Aflu că de pe căile ferate românești dispar trenurile de mare viteză. În țara asta unde totul pare de furat, mă întreb dacă n-au fost furate și ele. Când în Franța, în America, în China, în Japonia, în alte țări se circulă cu sute de kilometri pe oră.
Pe ce lume și în ce vremuri trăim? O ia timpul înapoi? Vom ajunge din nou la cutiile pe roţi, zdranga – zdranga pe șine, trase de locmotive cu viteză de căruță cu cai? La poștalionul cu surugii? La caleașca medievală? La carul cu boi? Nu e de mirare cu miniștrii noștri de la transporturi. De la doamna Boagiu, în prezența căreia se reparau locomotivele leșinate pe șine cu crengi rupte din copaci, de parcă ar fi fost capre flămânde, la domnul Fenechiu, cu interese de privatizare a drumurilor de fier.
Și toate acestea în țara în care până și în vremea războiului, când aviația inamică pisa căile ferate, tot mai circulau trenuri rapide și accelerate. Care au supraviețuit inundațiilor, cutremurelor, înzăpezirilor…
Cum să numim calamitatea de azi?
Nici nu se născuseră părinții domnului Fenechiu (1883) când prin România trecea „Orient Expressul”, trenul de lux, de mare viteză, pe ruta Paris – Istanbul, cu popas în București. Care a intrat în istorie, în literatură și în cinematografie. În secolul XIX, se putea. În mileniul trei, nu mai este posibil.
Nu fiți nostalgici. Nu priviți în trecut. Priviți optimist numai înainte. Prezentul și viitorul sunt ale hoților.
Nu vă bateți capul să aflați cine sunt cei care ne-au lăsat fără aceste podoabe. Dacă ați afla, ați fi mai liniștiți? Ei, bine, ascultați motivația oficială. Restricția este impusă de atacurile repetate asupra siguranței pe căile ferate. Nu e vorba nici de partizani, nici de diversioniști, nici de sabotori plătiți, nici de teroriști, nici de talibani, ci de hoții indigeni și îngăduiți. Se fură șuruburi, cabluri, ace, macazuri, semnale, ba chiar și șine și traverse. De parcă ne-ar urmări blestemul din cântecul de pe vremea războiului: „Trenule, n-ai avea parte de șuruburile toate și de șina de sub roate”.
Tot ce poate să facă statul, cât mai este încă proprietar, este să completeze de urgență ce se fură. Desigur că paza bună ar opri dezastrul și ar garanta siguranța circulației. Însă de unde atâția paznici încât să fie înșirați de-a lungul miilor de kilometri de drum de fier? Nu ar fi de ajuns toți bărbații valizi ai țării.
Dar unde se duc toate acele semnale, cabluri, macazuri, șine și traverse, echipamente și repere pe care le smulg tâlharii din infrastructură? Păi, unde există centre de colectare la vederea oricui. Care ar putea să fie supravegheate, inspectate, puse sub pază. Dar interesele unor persoane și ale unor clanuri sunt cu mult mai mari. E vorba de mulți bani. Și niște materiale, toate scumpe, achiziționate la preț de fier vechi, aduc venituri nemaipomenite. Puțin le pasă celor implicați în afacere de trenuri deraiate, răsturnate, incendiate, de călători răniți sau chiar morți. Pe vremuri exista un tribunal special pentru hoții de pe căile ferate, care îi judeca și sancționa în regim de urgență. Ca să nu mai poată fi furate căile ferate, vor fi privatizate. Asta e soluția, decât să fie vândute bucată cu bucată, mai bine le vindem cu ridicata.
Unde sunt trenurile de mare viteză? Acceleratele, rapidele, trenurile intercity? Toate vor fi tăiate, vagoanele și locomotivele, șinele și barierele, cum au fost tăiate de pe hartă vapoarele, autobuzele, autoturismele de teren, tractoarele, semănătoarele și multe altele.
Adio, săgeată albastră! Sus clientela la guvernare!
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii