Web Analytics

Povestea profesoarei de pictură din Piteşti care este şi arbitru internaţional la concursurile canine

de | 27.12.2017 12:36 | Actualitate

9 02Profesoară de arte vizuale la Liceul „Dinu Lipatti” Pitești,  Anca Giura este unul dintre puținii arbitri chinologi internaționali all rounder. Ea reprezintă frecvent România la campionate mondiale, europene și alte concursuri importante de profil. Arbitru all rounder (pentru toate rasele, n.red), piteșteanca este membră a Kennel Club, respectiv Asociația Chinologică Română, încă din 1976, dar și artistă de excepție care a surprins în picturile ei în mod special animale, cai și câini.  De altfel, motto-ul său este un jurământ de credință pe care îl poartă în suflet și de fiecare dată în ring, la competițiile din toată lumea: „Iubesc toți câinii și sper să primească fiecare respectul cuvenit. Pentru mine, arbitrajul este un fel de artă pentru că  trebuie să lucrezi cu mărimile, cu frumusețea, cu creierul și inima, fără să uiți balanța dintre ele”. Deși este deosebit de modestă, ca orice Capricorn veritabil, Anca Giura a acceptat să ne dezvăluie câte ceva din culisele arbitrajului internațional chinologic.

Primul câine, de la o moștenitoare a prințului Ghica

„De la început trebuie să vă spun că iubesc toți câinii. Îi iubesc la fel și pe cei care nu sunt de rasă și nu sunt răsfățați. Eu am avut primul cățel când eram mică, aveam 12 ani. Pasiunea asta am moștenit-o de la bunicul meu. A fost medic și, când a ieșit la pensie, creștea găini și porumbei de rasă și a devenit și arbitru. Am avut parte de canari, de papagali, dar primul cățel  l-am avut la 12 ani. Doamna de la care l-am luat, arhitecta Viorica Ghica, din familia prințului Ghica, m-a inițiat în ceea ce înseamnă arbitrajul. M-a luat cu ea pe la concursuri chinologice. Mă pasiona. Între timp am mai crescut, terminasem liceul, eram la facultate deja. Am dat examen ca să devin arbitru. Apoi mi-am făcut stagiatura pentru că trebuie să mergi în ring, să înveți de la alții, să asiști… Trebuia să ai cinci ani vechime în asociație, la București eram atunci, să ai cățel și canisă, Examenul era, ca și acum, destul de dificil, pentru că se cere anatomie, genetică, în afară de standardele în sine. Trebuia să se cunoască sistemul osos, muscular, organe interne… Cu dispensă de vârstă, am dat examenul la 21 de ani și am fost cea mai tânără arbitră din țară. Țin minte că, prima dată, chiar la Sibiu am arbitrat iar bunicul, care a venit să mă vadă, era cu lacrimi în ochi… Totul a început dintr-o dragoste foarte mare și din faptul că pe vremea aia nu găseai atât de mulți câini pe stradă și eu, fiind înnebunită după ei, unde puteam să găsesc o mulțime? În concursurile canine! Ușor-ușor, am dat diferențe, examene pentru fiecare rasă în parte, pentru fiecare grupă, și am ajuns all rounder, adică un arbitru care poate să arbitreze toate rasele”, ne povestește Anca Giura despre cum a ajuns arbitru chinologic internațional.

„Avem oameni serioși care se ocupă de această treabă, nu cum sunt înmulțitorii de căței, au o cățelușă și o țin într-o colivie ca să facă pui”

9 01Ce înseamnă, de fapt, un arbitraj? Fiecare rasă are un standard al ei, care stabilește cum trebuie să fie botul, capul, în funcție de fiecare rasă și pentru ce a fost ea concepută. Astfel că diferă înălțimea, perimetrul cutiei toracice, mușcătura, modul în care țin urechile, structura părului, mișcarea. Caracterul este foarte important. Exemplarul din ring nu are voie să fie agresiv, nici cu arbitrul, nici cu alți câini. „Iubesc toți câinii și sper să primească fiecare respectul cuvenit! Pentru mine arbitrajul este un fel de artă pentru că trebuie să lucrezi cu mărimile, cu frumusețea, cu creierul și inima fără să uiți balanța dintre ele. Putem să căutăm și să vedem frumusețea aproape perectă”.
Care e cea mai mare satisfacție a piteștencei, de la care deținătorii de câini cu pedigree și strămoși cu nume sonore din întreaga lume așteaptă recunoașterea exemplarelor pe care le dețin și adoră? A fost luna trecută, în noiembrie, atunci când au avut loc Mondialele la Leipzig, la care au participat toate rasele canine și unde România a participat și a avut rezultate foarte bune.
„Avem oameni serioși care se ocupă de această treabă, nu cum sunt înmulțitorii de căței, au o cățelușă și o țin într-o colivie ca să facă pui, pentru profit, asta este iresponsabilitate! Însă pentru niște crescători responsabili și cu dragoste față de animal, o femelă poate să facă pui de două ori în viața ei. Se știe exact că unul va merge în Spania, unul acolo, unul acolo… Se semnează un contract, când iei un astfel de cățel cu pedigree, un contract prin care te angajezi că, dacă ceva se întâmplă, îl întorci la crescător. Plus că au microcip. Pedigree înseamnă actul în care apar părinți, bunici, străbunici stră-stră bunici, act de naștere cu arborele genealogic cu patru-cinci generații în spate. La Leipzig, proprietarii din România au avut rezultate foarte bune cu Terranova, cu ciobănești românești, cu multe rase. S-au obținut primele locuri. Trebuie spus că în Argeș avem și cei mai buni crescători de Samoyed, printre primii din Europa”.

O amintire urâtă cu un proprietar de câine

O amintire urâtă? Când, după un astfel de concurs, a văzut cum un proprietar, supărat că nu obținuse probabil trofeul râvnit, și-a lovit câinele. Anca Giura s-a apropiat de el și i-a spus că dragostea nețărmurită pe care i-o poartă animalul este inestimabilă și nu există bani pentru a o cumpăra. I-a spus acest lucru cu amărăciune în suflet, dar cu bândețe și totodată cu fermitate, așa cum își călăuzește și elevii pe tărâmul artei și frumosului, la Liceul „Dinu Lipatti”, acolo unde profesoara Anca predă arte vizuale copiilor și  tinerilor, de la cele mai mici vârste până la majorat.

„Mioriticul” şi „Carpatinul”- rase recunoscute pe plan internaţional

Cum era arbitrajul înainte de 1989? „La un moment dat a fost o expoziție la mijlocul anilor ‚80, la Stadionul Progresul, acum sunt arenele de tenis acolo. Atunci nu prea avea lumea unde să meargă, veniseră mulți, au rupt porțile și atunci autoritățile au început să se teamă. Orice puhoi de lume adunat putea constitui un pericol. Dar în general ne lăsau în pace. Acum vin vremuri mai bune pentru iubitorii și crescătorii de câini de rasă din România. Mioriticul și Carpatinul de trei ani sunt rase recunoscute pe plan internațional și urmează ca Bucovina să fie omologată. Pentru asta  trebuie să  fie urmărite liniile de sânge pe durata a mai mulți ani, să se constate că descendenții sunt la fel ca părinții… E o muncă laborioasă a celor care propun omologarea. Acum există și al patrulea ciobănesc, „Corbu”, din zona Brașovului și Predealului, unde sunt foarte mulți la număr și foarte omogeni. La prima strigare, când au venit ciobanii cu ei și au venit în jur de 100 de câini, vedeai aceleași dimensiuni. Am măsurat. Asociația Chinologică Română propune omologarea, Federația Internațională este cea care decide. Sunt mari așteptări ca „Bucovina” să fie recunoscută ca rasă în anii următori și „Corbu” peste alți câțiva. De ce este important ca aceste rase să fie recunoscute? „Este mândria fiecărei țări”, spune Anca, arbitrul care străbate mări și țări și a cărei părere contează într-o lume  a iubitorilor și crescătorilor de câini de rasă cu sânge… „albastru”. Însă profesoara nu mă lasă să plec până când nu îmi repetă „Să știi că îi iubesc pe toți! Și pe cei care nu sunt răsfățați de soartă”. Și, da, știu asta.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Poate doamna arbitru si internationalsi all round explica de ce asociatia chinologica nu respecta legea de protectia animalelor in ceea ce priveste taierea cozilor si urechilor si inca mai vedem in expozitii caini cu cozile si urechile taiete si de ce dansa, ca iubitoare de animale, nu a luat atitudine