Web Analytics

articol scris joi, 18 ianuarie 2024

Comunistul nepecerist Gheorghe Ungureanu i-a scris preşedintelui Braziliei

Într-una din zilele trecute ne-am întâlnit pe Strada Mare din Pitești cu o adevărată figură a politicii românești postdecembriste. Este vorba despre prof. Gheorghe Ungureanu, fost lider al Partidulului Comuniștilor (Nepeceriști), care, îmbrăcat pe sub o haină mai groasă cu o ie de toată frumusețea, cu un fular tricolor la gât, venise de acasă, de la Curtea de Argeș, să-și rezolve niște probleme, dar și să cumpere un dicționar româno-portughez.

Motivul acestei achiziții l-am aflat chiar din gura… tovarășului în vârstă de aproape 82 de ani, care ne-a spus că vrea să-i scrie o scrisoare președintelui Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva; îl apreciază foarte mult, fiind ca și el, de stânga. De fapt, după învestirea acestuia în funcția supremă, la 1 ianuarie 2023, i-a scris o scrisoare de felicitare, la care nu a primit răspuns, dar acum vrea să i se adreseze din nou, mai pe larg, mărturisindu-ne că, „să știți, cu Google nu mă descurc bine” la traducere. Și chiar a început să ne spună câte ceva despre Lula (numele scurt al politicianului), că e din Partidul Muncii (mai exact, Muncitoresc) și că se află la al treilea mandat (de fapt, a mai fost președinte între 1 ianuarie 2003 și 1 ianuarie 2011).
Cât despre actuala sa activitate politică, tov. Gheorghe Ungureanu ne-a precizat, cu regret în glas, că ultima sa formațiune politică, Partidul „Comuniștii Antimarxiști”, s-a autodizolvat. Ne-am despărțit de dumnealui în dreptul unui restaurant cu autoservire, unde voia să mănânce de prânz. Se înflăcărase când vorbea de cei care fac rău țării și poporului și ne anunța că se gândește să îi scrie și lui Putin, deși nu mai știe atât de bine limba rusă…

CEDO i-a dat dreptate

Gheorghe Ungureanu a înființat Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) în martie 1996, dar „justiția contrarevoluționară” i-a refuzat înregistrarea. Zece ani mai târziu, CEDO a condamnat România pentru că instanțele de aici nu au legalizat partidul. CEDO a apreciat că statul român a încălcat Convenția Drepturilor Omului și, implicit, libertatea de asociere. PCN a fost radiat în 2014. Partidul a fost reînscris în Registrul partidelor politice la 10 februarie 2016 ca Partidul Comuniștilor. „Cel mai mare comunist” și „adversarul numărul 1 al PCR-iștilor”, așa cum spune că este, Gheorghe Ungureanu condamnă realitățile vieții capitaliste: șomajul, sărăcia, cerșetoria, violențele, umilința.

Citește și Protocol de 15.000 de lei la Primăria Câmpulung

Citește și Insuliţă fără budă la Primăria Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Academicianul Ioan-Aurel Pop, mesaj ferm în emisiunea lui Florentin Țuca: „Cenzura și delictul de opinie nu au loc într-o democrație”

Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric, profesor universitar și fost președinte al Academiei Române, a fost invitat într-o ediție specială a emisiunii […] Citește!

Dr. Tiberiu Irimia: „Vreau să știe toată lumea cine este Piteștiul și de unde pleacă”

Și dr. Tiberiu Irimia, președintele Comisiei de urbanism din Consiliul Local Pitești, a anunțat miercuri, 15 iulie, pe pagina sa […] Citește!

George-Simion-presedinte

AUR anunță că nu va vota noua lege a salarizării publice fără consultări

Reprezentanții AUR s-au întâlnit miercuri cu principalele sindicate pentru a discuta despre noua lege a salarizării. În urma întâlnirii, Alianța […] Citește!

Președintele Nicușor Dan anunță ”sprijinul ferm” al României pentru Kiev

Președintele Nicușor Dan a participat astăzi la Kiev la ceremonia de marcare a Zilei Statalității Ucrainene și a Zilei Botezului […] Citește!

Gândaci și mizerie în gențile unor livratori de mâncare. ANPC avertizează

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au oprit din activitate mai mulți livratori de mâncare după ce au descoperit condiții grave […] Citește!

Caniculă şi temperaturi tropicale, până sâmbătă seară / Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius 

Meteorologii anunţă un nou val de căldură, care va aduce în mai multe zone temperaturi de până la 37 de […] Citește!

Un român a murit şi altul a fost rănit în incendiul care s-a produs la o clădire din Bruxelles

Un cetăţean român a murit şi altul a fost rănit în incendiul care s-a produs la o clădire aflată în […] Citește!

Consultarea publică pentru centrul Piteștiului s-a încheiat. Comunitatea și-a spus cuvântul

Miercuri a avut loc dezbaterea generală dedicată concursului internațional de soluții „Zona Centrală Pitești”, pentru a identifica cele mai bune […] Citește!

Dr. Dan Manu s-a pensionat după 29 de ani la conducerea Medicinei Legale din Argeş: „Vreau să fac ceea ce n-am făcut toată viaţa”

După 36 de ani de activitate în medicina legală de la Spitalul Județean Argeș și 29 de ani la conducerea […] Citește!

Bărbat rănit de un utilaj în comuna Mioarele. A fost transportat la spital

Un bărbat a fost rănit, marți după-amiază, în satul Mățău din comuna Mioarele, după un incident în care a fost […] Citește!

O nouă monografie despre Boteni, la Centrul Cultural Piteşti

Joi, 16 iulie, de la ora 15.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții de la Centrul Cultural Pitești, […] Citește!

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Duminică seara am fost spectator în centrul Piteștiului la Festivalul „Carpați”. Aproape o oră am stat, nu departe de scenă, […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!