Web Analytics
scris sâmbătă, 14.05.2022

Comisia Europeană: Ajutor dat Ucrainei pentru a exporta produse agricole

Ca parte a răspunsului de solidaritate al UE la conflictul din Ucraina, Comisia a prezentat, în ziua 12 mai, un set de acțiuni menite să ajute Ucraina să își exporte produsele agricole. 

Comisia Europeană: Ajutor dat Ucrainei pentru a exporta produse agricole

În urma invadării Ucrainei de către Rusia și a blocadei porturilor ucrainene, cerealele și alte produse agricole ucrainene nu mai pot ajunge la destinație. Situația amenință securitatea alimentară mondială și se prefigurează o nevoie urgentă de a stabili rute logistice alternative care să utilizeze toate modurile de transport relevante.

Citește și: Creşa cu Dumnezei

Prin comunicarea de astăzi, Comisia prezintă un plan de acțiune pentru a stabili „culoare de solidaritate” cu scopul de a se asigura că Ucraina poate exporta cereale, dar și că poate importa bunurile de care are nevoie, de la ajutor umanitar la hrana pentru animale și îngrășăminte.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „20 de milioane de tone de cereale trebuie să părăsească Ucraina în mai puțin de trei luni utilizând infrastructura UE. Aceasta este o provocare de proporții gigantice; prin urmare, este esențial să se coordoneze și să se optimizeze lanțurile logistice, să se creeze noi rute și să se evite, pe cât posibil, blocajele. Comunicarea noastră abordează soluțiile de urgență, dar și măsurile pe termen mediu și lung pentru o mai bună conectare și integrare a infrastructurii Ucrainei cu cea a UE. Atât pentru soluțiile pe termen scurt, cât și pentru cele pe termen lung, vom acționa împreună cu autoritățile ucrainene și în strânsă colaborare în special cu statele membre învecinate, care au depus eforturi enorme pentru a ajuta în timpul acestei crize.”

Măsuri urgente pentru eliminarea blocajelor din transporturi

În ciuda eforturilor imediate depuse de UE și de statele membre pentru a facilita trecerea frontierei dintre Ucraina și UE, mii de vagoane și camioane așteaptă efectuarea procedurilor vamale pe partea Ucrainei. Durata medie actuală de așteptare pentru vagoane este de 16 zile, în timp ce la unele frontiere este de până la 30 de zile. Multe alte loturi de cereale sunt în continuare depozitate în silozurile ucrainene, gata pentru export. Printre provocări se numără dimensiunile diferite ale ecartamentului feroviar: vagoanele ucrainene nu sunt compatibile cu cea mai mare parte a rețelei feroviare a UE, astfel încât majoritatea mărfurilor trebuie transbordate în camioane sau vagoane care corespund ecartamentului standard al UE. Acest proces necesită mult timp, iar instalațiile de transbordare de-a lungul frontierelor sunt limitate.

Citește și: Nevasta şi călugărul se iubeau în Toyota monahului, pe câmp şi chiar în… spatele bisericii

Pentru a aborda aceste obstacole și a institui culoarele de solidaritate, Comisia, împreună cu statele membre și cu părțile interesate, va lucra pe termen scurt la următoarele acțiuni prioritare:

  • Material rulant de marfă suplimentar, nave și camioane: Comisia invită actorii de pe piața UE să pună urgent la dispoziție vehicule suplimentare. Pentru a corela cererea și oferta și pentru a stabili contactele relevante, Comisia va institui o platformă logistică de corelare și va solicita statelor membre să desemneze puncte de contact dedicate culoarelor de solidaritate (ghișeu unic).
  • Capacitatea rețelelor de transport și a terminalelor de transbordare: Ar trebui să se acorde prioritate transporturilor ucrainene de produse agricole exportate, iar administratorii de infrastructură ar trebui să pună la dispoziție sloturi de cale ferată pentru aceste exporturi. De asemenea, Comisia invită actorii de pe piață să transfere urgent încărcătorii mobili de cereale către terminalele de frontieră relevante pentru a accelera transbordarea. Un acord privind transportul rutiercu Ucraina va elimina, de asemenea, blocajele. Pentru a încuraja operatorii de transport din UE să permită intrarea vehiculelor lor în Ucraina, Comisia va analiza, de asemenea, opțiunile pentru suplimentarea garanțiilor financiare.
  • Operațiuni vamale și alte controale: Comisia îndeamnă autoritățile naționale să aplice o flexibilitate maximă și să asigure un personal adecvat pentru a accelera procedurile la punctele de trecere a frontierei.
  • Depozitarea mărfurilor pe teritoriul UE: Comisia va evalua capacitatea de stocare disponibilă în UE și se va coordona cu statele membre pentru a contribui la asigurarea unei capacități mai mari de depozitare temporară a exporturilor ucrainene.

Îmbunătățirea conectivității UE-Ucraina pe termen mediu

Pe termen mediu și lung, Comisia va lucra, de asemenea, la creșterea capacității de infrastructură a unor noi coridoare de export și la stabilirea de noi conexiuni de infrastructură în cadrul reconstrucției Ucrainei. Următoarea rundă a cererilor de propuneri din cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) va permite sprijinirea proiectelor de îmbunătățire a legăturilor de transport cu Ucraina, inclusiv pentru conexiunile feroviare și terminalele feroviar-rutiere. În acest context, Comisia a adoptat astăzi o decizie în vederea semnării unui acord la nivel înalt cu Ucraina, prin care se actualizează hărțile pentru rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), ca parte a politicii Comisiei de extindere a TEN-T la țările învecinate.

Citește și: „Te obişnuieşti cu bomba, precum câinele cu bătaia”

În condiții normale, 75 % din producția de cereale a Ucrainei este exportată, generând aproximativ 20 % din veniturile naționale anuale din export. Înainte de război, prin porturile ucrainene de la Marea Neagră treceau 90 % din exporturile de cereale și semințe oleaginoase. Aproximativ o treime din exporturi sunt destinate Europei, Chinei și, respectiv, Africii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...