Consilierul judeţean Dorin Mărăşoiu vrea o campanie naţională de promovare a consumului de produse româneşti

de | 9.10.2013 21:07 | Actualitate

Consilierul județean Dorin Mărășoiu, care activează de foarte multă vreme în domeniul silvic și viti-vinicol în zona Topoloveni, este unul din adepții declanșării unui program național susținut de promovare a consumului de produse românești, în detrimentul celor aduse din import. Care, în opinia sa, sunt „doar forme frumoase, fără gust”. De altfel, consilierul a avut inedita idee ca la ultima ședință de Consiliu Județean, din care face parte, să umple mesele consilierilor și invitaților cu struguri din producția proprie, fapt care a surprins plăcut pe toată lumea. Iată însă ce ne-a declarat Dorin Mărășoiu pe această temă: „A fost o idee de a promova și stimula consumul de produse românești, în detrimentul produselor de import, doar forme frumoase, fără gust. Suntem în plin sezon al produselor agricole românești, dar piața este invadată de aceleași produse fade din import, astfel încât cumpărătorul nu mai înțelege nimic și, mai ales, nu mai are încredere că produsele sunt românești. Așadar, ar trebui stimulat sentimentul de naționalism și în sensul cumpărării și susținerii în principal a produselor românești. Cred că guvernanții ar trebui să ia măsuri clare de identificare ușoară de către cumpărător a produselor provenite din import. Dau un exemplu, legat de vie și vin, având în vedere producția bună din acest an. Se știe că în portul Constanța se importă mii de litri de vin, chiar de societăți vestite în țară. Se știe că se importă, dar nu se știe nimic despre cum este distribuit vinul respectiv. Probabil ca vin românesc. Ar trebui deci ca cumpărătorul să fie foarte clar informat de proveniența vinului. De asemenea, trebuie să înțelegem că agricultura românească este una din variantele de ieșire din criză și de a crea locuri de muncă. În plus, o alimentație sănătoasă trebuie să fie o prioritate a oricărui guvern. M. BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii