Consiliul Județean Argeș depune un nou proiect de infrastructură rutieră pe fonduri europene. Este vorba despre DJ 659, în lungime de peste 58 km. Marți, 14 mai, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Argeș a fost aprobat proiectul pentru modernizarea acestui drum județean în vederea finanțării în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021 – 2027. Prin modernizare se va asigura o circulație fluentă în zonă, investiția contribuind la dezvoltarea comunelor prin care trece, respectiv Bradu, Suseni, Rociu, Negrași, Mozăceni, Slobozia și Ștefan cel Mare.
Proiectul se încadrează într-unul dintre obiectivele strategiei de dezvoltare a județului și presupune modernizarea DJ 659, de la km 0+000 la km 58+095, până la limita cu județul Dâmbovița. În proiect sunt prevăzute, printre altele, și 3801 intrări spre proprietate, 11 poduri, șanțuri, rigole, 54 stații de transport public, 522 borne hectometrice, 58 borne kilometrice, 1318 indicatoare rutiere, parapet metalic pietonal. Valoarea totală a proiectului este de 358.490.709,06 lei, din care valoarea maximă eligibilă este de 323.219.000,00 lei (65.000.000,00 euro).
Cel mai mare contract de modernizare a infrastructurii rutiere din Regiunea Sud – Muntenia
Este al doilea mare proiect de infrastructură rutieră pe fonduri europene depus de Consiliul Județean Argeș în Programul Regional Sud Muntenia 2021 – 2027. Săptămâna trecută, președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, a semnat cel mai mare contract de modernizare a infrastructurii rutiere din Regiunea Sud – Muntenia, pentru Drumul Județean 679 Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt. Drumul are o lungime de 48 km și va fi modernizat pe fonduri europene. Contractul are o valoare de peste 385 milioane lei.
Cele două proiecte completează marile investiții pe fonduri europene în infrastructura rutieră realizate de Consiliul Județean Argeș. Este vorba de cele două drumuri județene importante pe care se circulă: „Modernizarea DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele”, în lungime de 42 km, și „Modernizarea DJ 504 limita județului Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (DN 65A)”, în lungime de 26 km.
M.S.
Citește și Ion Mînzînă: „Lucrările de modernizare a DJ 679 D din Ungheni se apropie de final”
Citește și Ion Mînzînă: „Începe construcția noului pod de la Poiana Lacului”
0 Comentarii