Web Analytics
scris joi, 05.06.2014

Chiar în ziua Înălţării Domnului, a murit preotul care a slujit o jumătate de secol la aceeaşi biserică

# Părintele Marin Drăgușin de la Biserica ”Sf. Ioan” a trecut la cele veșnice. Săptămâna trecută, chiar de Înălțare, s-a stins preotul Marin Drăguşin de la Biserica „Sf. Ioan” din Piteşti, unul dintre cei mai căutați duhovnici din oraș și un om special. Vocea sa blândă şi harul de a alina sufletele celor care vroiau să-l aibă ca intermediar între ei şi Dumnezeu vor rămâne în amintirea multor credincioși. Un preot cu vocație și dragoste de Dumnezeu, Marin Drăgușin și-a urmat cu pasiune profesiunea de credință până aproape de finalul vieții, deși ajunsese la venerabila vârsta de 85 de ani. Părintele Drăgușin nu a încetat să slujească în biserica Sfântul Ioan din Pitești, acolo unde era preot pensionat și unde a fost paroh timp de 43 de ani. De altfel, părintele Drăgușin a slujit mai bine de o jumătate de veac la Biserica Sf. Ioan, dovedind o longevitate întru credință și fidelitate față de același lăcaș greu de egalat.

A făcut un cămin de bătrâni în gospodăria părintească

Părintele Marin Drăgușin era cunoscut și ca un om cu un mare suflet caritabil, mereu aproape cu fapta și cu vorba de cei sărmani sau aflați în suferință. În 2001, un eveniment nefericit survenit în familia pr. Marin Drăgușin, decesul celui mai tânăr frate al său, preotul Valeriu Drăgușin,  a fost momentul hotărâtor ce a declanșat un proiect caritabil de excepție, Fundația Sf. Ioan. Cei patru fraţi rămași în viață, împreună cu familia celui decedat, au hotărât să împlinească testamentul tatălui lor, preotul Nicolae Drăgușin, care a dorit ca după moartea sa gospodăria pe care o lasă în urmă în satul Drăgolești să fie transformată într-un   așezământ  caritabil, în memoria sa și a părinților săi.
Astfel, cei șapte moștenitori au hotărât să renunțe la dreptul lor în favoarea unuia dintre frati, pr. Marin Drăgușin, pe care l-au desemnat să împlinească voia părintelui lor, prin înființarea unei fundații, al cărei patrimoniu se constituia din gospodăria moștenită. Și, după mai mulți ani de eforturi, în gospodăria părintească s-a realizat un cămin de bătrâni ce poate găzdui până la 20 de persoane.
Părintele Drăguşin s-a născut la 10 noiembrie 1929 în satul Drăgoleşti, comuna Bascovele, în prezent Cotmeana, fiind primul dintre cei cinci copii ai preotului Nicolae Drăguşin şi ai Elenei. A urmat şcoala elementară în satul natal, și-a continuat studiile la seminariile Negru Vodă din Curtea de Argeș și Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea (1940-1948), apoi la Institutul Teologic Universitar Andrei Şaguna din Sibiu (1948-1952). După absolvire, pe data de 8 iunie 1952 a fost hirotonit ca diacon în catedrala din Sibiu. A funcționat ca diacon la  Catedrala Ortodoxă din Mediaș (1952-1958) și Sf. Gheorghe din Pitești (1958-1963), apoi ca preot paroh la Parohia Sf. Ioan Botezătorul din Pitești (1963-2006).
Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul ales!
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită