Web Analytics
scris vineri, 30.07.2021

Competiție dedicată ciobănescului german pe stadionul de la Valea Ursului

Sâmbătă, 31 iulie, are loc o competiție dedicată „ciobănescului german”, organizată de Asociația Clubul Național de Ciobănesc German din România, cu sprijinul Primăriei Bascov. Evenimentul este organizat la stadionul de la Valea Ursului, acolo vor fi prezenți 131 de câini de la toate categoriile de vârstă, de la 4-6 luni până la clasa „muncă” și „veterani”.
Citește și Povestea profesoarei de pictură din Piteşti care este şi arbitru internaţional la concursurile canine
Va participa Rainer Mast, un reputat arbitru din Germania, organizator principal fiind Voicu Adrian în spatele căruia stă o echipă de membri ai Asociației Clubul Național de ciobănești germani. Vor fi prezenți concurenți din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru.
Această competiție face parte din calendarul competițional al Asociației Chinologice Române și al Federației Chinologice Internaționale. Se va desfășura cu respectarea normelor Sars Cov 2. Deschiderea oficială va fi la ora 9,30 când vor debuta întrecerile pe clasele de vârstă.
La eveniment se va afla și numărul 1 din România, Oma von Vifor (foto), o femelă în vârstă de patru ani, care în acest an a câștigat patru competiții la clasa muncă, în România la Câmpia Turzii, Puntea de Greci, Slobozia dar și la Bad Hall, în Austria. Oma este un produs al canisei von Vifor, cu 3 generații pe linia maternă, von Vifor.

Competiție dedicată ciobănescului german pe stadionul de la Valea Ursului

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...