Web Analytics

articol scris miercuri, 30 martie 2022

Cms. şef Cristian Mihalcea a învins sistemul şi s-a întors la comanda Poliţiei Mioveni. ”Azi-noapte, abia la ora 2 s-au terminat mesajele de felicitare pe WhatsApp”

Lovitură de teatru! Comisarul-șef Cristian Mihalcea a fost repus în funcția de comandant după ce luni, 28 martie, Tribunalul Argeș i-a admis acțiunea prin care contesta măsura luată împotriva sa, aceea prin care nu i s-a mai prelungit cu încă un an activitatea la comanda Poliției Mioveni. Decizia este executorie, cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Asta înseamnă că începând de marți, 29 martie, Poliția Mioveni are un nou șef. Care e, de fapt, tot vechiul, comisarul-șef Cristian Mihalcea. Iată că, deși au încercat să-l scoată în decor, incomodul Mihalcea revine și învinge, practic, Ministerul de Interne, mai exact oamenii care au conspirat pentru îndepărtarea sa. De altfel, dintr-un interviu în serial publicat de Jurnalul de Argeș, ați putut afla mai multe despre culisele îndepărtării lui Mihalcea și pentru cine și mai ales de ce devenise el indezirabil. Am stat de vorbă din nou cu comisarul-şef, aflat acum în ipostaza de ex-pensionar.

Citește și „Stelică Crăciun a venit hotărât după primarul Georgescu să-l incite şi filmeze”

Domnule comisar-șef, v-ați întors la locul de muncă, la Poliția Mioveni?

- Am început munca, da. Sunt la… vechiul-noul loc de muncă.

Vă așteptați ca instanța să vă dea dreptate, după tot ce s-a întâmplat?

- Da, mă așteptam. Sper să se înceteze cu presiunile. Ce s-a întâmplat acum reprezintă încoronarea muncii mele de 35 de ani în Poliția Română. Ăsta e trofeul suprem pe care l-am câștigat. Mai mult de atât nu am ce să spun. Mai adaug că am avut parte de o primire foarte frumoasă din partea colegilor de la Poliția Mioveni.

Care e atmosfera la IPJ Argeș, la nivelul conducerii? E de doliu? Și dacă da, în ce birouri, mai exact?

- (Oftează) S-au manifestat… instituțional. Doar atâta spun.

Ați vorbit cu comandantul Badea și cu adjunctul Gherghe, „inamicul” dvs nr. 1?

- Cu Badea am vorbit, sigur. Mi-a adus la cunoștință dispozițiile, omul a fost ok…! Dar cu Gherghe nu, n-am vorbit! Ne-am salutat doar.

Citește și „Dl deputat Rădulescu mi-a povestit cum i-a pus să jure pe Biblie pe polițiștii Gherghe, Aioanei şi Ciolan că vor fi fideli PSD. Era şi Stelică Crăciun de faţă”

Primarul de la Mioveni ce a zis? Ați discutat ceva cu dumnealui?

- Nu m-am întâlnit cu primarul. N-am vorbit încă.

Care sunt primele persoane care v-au felicitat după noua veste? Puteți da nume?

- Nu, lăsați, că pe urmă cine știe ce mai pățesc și oamenii ăia. (Râde) Au fost foarte mulți colegi care m-au felicitat. Azi-noapte, abia la ora 2 s-au terminat mesajele de pe WhatsApp. M-au felicitat multe persoane…

Care sunt primele măsuri pe care le veți lua la Poliția Mioveni?

- Vom continua activitatea de aici. Cel care a ținut conducerea până acum s-a descurcat foarte bine și vreau să-i mulțumesc. Eu atât vreau să vă spun: mă bucur că s-a făcut dreptate și, așa cum am spus și în interviul meu când eram la pensie, voi depune toate diligențele ca pe viitor să nu li se întâmple și celorlalți colegi ceea ce mi s-a întâmplat mie. Atât. Nu mai pot vorbi de acum, că n-am voie. O să vorbesc în viitor. Pun accent doar pe faptul că ce s-a întâmplat acum e trofeul suprem pentru mine.

La un moment dat ați primit o șapcă pe care scrie ”Greu de pensionat”. Mai aveți șapca? O veți purta acum?

- Da, o am. (Râde) Poate că o voi purta, mi-ați dat o idee. Mă gândesc. Am dus-o la țară, unde am făcut un colț al meu, cu diplome și toate cele primite pe parcursul activității mele. Mda, era bine și la pensie, ce să zic! Chiar cred că era mai bine, sincer… (Râde din nou). Știți că eu sunt un om direct. Mă gândesc pe viitor ce fac. Deocamdată să-i lăsăm așa pe restul, în suspans…

Citește și Comisarul şef Mihalcea dezvăluie că unul dintre adjuncţii IPJ Argeş ar fi intervenit pentru un transportator care circula fără rovinietă

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete