Web Analytics

articol scris joi, 19 octombrie 2023

Iulian Tameş: „Sincer, nu ne aşteptam ca CS Mioveni să fie pe 4”

Întrebat despre pregătirea din pauza competițională, despre jucătorul convocat la echipa națională, despre următoarele meciuri din campionat, dar și despre parcursul foarte bun din cele nouă etape scurse din acest sezon competițional, Iulian Tameș, antrenorul secund al celor de la CS Mioveni, ne-a declarat: ”Pregătirea în această pauză competițională a decurs foarte bine, nu am vrut să luăm niciun meci amical și am hotărât să le dăm liber o zi în plus. Pregătirea a fost una bună, mai ales că veneam după un meci câștigat. Am avut și un pic de liniște și vedem acum ce urmează. În această perioadă am avut și un jucător convocat la echipa națională și anume pe Cristi Ignat, un tânăr jucător cu reale calități, care, din punctul meu de vedere, mai devreme sau mai târziu o să-și facă loc în primul 11. Ține numai de el ca atunci când o să intre să dea tot ce are mai bun.

Am văzut că a jucat foarte bine la echipa națională și sperăm să o țină tot așa. În ceea ce privește următoarele meciuri din campionat pot spune că urmează deplasarea de la Pandurii Tg. Jiu, o echipă cu foarte mulți tineri care joacă bine și din ce i-am urmărit am observat că dau totul pe teren. Poate neașteptat pentru unii, iată că Pandurii au făcut destul de multe puncte și de aceea trebuie să avem foarte multă grijă pentru că vedeți ce rezultate imprevizibile sunt, ce răsturnări de scoruri. Noi ne ducem acolo să ne vindem scump pielea, ca să zic așa. Suntem pe un drum destul de bun, dar trebuie să avem grijă pentru că, dacă avem un meci sau două nu la fel de bune, te duci în partea de jos a clasamentului și nu ne dorim asta. Toți antrenori își doresc să aibă un început bun de campionat…

Dacă ne raportăm la ce schimbări au fost, plecări, veniri, sincer cred că nu ne așteptam ca după nouă etape să ne aflăm pe locul patru, ne doream, dar nu cred că ne așteptam. Este foarte important că jucătorii au înțeles ce li se cere. Este un grup destul de antrenabil și cred că, și de aici, vin aceste rezultate. Sunt jucători tineri care vor să se afirme, iar jucătorii cu ștate vechi în Liga a doua, chiar în Liga I, nu au mofturi, acte de vedetism, de aici vin și rezultatele”.

Citește și FC Argeș, în play-off-ul Ligii Elitelor U17

Citește și Aur pentru România la Cupa Europeană de judo de la Malaga

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România și-a aflat urna pentru preliminariile EURO 2028. Ce adversari pot întâlni tricolorii

România și-a asigurat prezența în urna a treia valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028, după victoria cu […] Citește!

Selecționerul Poloniei, reacție după înfrângerea cu România: „Am pierdut prea ușor”

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a analizat înfrângerea suferită de echipa sa în fața României, scor 1-2, pe Arena Națională, în […] Citește!

Doi câini salvați din Argeș se pregătesc să devină salvatori montani la Brașov

Serviciul Județean Salvamont Brașov își extinde echipele canine specializate în misiuni de căutare și salvare. Noii membri sunt Alva și […] Citește!

Argeș. Conducea fără drept și băut o motocicletă neînmatriculată. Ce a urmat

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie, polițiștii din Costești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 […] Citește!

Rula cu 141 km/oră la Pitești, pe bulevard!

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Vâlcea, […] Citește!

15 noiembrie. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere

Ziua a începeut cu un semnal de alarmă și un apel la responsabilitate pe șosele. Inițiativa a apărut  în 1993 […] Citește!

O mașină a lovit un pieton la Coșești. Șoferul și victima erau băuți

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Argeș au fost sesizați cu privire la […] Citește!

O librărie vine la teatrul din Pitești. Răsfoiți și dăruiți!

O librărie renumită vine în serile de weekend la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. De ce? Fiindcă îi șade bine […] Citește!

Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce ar fi consumat telemea. Amenzi de 33.000 de lei la magazinul verificat

Trei persoane din aceeași familie, printre care și un copil, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Arad cu […] Citește!

Update. Carambol cu trei mașini la Călinești. Două rănite, duse la spital

Poliția Argeș a revenit cu detalii privind accidentul produs în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 18, […] Citește!

România învinge Polonia și își ia revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie oficială pentru Hagi

România a învins Polonia cu 2-1, pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, și a obținut prima victorie într-un meci oficial […] Citește!

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete