Web Analytics

Cătălin Andrei, consilier local PNL Bascov: ”Primarul de la Bascov a cerut, președintele CJ i-a dat gaura de la covrig!”

de | 9.02.2022 11:00 | Actualitate, Politica si Administratie

Liberalul Cătălin Andrei, consilier local al comunei Bascov și purtător de cuvânt al PNL Argeș, a făcut o postare publică referitoare la faptul că, Primăria Bascov nu se regăsește pe lista primăriilor care primesc bani de la Consiliul Județean, din cota de 6% din impozitul pe profit.

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș afirmă că deși ceilalți primari PSD din Argeș care au solicitat finanțare au primit sumele cerute, se pare că primarul Stancu nu se mai află în grațiile lui Ion Mînzână, președintele CJ Argeș, edilul cerând o sumă bani pentru cheltuieli de funcționare în luna decembrie a anului trecut, însă a fost trecut pe așteptare.

Citește și: ANUNȚ DE LICITAȚIE PUBLICĂ CU STRIGARE

”S-a rupt lanțul de iubire dintre primarul pesedist al comunei Bascov și onor stimatul președinte pesedist al Consiliului Județean Argeș sau au existat doar aparențe ale pasiunii? De ce îmi pun această întrebare? Pentru că azi, consilierii județeni au aprobat lista cu primăriile din Argeș care au primit bani de la CJ, din cota de 6% din impozitul pe venit. Astfel, 91 de edili (vezi Anexa 5 din hotărârea Consiliului Județean) se află pe lista fericiților câștigători, fondurile alocate primarilor PSD fiind cu mult peste solicitările primarilor PNL. Însă printre câștigători nu se află primăria Bascov, chiar dacă edilul nostru a transmis încă din data de 29.12.2021 către Consiliul Județean o adresă prin care a solicitat bani pentru finanțarea unor proiecte. Suma necesară pentru implementarea marilor proiecte pentru dezvoltarea comunei Bascov în anul 2022 este de 37.220.000 lei. Din nefericire, ca urmare a solicitării din decembrie, primăria Bascov a primit doar gaura de la covrig. Așa că revin la întrebarea mea ințială: de ce am primit gaura, nu și covrigul, în condițiile în care avem primar pesedist, președinte pesedist și 2021 a fost închis pe deficit? Să fie adevărat că cineva nu se mai află printre grații!?”, a postat consilierul liberal pe pagina sa de socializare.

Citește și: Militarii din Orașul Basarabilor – pe podium la „Roza Cercetașului”

FOTO: Facebook/ Cătălin Andrei

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii