În după amiaza zilei de duminică, 21 iunie, pompierii de la Detașamentul Mioveni au intervenit în orașul Mioveni, cartierul Colibași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Judedean, pentru acordarea asistenței medicale unei persoane care a suferit arsuri în timp ce încerca să schimbe o butelie.

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 36 ani, care, în timpul manevrei respective, a suferit arsuri la mâini și la picioare, dar și la față.
Potrivit celor de la ISU Argeș, bărbatul, aflat în stare de conțtiență, ccooperan, a fost transportat la spital, după ce i-au fost acordate primele îngrijiri la fața locului.
Citește și: Gest lăudabil al unui pompier din Argeș. Mașina ieșise în decor
Citește și: Acțiune a polițiștilor rutieri piteșteni. Motivul celor mai multe amenzi



0 Comentarii