineret, dar ei trebuie să fie cu picioarele pe pământ, să muncească mult mai mult și să-și dorească mult mai mult, pentru că vor veni și convocările și atunci trebuie să dai cât mai mult ca să îți atingi aceste obiective.

În această pauză competițională care urmează vă gândiți la transferuri de jucători?

- Vom vedea în această pauză de iarnă, vom vedea problemele pe care le avem, nu știm încă ce vom face. Știm ce jucători avem nevoie, știm pe ce poziții avem nevoie. Vom vedea dacă avem posibilitatea să facem acest lucru, dar ne gândim la maxim 2-3-4 jucători pe care să-i luăm, care să fie jucători buni și care să ne ajute.

Citește și Claudiu Cojocaru: „CS Mioveni are buget aprobat pentru anul acesta. Suntem OK, financiar”

„Situaţia financiară este ok. Băieţii au un salariu de luat şi îl vor lua săptămâna viitoare”

Care este situația financiară în prezent la CS Mioveni?

- Este OK. Băieții au un salariu de luat și îl vor lua săptămâna viitoare. Ei sunt OK. Au înțeles situația clubului. Noi am venit aici cu problemele pe care le avea CS Mioveni în timp, dar jucătorii au înțeles lucrul acesta, știu lucrul acesta și pentru asta sunt bucuros că grupul pe care îl antrenez este un grup unit și că a înțeles momentele acestea grele ale clubului. Sperăm să trecem peste lucrurile acestea.

De unde a venit ideea cu acel mesaj de susținere pentru Ion Georgescu?

- Așa am simțit noi să facem, pentru că era omul care a venit lângă noi, care a fost tot timpul lângă echipă. Este omul care a susținut echipa aceasta de la început și atâta tot, altceva nimic personal, să vorbim despre el sau altceva. Așa am gândit noi cei din club și așa am făcut.

A cui a fost ideea?

- Toată lumea a fost de acord cu acest mesaj, nu a fost nimeni care să zică nu. Așa ne-a venit nouă atunci…

Veți mai continua cu acest mesaj?

- Nu cred. A fost un mesaj de susținere pentru dumnealui. Nu știu de ce să continue sau nu, asta nu este decizia mea, nu știu ce se va întâmpla… Pe de altă parte, vreau să spun că suporterii noștri trebuie să vină la stadion, să susțină echipa, să-i susțină pe acei jucători minunați care fac parte din grupul Mioveni. Încercăm să ținem echipa cât mai sus.

Citește și Iulian Tameş: „Sincer, nu ne aşteptam ca CS Mioveni să fie pe 4”

Citește și Constantin Schumacher: „Mă aştept ca jucătorii tineri de la CS Mioveni să fie convocaţi la loturile naţionale de tineret”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două medalii și 26 de finaliști! România, rezultate excelente la Mondialele  de gimnastică aerobică

România a obținut rezultate remarcabile la Campionatele Mondiale și World Youth de gimnastică aerobică, desfășurate la Navarra Arena, în competițiile […] Citește!

Răzvan Marin, gol superb la debutul în Champions League! AEK Atena, victorie cu LASK Linz

Răzvan Marin a fost decisiv pentru AEK Atena la debutul în noul sezon de Champions League. Internaționalul român a marcat […] Citește!

Românii cer un Guvern cu puteri depline. Ce arată cel mai nou sondaj INSCOP

Românii vor ca actuala perioadă de interimat să se încheie cât mai repede. Un sondaj INSCOP realizat la începutul lunii […] Citește!

Cei 30 de nominalizați pentru Balonul de Aur 2026. Cristiano Ronaldo nu este printre candidați

Start în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur din 2026. France Football a anunțat oficial cei 30 de candidați care concurează pentru premiu […] Citește!

Nicolae Dică, după ce a antrenat-o de două ori pe FCSB: „Şi atunci patronul ieşea și vorbea, dar…”

Gigi Becali se află în căutarea unui nou antrenor la FCSB, fiind hotărât să renunțe la serviciile lui Marius Baciu (51 de ani), căruia […] Citește!

Elevii de clasa a IX-a încep școala fără manuale. Ce soluție are Ministerul Educației pentru primele săptămâni

Elevii care intră în clasa a IX-a vor începe anul școlar fără noile manuale, după ce schimbarea programelor a impus […] Citește!

Programul etapei a zecea din Superliga. Când se joacă Rapid – FC Argeș

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat, la finalul acestei săptămâni, programul etapei cu numărul 10 din Superliga, ultima înainte […] Citește!

Andrei Prepeliță, după ce s-a scris că s-a autopropus la FCSB: „Nu am discutat cu nimeni”

Andrei Prepeliță este liber de contract în acest moment, după despărțirea de Unirea Slobozia. Anterior, acesta le-a mai pregătit pe FC Argeș, FC […] Citește!

Sorana Cîrstea, tot mai aproape de cel mai bun loc din carieră. Cum poate ajunge în Top 15 WTA

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) este foarte aproape de cea mai bună clasare din carieră. Românca va […] Citește!

Stadionul „Nicolae Dobrin” prinde contur. Cât de avansate sunt lucrările

Noul stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești începe să capete forma viitoarei arene, pe măsură ce lucrările la structură avansează. Compania […] Citește!

Atenție, șoferi! Mai multe drumuri naționale intră sub restricții pentru Turul României la ciclism

Mai multe sectoare de drum național din Neamț, Bacău și Brașov vor avea circulația oprită temporar în perioada 10-12 septembrie, […] Citește!

Rus reținut de DIICOT după ce ar fi fotografiat baze militare din România și ar fi transmis informații criptat

Un cetățean rus de 40 de ani a fost reținut de DIICOT, fiind suspectat că a cules informații despre obiective […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!